Revoluţie în Basarabia

Ceea ce s-a întâmplat în ultimile 24 de ore la Chişinău e o palmă pe faţa celor ce şi-au pierdut prea uşor credinţa într-o evoluţie democratică rapidă a RM. Pe scurt, material video pus la dispoziţie de Pro TV:

Revolutie in Moldova! Incendiul de la cladirea Parlamentului a fost stins

StirileProTV.ro

Cum sunt alţii care au scris de la faţa locului, nu are rost să repet şi eu ceea ce deja se cunoaşte. Însă vreau să vă pun la dispoziţie sursele de informaţie, pentru că ăsta e lucrul cel mai important atunci când autorităţi opresive caută să împiedice accesul la informaţie (telefonia mobilă nu a funcţionat în centrul Chişinăului, iar internetul a fost tăiat în RM până seara). Aşadar:

- cea mai bună şi completă informaţie de la faţa locului - live-blogging - este disponibilă pe site-ul unimedia.info. Să nu rataţi galeriile foto, materialul disponibil acolo este excepţional.

Precizez că, în acest moment, funcţionează toate site-urile importante din Basarabia, inclusiv cele independente, mai puţin cel mai important - www.unimedia.md - care a fost atacat cibernetic.

- transmisia video live de la faţa locului a fost posibilă datorită satelitului Pro TV Chişinău. Vă invit să urmăriţi aşadar Pro TV Bucureşti pentru streaming live. Am impresia că este folosit canalul 3 de streaming.

- o transmisie audio live poate fi urmărită pe streaming-ul radio Vocea Basarabiei, aici.

- cea mai bună acoperire live de ansamblu a evenimentului (adică în Basarabia şi în România) este disponibilă pe blogul lui INconstantIN, aici.

- informaţii foarte valoroase, mai mult sau mai puţin în timp real, sunt cele disponibile în blogosfera basarabeană. Mulţi bloggeri basarabeni sunt prezenţi la faţa locului şi pot oferi un complement de informaţie. Consultaţi lista cu ultimele postări de pe site.

- mai puteţi găsi informaţii foarte bune pe Hotnews (.ro şi .md), inclusiv relatări de la faţa locului în timp real. Trebuie să spun că Hotnews nu a stat deloc în espectativă şi a prezentat foarte bine evenimentul încă de la început, constituind o remarcabilă şi fericită excepţie în presa românească. Importanţa Hotnews este că atunci când siteurile independente din Basarabia au fost blocate, informaţia a circulat aici.

Ceea ce este clar, e faptul că manifestaţiile de azi au avut loc nu doar la Chişinău. Ele s-au extins şi la Bălţi, la Cahul, la Ungheni, iar tinerii din Orhei au fost împiedicaţi să plece spre Chişinău pentru a se alătura protestatarilor. Mai mult, graniţa cu România a fost blocată în întregime pe partea moldovenească pentru cetăţenii români, deşi au fost şi 4 autocare cu studenţi basarabeni din Iaşi oprite la frontieră.

Bilanţul zilei nu este clar, însă se vorbeşte de un mort şi 100 de răniţi. La un moment dat se vorbea de doi poliţişti morţi, iar apoi de o tânără asfixiată. La ora unu noaptea se auzeau focuri de armă în PMAN, atunci când poliţia şi armata au intervenit pentru a evacua piaţa. Sute de manifestanţi au fost arestaţi, la Chişinău şi Bălţi. Manifestaţiile au fost filmate de către Serviciul de Informaţii şi Securitate, pentru ca protestatarii să poată fi urmăriţi pe baza probelor video.

Au existat din fericire şi manifestări de solidaritate, în România şi nu numai. Pentru manifestările de solidaritate din România, mergeţi aici. Eu am participat la cea din Bucureşti (am vrut să scap de ruşinea de a îi lăsa pe acei tineri singuri), am şi poze, dar le voi adăuga mai târziu în corpul articolului.

