20081017

descriptum09. pasăre de noapte

Mi-a revenit sporul în studiu. E o veste bună pe care o aşteptam de atât de mult timp... şi vreau să profit de asta atât cât pot, pentru că timpul meu este pe terminate. Am reuşit în sfârşit să depăşesc, pentru o perioadă mai mare de o zi, bariera celor 100 de pagini de lectură de specialitate zlnică. Este un câştig pe care nu îl mai pot pierde; nu am voie.

Am petrecut săptămâna citind. Atât ştiri (şi este un trend care - evident - va deveni tot mai puternic, că doar ne apropiem de alegeri), cât şi - mai ales - cărţi. În primul rând, cele cumpărate de curând - în mod normal, până duminică vor fi gata citite.

Am avut ieri parte de un intermezzo - m-a invitat A. la el, şi am petrecut seara discutând cu B.R. şi cu M.C. despre concertul Iron Maiden - B. a fost foarte impresionat de concert, mai ales în comparaţie cu concertul Metallica, de care fusese dezamăgit (în primul rând datorită ne-implicării publicului). Well... Seara s-a prelungit până târziu în noapte, cu muzici bune, vinuri roşii şi, la un moment dat, cu ţigări de foi, aduse de unul din noi. Nu fumez, nu fumez niciodată. Ieri însă, pentru a nu face notă discordantă, am acceptat ţigara oferită şi, trăgând din ea, mă gândeam la starea mea de spirit de zilele astea.

În clipa asta, combin scrisul cu cititul. Cum tot nu reuşesc să adorm (e aproape 1am), am pus muzică şi, profitând de linişte, trag tare ca să termin o carte; iar, din când în când, scriu aici. Oricum, am ajuns acasă târziu, astăzi am avut o repetiţie, şi asta îmi dă şi mai puţin ghes spre somn. Ca să mă liniştesc, ascult muzică deja selectată - îl am musafir în seara aceasta pe Arvo Part, cu ale sale spiegel im spiegel, Simfonia numărul 3 - partea I - şi excepţionala compoziţie intitulată tabula rasa.

Kyrie eleison. Kyrie eleison. Kyrie eleison.

No comments: