Cu alte cuvinte, zeii cei mititei. Fără niciun menajament, voi spune că the minigods este o distopie.
Autorul cărţii: Kristine Saint-John, lingvist şi traducător, pictor de succes şi scriitor. Dar, pe lângă toate astea, şi catolic convins.
Scria la apariţia cărţii, în 1984: God's creation is an endless array of wonders, colours and forms, varied and rich, stupendous in their diversity both in the natural world around us and in the spiritual values of love, truth, justice, and peace and the achievements of mind and soul. By contrast, there is remarkable uniformity in evil. It is almost dull in its predictability, its colourless stupidity, its destructiveness, its senseless approach to life. Thus whether seen as a futuristic fiction brought to mind by some worrying developments in the mother of parliamentary democracies, or in the harsh realities of life under dictatorships - be it in Nazi Germany, Eastern Europe, South America, or elsewhere, be it now, in the past or in the future - evil is always the same and can be recognized instantly. But the preliminary symptoms are insidious and it is for us all to spot them as soon as they occur before the disease spreads. Our task is to be always vigilant constant on the watch.
Cartea este publicată în 1984, iar acest fapt constituie un elogiu evident adresat lui George Orwell şi alei sale nineteen eighty-four, care dealtfel este, din punctul meu de vedere, una din sursele de inspiraţie ale the minigods, alături de derapajele guvernării lui Margaret Thatcher.
Ca şi în 1984, acţiunea se petrece într-un viitor relativ apropiat (2039), la Londra, într-un stat supertehnologizat dar lipsit de libertate. Deoarece romanul este scris sub forma unui jurnal, tonul este mai personal şi mai direct. Personajul principal este un tânăr cercetător, născut pe 31 decembrie 2000, care începe dintr-o dată să urce - în mod inexplicabil - treptele ierarhiei sociale într-o societate cu nimic diferită, în fond, de cea comunistă a anilor '80 din Europa de Est (poate totuşi ceva mai puţin haotică). Pe de altă parte, atmosfera cărţii mă face să mă gândesc la un film foarte bun, văzut recent - children of men - datorită aluziilor legate de imigraţie.
Nu pot spune nimic mai mult despre carte decât a spus autorul ei, în rândurile citate mai sus. Pentru mine, the minigods este în esenţă un manifest pentru libertate şi curaj. Deasemenea, mă face să mă întreb care este valoarea unei democraţii în care libertatea cuvântului nu este urmată de schimbare în bine - adică nu este luată în serios. Aşa cum se mai întâmplă pe la noi.
Preview:
A. Oh, Doamne! Trebuia să ne fi ridicat împotriva sistemului chiar de la început. Nu trebuia să fi tolerat puţinul, fiindcă avea să urmeze multul, tot aşa cum noaptea urmează zilei. dar, atunci, în zilele acelea, nu părea că lucrul avea mare importanţă - peste tot ţara era liberă, sau, cel puţin, aşa se susţinea, şi, deşi asta nu schimba cu nimic lucrurile, oamenii puteau să vorbească liber despre ceea ce gândeau. Tocmai acest fapt a stat la baza întregii nenorociri: oamenii vorbeau liber despre ceea ce gândeau şi asta nu schimba cu nimic lucrurile.
B. Căpitanul a scos o hârtie şi a citit foarte repede pe un ton egal şi neutru: "Nr. 23476906687, ai fost găsit vinovat de crime majore la adresa Naţiunii. Tribunalul C 249 al Regiunii 177 a pronunţat sentinţă de condamnare la moarte "in absentia", sentinţă care va fi executată pe loc". În timp ce el vorbea, doi din oamenii lui s-au aşezat între noi doi şi John, băiatul nostru. S-a auzit o răpăială scurtă şi John a fost jos pe podea, mort. Căpitanul a aruncat pe masă hârtia cu Ordinul Tribunalului şi cei cinci oameni au ieşit. Totul nu durase nici măcar un minut. Nici n-am înţeles imediat ce se petrecuse.
C. Când n-am chef de lucru, cum n-am astăzi, citesc la întâmplare din cărţi sau ziare, care-mi amintesc lumea de altădată... de cum arăta libertatea. Libertatea... Atunci când o ai, când te bucuri de ea, nu-ţi poţi imagina cum arată viaţa fără, cum e atunci când o pierzi. Nu, n-am folosit cuvântul potrivit: a pierde; n-a fost pierdută, a fost alungată, hăituită până la pieire de hoardele morţii. Şi cu toate astea, ea, Libertatea, se ascunde în vieţile oamenilor, bate odată cu inimile lor, strigă ca o stafie în zorii zilei sau în toiul nopţii, atunci când în linişte ciocăneşte la uşa somnului şi ne aminteşte cum e când trăieşti...., când trăieşti liber.