Personal, nu întrevăd în acest moment cum vor evolua lucrurile. Pe de o parte, liderii opoziţiei sunt depăşiţi de evenimente: la negocierile cu preşedintele Voronin ei au cerut - atenţie - numărarea din nou a voturilor, şi nu invalidarea alegerilor (care, adevărat, e improbabilă atât timp cât alegerile au fost considerate democratice de instituţiile internaţionale). Aici Vitalie Cojocari are deplină dreptate. Cum să ceri renumărarea unor voturi deja falsificate?...

Priviţi video de la negocieri dintre liderii opoziţiei şi preşedintele Voronin:

Pe de altă parte, a avut loc într-adevăr o lovitură de stat în Basarabia, însă trebuie corectat ceea ce a afirmat Voronin: tentativa de lovitură de stat nu a avut loc azi, în Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău, ci duminică noaptea, când PCRM a falsificat, la adăpostul întunericului, rezultatul alegerilor. Ceea ce se întâmplă acum în Basarabia este că oamenii, în general tineri, nu mai sunt dispuşi să accepte minciuna - pentru că rezultatele oficiale ale alegerilor au fost percepute ca o minciună, ca un furt - şi sufocanta lipsă de democraţie.

Voci lucide au cerut ca evenimentele în curs să fie mediate. Nicu Popescu a cerut venirea lui Javier Solana (reprezentantul pentru politică externă al Comisiei Europene) la Chişinău şi încheierea unei înţelegeri între putere şi opoziţie. Din păcate, părerea mea este că Occidentului nu îi pasă de Basarabia şi că o mediere EU la Chişinău este imposibilă în acest moment. EU nu vrea să se implice, şi nici chiar poziţia României nu va schimba asta. Reacţiile în mediile occidentale - inclusiv în presă - au fost extrem de slabe. Nu de acolo poate veni ajutorul. Asta cred eu.

Singurul mod în care se poate ajunge în cele din urmă la o înţelegere este ca tinerii de la Chişinău să nu cedeze, să nu plece din PMAN. Şi vă mărturisesc sincer că mi-e teamă, pentru că Voronin nu se va teme să cheme la arme pe minerii de la Tiraspol, pentru a apăra democraţia de la Chişinău de atacurile fasciştilor beţi. Asta dacă nu se va mulţumi cu intervenţia armatei, cu muniţie de război, după cum spun unele informaţii pe surse. La un alt nivel, ambasadorul RM de la Bucureşti a fost rechemat la Chişinău, iar preşedintele Voronin reclamă insistent că evenimentele au fost organizate la Bucureşti. Urmează, am impresia, un meci diplomatic de care nu am mai avut parte în ultimul timp. Nu m-ar mira să văd un ambasador român la Chişinău declarat persona non grata zilele următoare, la modul în care cei de la Chişinău înţeleg să facă diplomaţie.

Cert este că trebuie să fim pregătiţi pentru ce e mai rău, şi să avem pentru orice eventualitate ajutoare umanitare şi medicale amplasate la graniţă, poate nişte personal medical. Ceea ce se întâmplă la Chişinău acum se poate lăsa cu răniţi, mulţi răniţi, iar spitalele din RM riscă să fie repede depăşite de situaţie. Mai ales dacă evenimentele escaladează - iar câtă vreme o soluţie externă nu există şi forţele politice interne nu ajung la un acord, iar comuniştii ţin cu dinţii de putere, acest lucru mi se pare probabil.

Primăvara de la Chişinău intră astfel în ziua a treia. Ce ne rezervă această zi?

week'toriAl.37. Basarabia

După cum ştim (sau poate nu), ieri (duminică) au avut loc alegeri parlamentare la Chişinău. Pentru cititorii mei din România, voi spune că alegerile parlamentare din RM sunt importante nu doar pentru componenţa legislativului, ci şi pentru faptul că Parlamentul de la Chişinău are atribuţia de a alege preşedintele RM. Putem considera alegerile de ieri ca fiind parlamentare şi prezidenţiale în acelaşi timp.

Rezultatele oficiale sunt dezastruoase. PCRM a câştigat alegerile cu un neverosimil procent de 50 % din voturi, iar în Parlament au mai acces 3 partide, toate de opoziţie: PL, condus de Mihai Ghimpu şi Dorin Chirtoacă, primarul Chişinăului; PLDM, condus de Vladimir Filat (fost susţinător al comuniştilor în urmă cu câţiva ani, devenit opozant) şi AMN, condus de Serafim Urechean, fost primar al Chişinăului.

Urmează însă semnele de întrebare, pe care le enumăr mai jos:

- cum se poate ca PCRM să crească în sondaje, de la 36 % intenţii de vot în urmă cu 2 săptămâni, la 50 % voturi valabil exprimate în alegeri? În plus, cum se face că în exit-poll PCRM avea 45 %, ceea ce înseamnă că avem o diferenţă de 5 % între exit-poll şi rezultatul final?

- cum se poate ca gradul de participare în alegeri să fie de peste 59 %, în condiţiile în care, din 2,500,000 de cetăţeni cu drept de vot, se estimează că aproximativ 1,000,000 lucrează în străinătate, iar dintre aceştia şi-au exercitat votul aproximativ 20,000? Să înţeleg că pe teritoriul RM gradul de participare la vot a fost de 100 %? Să înţeleg că, de fapt, în străinătate lucrează foarte puţini cetăţeni moldoveni?

- cum se poate ca PCRM să obţină fix 61 de mandate, adică exact câte îi sunt necesare pentru a alege singur preşedintele RM? De ce nu a obţinut 62 sau 63, dacă populaţia a votat masiv PCRM aşa cum ni se cere să credem? Cum se face că populaţia RM a votat PCRM fix cât să îi ofere 61 de mandate?

Ca sociolog wannabe, lucrurile astea mi se par (foarte) urât mirositoare. Pentru că în RM nu curge chiar lapte şi miere în acest moment, incapacitatea de plată este la o distanţă de câteva luni, datoria externă a urcat peste 4,000,000,000 $, iar oamenii nu trăiesc mai bine decât înainte (mă exprim eufemistic). Mărirea pensiilor (care a avut loc exact la 1 aprilie) nu va avea niciun efect asupra nivelului de trai, iar criza economică va determina pe mulţi oameni activi, acum aflaţi în străinătate, să se întoarcă în RM. Cum se vor împăca ei cu situaţia existentă nu e greu de ghicit. Ceea ce vreau să spun este că votul pentru PCRM vine împotriva cursului şi nu se explică logic. Decât prin fraudarea alegerilor.

Dincolo de aceste întrebări, câteva certitudini: opoziţia a fost împrăştiată şi mai slab organizată decât PCRM. Lideri consumaţi (Serafim Urechean), contestaţi (Vladimir Filat) sau incapabili (Mihai Ghimpu), care nu se unesc decât conjunctural şi declarativ, de nevoie, nu pot constitui în acest moment o opoziţie învingătoare. Dacă ar fi o lecţie de învăţat pentru opoziţie din aceste alegeri, ea ar suna cam aşa: UNIŢI-VĂ, UNIŢI-VĂ, UNIŢI-VĂ. Şi prefer să nu vorbesc deloc de opoziţia extraparlamentară, care a ajutat enorm PCRM.

Am făcut mai multe tururi ale blogosferei basarabene şi îmi pare rău să văd că oameni care sperau în schimbare - îi găsiţi în blogroll - au fost descumpăniţi de rezultat (Şi eu am fost mirat, şi repet: nu se poate ca de la 36 % intenţie de vot să ai 50 % voturi, în 2 săptămâni, când lucrurile merg din ce în ce mai rău. Trebuia să iau în considerare faptul că PCRM nu poate miza pe un partid trădător, cum a fost PPCD în 2005, şi va căuta să obţină singur cele 61 de mandate.) Ei nu trebuie să renunţe la ideea de a aduce democraţia în RM.

Reacţia tinerilor din RM la aflarea rezultatelor este însă cel mai bun lucru: zeci de mii dintre ei au ieşit azi în stradă, în mod spontan, şi au protestat paşnic. Au reacţionat mai bine decât liderii partidelor de opoziţie - numai Vladimir Filat a fost văzut azi în PMAN din Chişinău. Unde sunt Dorin Chirtoacă şi Mihai Ghimpu, unde e Serafim Urechean? Locul lor, zilele astea, e acolo, în Piaţa Marii Adunări Naţionale. Dacă vor să repare ceva din greşelile comise de-a lungul campaniei, numai acolo o pot face.