(ediţia românească: Fiul Principalului, ed. Uranus, Bucureşti 1990, traducere din engleză de Oana Chiriţă-Ceara)
Autorul cărţii: Kristine Saint-John, lingvist şi traducător, pictor de succes şi scriitor. Dar, pe lângă toate astea, şi catolic convins.
Scria la apariţia cărţii, în 1984: God's creation is an endless array of wonders, colours and forms, varied and rich, stupendous in their diversity both in the natural world around us and in the spiritual values of love, truth, justice, and peace and the achievements of mind and soul. By contrast, there is remarkable uniformity in evil. It is almost dull in its predictability, its colourless stupidity, its destructiveness, its senseless approach to life. Thus whether seen as a futuristic fiction brought to mind by some worrying developments in the mother of parliamentary democracies, or in the harsh realities of life under dictatorships - be it in Nazi Germany, Eastern Europe, South America, or elsewhere, be it now, in the past or in the future - evil is always the same and can be recognized instantly. But the preliminary symptoms are insidious and it is for us all to spot them as soon as they occur before the disease spreads. Our task is to be always vigilant constant on the watch.
Cartea este publicată în 1984, iar acest fapt constituie un elogiu evident adresat lui George Orwell şi alei sale nineteen eighty-four, care dealtfel este, din punctul meu de vedere, una din sursele de inspiraţie ale the minigods, alături de derapajele guvernării lui Margaret Thatcher.
Ca şi în 1984, acţiunea se petrece într-un viitor relativ apropiat (2039), la Londra, într-un stat supertehnologizat dar lipsit de libertate. Deoarece romanul este scris sub forma unui jurnal, tonul este mai personal şi mai direct. Personajul principal este un tânăr cercetător, născut pe 31 decembrie 2000, care începe dintr-o dată să urce - în mod inexplicabil - treptele ierarhiei sociale într-o societate cu nimic diferită, în fond, de cea comunistă a anilor '80 din Europa de Est (poate totuşi ceva mai puţin haotică). Pe de altă parte, atmosfera cărţii mă face să mă gândesc la un film foarte bun, văzut recent - children of men - datorită aluziilor legate de imigraţie.
Nu pot spune nimic mai mult despre carte decât a spus autorul ei, în rândurile citate mai sus. Pentru mine, the minigods este în esenţă un manifest pentru libertate şi curaj. Deasemenea, mă face să mă întreb care este valoarea unei democraţii în care libertatea cuvântului nu este urmată de schimbare în bine - adică nu este luată în serios. Aşa cum se mai întâmplă pe la noi.
Preview:
A. Oh, Doamne! Trebuia să ne fi ridicat împotriva sistemului chiar de la început. Nu trebuia să fi tolerat puţinul, fiindcă avea să urmeze multul, tot aşa cum noaptea urmează zilei. dar, atunci, în zilele acelea, nu părea că lucrul avea mare importanţă - peste tot ţara era liberă, sau, cel puţin, aşa se susţinea, şi, deşi asta nu schimba cu nimic lucrurile, oamenii puteau să vorbească liber despre ceea ce gândeau. Tocmai acest fapt a stat la baza întregii nenorociri: oamenii vorbeau liber despre ceea ce gândeau şi asta nu schimba cu nimic lucrurile.
B. Căpitanul a scos o hârtie şi a citit foarte repede pe un ton egal şi neutru: "Nr. 23476906687, ai fost găsit vinovat de crime majore la adresa Naţiunii. Tribunalul C 249 al Regiunii 177 a pronunţat sentinţă de condamnare la moarte "in absentia", sentinţă care va fi executată pe loc". În timp ce el vorbea, doi din oamenii lui s-au aşezat între noi doi şi John, băiatul nostru. S-a auzit o răpăială scurtă şi John a fost jos pe podea, mort. Căpitanul a aruncat pe masă hârtia cu Ordinul Tribunalului şi cei cinci oameni au ieşit. Totul nu durase nici măcar un minut. Nici n-am înţeles imediat ce se petrecuse.
C. Când n-am chef de lucru, cum n-am astăzi, citesc la întâmplare din cărţi sau ziare, care-mi amintesc lumea de altădată... de cum arăta libertatea. Libertatea... Atunci când o ai, când te bucuri de ea, nu-ţi poţi imagina cum arată viaţa fără, cum e atunci când o pierzi. Nu, n-am folosit cuvântul potrivit: a pierde; n-a fost pierdută, a fost alungată, hăituită până la pieire de hoardele morţii. Şi cu toate astea, ea, Libertatea, se ascunde în vieţile oamenilor, bate odată cu inimile lor, strigă ca o stafie în zorii zilei sau în toiul nopţii, atunci când în linişte ciocăneşte la uşa somnului şi ne aminteşte cum e când trăieşti...., când trăieşti liber.
(ediţia românească: Fiul Principalului, ed. Uranus, Bucureşti 1990, traducere din engleză de Oana Chiriţă-Ceara)
No comments:
Post a Comment