Un cuvânt şi despre România. Interesul faţă de alegerile din RM mi s-a părut scăzut, atitudinea oamenilor faţă de ceea ce se întâmplă în Basarabia este foarte reţinută, şi asta pentru că românii din ţară nu pot înţelege cum PCRM poate fi unul din cele mai importante partide din RM. Presa românească a preferat să vorbească despre arestarea şi procesul lui George Becali sau despre cutremurul de azi din Italia. Cu o excepţie importantă (dau link spre cel mai recent articol): Hotnews.

Aşadar, la Chişinău comuniştii păstrează puterea (alegerile sunt considerate valide de către OSCE - vezi blogul lui Vitalie Cojocari), tinerii protestează paşnic, opoziţia e în continuare spartă, blogosfera e lipsită de replică şi situaţia economică se înrăutăţeşte. Iar la Bucureşti oamenii lipsiţi de interes (interesaţi, în schimb, de soarta unui miliardar de carton) află că Republica Moldova a votat pentru a treia oară consecutiv pentru comunişti, în timp ce presa străluceşte prin tăcere - totuşi, nu generalizez.

Nu asta voiam să scriu azi.

descriptum20. Gânduri din capul patului

... Hmm, observaţi că lumea noastră îşi pierde etosul?

Citind presa în ultimele două săptămâni am avut o senzaţie ciudată de deja vu, care mă dezorientează. Adică: se întâmplă numai lucruri previzibile. Vreau să spun că se întâmplă numai lucruri care se mai întâmplaseră înainte, sau care sunt o consecinţă evidentă a celor deja întâmplate. Înţeleg că nu mai avem capacitatea de înnoire - pentru că, la un moment dat, lumea încă mai putea să se transfigureze.

Corolar al acestei impresii este şi sindromul de criză (criză pe care unii dintre noi continuă, în mod nejustificat, să o conteste). Pe scurt, în acest timp avem parte de mult mai multe porţii de adevăr despre cine suntem cu adevărat:

1. vrem să dăm celorlalţi o imagine mai bună despre noi, deci falsă;
2. vrem să credem că suntem oameni împliniţi, nu rataţi (dar tratând împlinirea şi ratarea în cheie economică);
şi 3. dorinţa noastră de a părea mai buni decât suntem e sprijinită de creditul bancar, apărut fix la momentul oportun.

De aici şi până la criză nu mai e decât un pas, foarte uşor de făcut, şi făcut dealtfel în 2008:

4. dorinţa noastră de a apărea ca mai buni şi mai realizaţi decât suntem de fapt - dorinţa noastră de a ne minţi, de fapt - a fost atât de puternică şi iraţională încât (pe fondul relaxării exagerate a creditării) s-a ajuns la o criză de supracreditare. Nu atât de puternică la noi, dar totuşi existentă - nu voi uita niciodată momentul în care băncile austriece din România au cerut sprijin financiar de la statul român.

Un cuvânt despre credit: el este în general un instrument al clasei de mijloc, adică al clasei active, iar faptul că a luat amploare în România în ultimii ani a fost un semn bun - acest lucru însemna că în ţară se află oameni activi, care vor să îşi îmbunătăţească statutul social.

Şi totuşi, au fost lucruri care ar trebui să ne dea de gândit: comisioane mari, oameni care făceau din eligibilitatea pentru credit un scop al vieţii, şi destul de mulţi au vrut credit pentru un automobil, pentru un telefon mobil scump (de fiţe, cum se spune în limbajul argotic) sau pentru un computer ultraperformant, numai bun pentru a pierde timpul cu ultimele jocuri apărute.

Aş mai avea ceva de spus şi despre preţurile absolut aberante ale imobiliarelor (ţinute artificial sus de agenţii imobiliare şi de creditarea relaxată a băncilor) - e trist că au fost oameni care, cu toate astea, au cumpărat. Nu vreau să mă gândesc cum e sa simţi că apartamentul cumpărat cum 100,000 de euro în 2007 sau 2008, pe credit de 35 de ani, costă acum 80,000 şi va costa cel mai probabil 60,000 la sfârşitul anului. Adică să simţi că mulţi ani de muncă ţi se duc pe apa sâmbetei. E şi mai trist că aşa ceva nu s-ar fi întâmplat dacă ANLul şi-ar fi făcut treaba cum se cuvine. Dar vorbesc iar de (in)eficacitatea statului, şi nu vreau să reintru într-un cerc vicios.

Ar trebui să fim orbi încât să nu observăm o morală în toată povestea. Morala este că nu ne putem permite să avem imagini false, narcisiste, despre noi înşine. Trebuie să renunţăm la glamour pe credit şi să ştim preţul exact al viselor noastre. Am uitat de etosul protestant, care a generat o dezvoltare nemaiîntâlnită (şi care nu ne e deloc străin în România, pentru că şi creştinismul ortodox pe care ni-l asumăm preţuieşte munca, nu lenea - iar asta cu toate piedicile puse de un stat servit de o administraţie total depăşită de conjunctura actuală), şi am pus în locul lui un mimetism al unor pseudomodele. Am vrut să ştergem peste noapte decalaje create în 40 de ani. Nu se poate.

Criza economică va trece, mai devreme sau mai târziu. Eu unul sper să nu uităm, după aceea, de porţiile de adevăr pe care criza ni le-a oferit.

Un ultim lucru: nu am pretenţia să fiu prea logic în articolul de faţă. Gândurile mi-au trecut prin cap ieri de dimineaţă, la cafea, au fost scrise întâi pe hârtie... şi sunt doar atât: gânduri.

Cu bine.

descriptum19

Nu demult am ieşit din oraş. De fapt, s-a întâmplat chiar zilele trecute.

Ştiţi, am o pasiune pentru munte (de fapt, nu ştiu dacă pasiune este un termen potrivit. Să spunem atunci că iubesc muntele). Am crescut într-o depresiune înconjurată de dealuri, iar la câţiva kilometri în depărtare se vedeau Munţii Bârgăului. Când eram mai norocos, adică atunci când ai mei aveau în week-end chef să iasă din Bistriţa (şi asta nu se întâmpla chiar des), ajungeam chiar până acolo. Ei, lacul Colibiţa, pasul Tihuţa, Vatra Dornei... frumoase amintiri - dar asta şi pentru că aceste locuri se leagă de cei mai frumoşi ani ai familiei mele, până să fie ciuntită.

Cu toate că jumătate de viaţă am petrecut-o în Bucureşti şi, dacă tot am ajuns până aici, nu am refuzat să merg şi prin alte locuri mai de prin străinătate, încă sunt de părere că Munţii Rodnei sunt cele mai frumoase locuri din ţara asta şi de aiurea, şi nu cred că îmi voi schimba părerea. Mi-aş dori ca, odată şi-odată, să mă pot stabili pe acolo, şi sunt recunoscător că anii trecuţi am avut ocazia să îi vizitez. Well...

Până să ajung iar în Munţii Rodnei, am făcut un drum mai scurt, la Sinaia. Am avut noroc - a 

fost o vreme minunată (tocmai ninsese cu o zi înainte, iar cerul era senin), aşa că am urcat până sus, pe acoperişul Văii Prahovei, adică până la Cota 2000. Mi-am adus aminte de o senzaţie pe care o preţuiesc atât de mult: să inspiri adânc aerul rarefiat al înălţimilor, într-o linişte aproape deplină - senzaţie pe care v-o doresc şi vouă :)

Şi vă salut de acolo.

week'toriAl.36 Să ne amintim de Basarabia

Pe 5 aprilie sunt alegeri parlamentare. Nu în România, ci în Basarabia - ceea ce pentru mine, afectiv vorbind, tot România înseamnă. Acest lucru face ca, pentru mine, ceea ce se va întâmpla în aceste alegeri să conteze. Şi explică existenţa articolului de faţă.

Competitori teoretici pentru cele aproximativ 100 de locuri ale Parlamentului de la Chişinău sunt vreo douăzeci şi ceva, dacă e să avem în vedere toate partidele înscrise la tribunal. Se vorbeşte de şansele PCRM de a păstra puterea, de evoluţia în sondaje a PL, PLDM şi AMN, de posibilitatea accederii în Parlament a PSD, PPCD, MAE, UCM sau PDM. Realitatea, însă, e mult mai simplă. Sunt doar doi concurenţi electorali: comuniştii şi restul.

Citesc zilnic presa din Republica Moldova şi observ discursul pe care îl foloseşte partidul actual de guvernământ. Temele acestuia sunt (profesionist) alese în ideea de a inspira un sentiment de certitudine şi confort: comuniştii moldoveni sunt cei care au adus "stabilitate", ei au adus "linişte" şi "siguranţă", şi asta în opoziţie cu guvernările anterioare, calificate ca dezastruoase şi incapabile.

Discursul comunist moldovenist îmi aduce aminte de o secvenţă din jurnalul lui Mircea Iosifescu: în ianuarie 1981, seară de telecinematecă la Televiziunea Română - e difuzat filmul "Cinci prieteni" regizat de Julien Duvivier. Jean Gabin (actorul principal) exclamă: Pourquoi se quereller? Nous voulons tous la meme chose: la liberte. Titrarea: De ce să ne certăm? Vrem cu toţii acelaşi lucru: liniştea. Fapt în sine revelator: o structură autoritară, incompatibilă cu dorinţa de libertate, pe care nu o poate asigura, va încerca să ofere drept calmant liniştea, stabilitatea, siguranţa. Şi se va lăuda cu asta.

Corolar, am aflat zilele trecute că PCRM va avea ca imagine publică în timpul campaniei pe Pavel Stratan, tatăl Cleopatrei Stratan. Tristă evoluţie pentru un artist care îşi căuta până nu de mult împlinirea profesională la Bucureşti - după ce ai încercat să apropii două maluri de Prut, să încerci să le dezbini, contra cost. Dar nu miră: comuniştilor "moldoveni" le e indispensabil un artist care să facă apologia alcoolului în care să îţi îneci amarul unei existenţe cenuşii controlate de ei.

Ei bine, până aici.

La o privire obiectivă, guvernarea comunistă a avut într-adevăr "performanţe" demne de invidiat. După opt ani de guvernare comunistă, Republica Moldova este unul din statele cele mai afectate de criză (e şi logic, dacă avem în vedere numai numărul celor care lucrează în străinătate). Pentru a păstra o aparentă stabilitate a monedei înainte de alegeri, BNM aruncă pe piaţa valutară rezerve cu nemiluita (aproape 400,000,000 $ în ultimele două luni, respectiv 117,000,000 $ în ultimele două săptămâni, în condiţiile în care rezervele totale ale BNM se apropie acum de 1,200,000,000 $).

Din punct de vedere social, starea RM este mai proastă decât a tuturor statelor vecine. Populaţia activă este în străinătate, RM iese în evidenţă în clasamentele internaţionale privind traficul de persoane, iar mediul antreprenorial este sufocat de existenţa grupurilor de interese cu conexiuni politice.

Din punct de vedere religios, PCRM încearcă să facă o echilibristică precară între doctrina leninistă la care nu a renunţat niciodată în mod explicit şi raţiunile pragmatice ale realităţii de pe teren. Mitropolia Moldovei subordonată BORu este sprijinită pe toate căile posibile, în timp ce Mitropolia Basarabiei (subordonată canonic Patriarhiei de la Bucureşti) este ţinută sub control de fidelii aliaţi ai comuniştilor, iar grupurile religioase minoritare sunt privite în cel mai bun caz cu suspiciune. Este oricum grăitoare imaginea unui lider comunist ateu - Vladimir Voronin îşi reclamă o filiaţie ideologică explicită de la o ideologie care a cauzat numai în URSS moartea a aproximativ 200,000 de persoane şi internarea în lagăre a altor 500,000 - predicând într-o biserică pro-moscovită. "Hristos a fost primul comunist" - aşa a sunat predica lui. Cu alte cuvinte, Dumnezeu este al nostru, facem ce vrem cu El.

Tabloul este completat de o justiţie aservită politic şi de o presă independentă cu căluşul la gură (să ne amintim doar de cazul recent al Pro TV Chişinău, sau de postul de radio Vocea Basarabiei, sau de şicanele la adresa portalului Unimedia datând chiar din această campanie electorală, de procesul cu TVR...). Situaţia a fost semnalată frecvent de europarlamentarul român Maria Petre, iar o interpelare de astăzi a deputatului Tudor Panţâru (ales în circumscripţia electorală care include Republica Moldova) atrage atenţia asupra foarte probabilelor nereguli de la alegerile care se apropie.

Închei spunând că, sincer, nu ştiu cu cine aş vota în acest moment dacă aş avea acest drept. Nu există partid politic perfect, iar în Republica Moldova este un lucru mare faptul că încă există forţe politice pro-occidentale, cu toate defectele care le pot fi imputate şi cu toate persoanele controversate care le conduc uneori. Dar ştiu totuşi un lucru sigur: nu aş vota cu comuniştii. Şi aş merge neapărat la vot.

PS. Am recitit articolul după publicare şi cred că se mai cuvin menţionate două reuşite comuniste:

1. Republica Moldova este cea mai săracă ţară din Europa (a depăşit Albania);
2. pe teritoriul Republicii Moldova încă se desfăşoară un conflict militar, aflat acum în stadiul "îngheţat", cel din Transnistria. În 8 ani de guvernare comuniştii nu au obţinut nimic în procesul de negociere.

week'toriAl35bis. Despre românii lui Umberto Eco

Trecând astăzi prin presa noastră am dat peste un comentariu referitor la un articol al lui Umberto Eco despre români, apărut în presa italiană de vineri, intitulat Maledetti romeni, adică, în traducere, Nefericiţii români. Puteţi citi articolul profesorului aici.

Articolul mi se pare demn de semnalat în măsura în care Umberto Eco este unul din marii gânditori contemporani şi în măsura în care poziţia exprimată în editorialul respectiv este obiectivă şi justă. Articolul este în limba italiană, dar cred că nu e foarte greu de înţeles chiar dacă nu cunoaştem limba respectivă, aşa că vă invit să îl consultaţi. Mie mi s-a părut un articol foarte bun.

Grazie, Professore.

Rămâne să vedem în ce măsură acuzaţiile aduse românilor din Italia sunt totuşi justificate. Am impresia că acest subiect nu este reflectat obiectiv în presa noastră - nu cred că ne putem disculpa întru totul de astfel de acuzaţii şi cred că autorităţile române trebuie să îşi asume totuşi o anumită responsabilitate faţă de unele acte reprobabile comise de cetăţeni români în spaţiul EU. În plus, nu toţi italienii sunt antiromâni şi, după cum arată articolul profesorului Eco, nu toată presa italiană este anti-românească.

Ştim să operăm nuanţele necesare, sau cădem (şi noi, cum au căzut deja politicienii italieni şi presa finanţată de ei) în extreme?...

melum16

Ascult în ultimele zile mai multă muzică decât de obicei. Diversă. Şi îmi vin în minte, fără să caut cu predilecţie acest lucru, unele semne de întrebare.

Mă explic. Pentru mine, muzica din ultimii ani şi-a pierdut calitatea de a fi memorabilă. Este o muzică de consum, mai străină decât oricând de ideea de evergreen, conformistă până şi în nonconformismul ei afişat, abundentă în cover-uri şi săracă în originalitate. Un fel de eclectism cu elemente deja cunoscute, lipsit de îndrăzneală şi de capacitatea de a mai surprinde.

Sau poate nu. Poate că a fost dintotdeauna aşa, iar eu sufăr de o formă de paseism? Je ne sais pas. Poate că s-a schimbat pur şi simplu criteriul estetic? Nu ştiu. O fi oare impactul tehnologiei mai puternic acum decât înainte? God knows.

Singurul lucru pe care îl pot afirma cu certitudine este că muzica pop mai veche pe care o ascult era mainstream în momentul lansării, iar acum ascult muzică de nişă. În plus, răsfoind folderul de muzică pop, nu găsesc nimic memorabil ca produs muzical pentru 2008. E un contrast izbitor cu adolescenţa, când aveam în general două-trei albume pe care le aşteptam cu înfrigurare în fiecare an. Şi care îmi plăceau, şi îmi plac şi acum. Mărturisesc că între being boring a celor de la pet shop boys din 1990 şi nocturn a lui Kate Bush din 2005 (a propos, albumul aerial a lui Kate Bush este superb, vă invit să îl ascultaţi măcar), prefer piesa mai veche.

M-am hotărât. Vreau să fiu uimit în 2009 de un album proaspăt lansat. Sugestii?...

PS. Vă las în compania unei doamne care făcea furori acum două decenii. Cântecul de faţă este hitul săptămânii pentru mine :)

week'toriAl.35

Mi s-a făcut dor de blog. So here I am.

Scriu aceste rânduri în timp ce vecinul de sub mine - microbist înrăit şi manelar din când în când - înjură din greu. Da, e meci transmis în direct. Nu, nu am chef să pun combina la volum mare - e prea frig să deschid fereastra şi nu vreau să dau drumul la 300 w într-o cameră de 8 metri pătraţi. O să îmi pun căştile.

Sunt două lucruri care mi se par relevante pentru săptămâna scursă.

1. ieri dimineaţă un avion CarpatAir a aterizat forţat la Timişoara, fără jantă de bot. Buni piloţi, bună intervenţia la sol, nimeni nu a păţit nimic (erau 51 de persoane la bord), happy end. Momentul aterizării a ajuns la ProTV. Îl redau şi eu, dar nu înainte de a face o remarcă: dacă aveţi curiozitatea să urmăriţi dialogul dintre piloţi şi turnul de control, veţi auzi în ultimele secunde de dialog (cu câteva minute înainte de aterizarea forţată) o vorbă mare spusă de bănăţeanul din turnul de control, conştient pe deplin de gravitatea situaţiei:

"Doamne-ajută!".

Acel om mi-a devenit drag, fără să îl cunosc.

Aterizarea perfecta realizata de pilotul avionului a fost filmata!

StirileProTV.ro

2. nişte săteni din comuna Marginea (judeţul Suceava - a se citi Bucovina) riscă puşcăria pentru că au construit într-o zi un pod pe care autorităţile n-au reuşit să-l ridice în opt luni. Găsiţi articolul pe Hotnews. Titlul spune tot.

Ceea ce este însă oarecum nou este modul în care oamenii au receptat articolul. Numărul comentariilor la articolul respectiv - precum şi numărul voturilor - arată că oamenii activi, dinamici şi educaţi (adică acei oameni care se obosesc să citească presa pe internet) sunt din ce în ce mai nemulţumiţi de modul în care domeniul politic gestionează ţara. Adevărul este că, sincer, oameni care ridică mai multe poduri, fac drumuri şi dotează instituţii de învăţământ cu tehnică de calcul - precum au făcut sătenii din Marginea - nu merită dosar penal. Iar faptul că în România se întâmplă aşa ceva e portretul paradoxal cel mai bun al societăţii româneşti actuale.

Dacă era după mine, aceşti oameni ar trebui să fie lăsaţi să perceapă o taxă de utilizare pentru fiecare din obiectivele de infrastructură pe care le-au ridicat pe cheltuială proprie. Aşa cum se întâmplă în mult mai civilizatul Occident, atunci când intri pe autostradă sau treci pe un anumit pod. Pentru că, mă gândesc, statul român nu le va înapoia nici măcar un leu din suma cheltuită pentru edificarea acestor obiective. Eventual, o comisie abilitată ar trebui să verifice obiectivele în cauză şi să elibereze, dacă e cazul, o autorizaţie temporară, măcar până când autorităţile române se vor obosi să îşi facă treaba şi sa pună în locurile respective drumuri şi poduri.

Statul român sprijină iniţiativa privată... Există, oare, vreo altă frază, care să sune măcar la fel de ironic şi de aberant în acest moment? Dacă găsiţi vreuna, vă rog să mi-o aduceţi grabnic la cunoştinţă.