Pe 5 aprilie sunt alegeri parlamentare. Nu în România, ci în Basarabia - ceea ce pentru mine, afectiv vorbind, tot România înseamnă. Acest lucru face ca, pentru mine, ceea ce se va întâmpla în aceste alegeri să conteze. Şi explică existenţa articolului de faţă.
Competitori teoretici pentru cele aproximativ 100 de locuri ale Parlamentului de la Chişinău sunt vreo douăzeci şi ceva, dacă e să avem în vedere toate partidele înscrise la tribunal. Se vorbeşte de şansele PCRM de a păstra puterea, de evoluţia în sondaje a PL, PLDM şi AMN, de posibilitatea accederii în Parlament a PSD, PPCD, MAE, UCM sau PDM. Realitatea, însă, e mult mai simplă. Sunt doar doi concurenţi electorali: comuniştii şi restul.
Citesc zilnic presa din Republica Moldova şi observ discursul pe care îl foloseşte partidul actual de guvernământ. Temele acestuia sunt (profesionist) alese în ideea de a inspira un sentiment de certitudine şi confort: comuniştii moldoveni sunt cei care au adus "stabilitate", ei au adus "linişte" şi "siguranţă", şi asta în opoziţie cu guvernările anterioare, calificate ca dezastruoase şi incapabile.
Discursul comunist moldovenist îmi aduce aminte de o secvenţă din jurnalul lui Mircea Iosifescu: în ianuarie 1981, seară de telecinematecă la Televiziunea Română - e difuzat filmul "Cinci prieteni" regizat de Julien Duvivier. Jean Gabin (actorul principal) exclamă: Pourquoi se quereller? Nous voulons tous la meme chose: la liberte. Titrarea: De ce să ne certăm? Vrem cu toţii acelaşi lucru: liniştea. Fapt în sine revelator: o structură autoritară, incompatibilă cu dorinţa de libertate, pe care nu o poate asigura, va încerca să ofere drept calmant liniştea, stabilitatea, siguranţa. Şi se va lăuda cu asta.
Corolar, am aflat zilele trecute că PCRM va avea ca imagine publică în timpul campaniei pe Pavel Stratan, tatăl Cleopatrei Stratan. Tristă evoluţie pentru un artist care îşi căuta până nu de mult împlinirea profesională la Bucureşti - după ce ai încercat să apropii două maluri de Prut, să încerci să le dezbini, contra cost. Dar nu miră: comuniştilor "moldoveni" le e indispensabil un artist care să facă apologia alcoolului în care să îţi îneci amarul unei existenţe cenuşii controlate de ei.
Ei bine, până aici.
La o privire obiectivă, guvernarea comunistă a avut într-adevăr "performanţe" demne de invidiat. După opt ani de guvernare comunistă, Republica Moldova este unul din statele cele mai afectate de criză (e şi logic, dacă avem în vedere numai numărul celor care lucrează în străinătate). Pentru a păstra o aparentă stabilitate a monedei înainte de alegeri, BNM aruncă pe piaţa valutară rezerve cu nemiluita (aproape 400,000,000 $ în ultimele două luni, respectiv 117,000,000 $ în ultimele două săptămâni, în condiţiile în care rezervele totale ale BNM se apropie acum de 1,200,000,000 $).
Din punct de vedere social, starea RM este mai proastă decât a tuturor statelor vecine. Populaţia activă este în străinătate, RM iese în evidenţă în clasamentele internaţionale privind traficul de persoane, iar mediul antreprenorial este sufocat de existenţa grupurilor de interese cu conexiuni politice.
Din punct de vedere religios, PCRM încearcă să facă o echilibristică precară între doctrina leninistă la care nu a renunţat niciodată în mod explicit şi raţiunile pragmatice ale realităţii de pe teren. Mitropolia Moldovei subordonată BORu este sprijinită pe toate căile posibile, în timp ce Mitropolia Basarabiei (subordonată canonic Patriarhiei de la Bucureşti) este ţinută sub control de fidelii aliaţi ai comuniştilor, iar grupurile religioase minoritare sunt privite în cel mai bun caz cu suspiciune. Este oricum grăitoare imaginea unui lider comunist ateu - Vladimir Voronin îşi reclamă o filiaţie ideologică explicită de la o ideologie care a cauzat numai în URSS moartea a aproximativ 200,000 de persoane şi internarea în lagăre a altor 500,000 - predicând într-o biserică pro-moscovită. "Hristos a fost primul comunist" - aşa a sunat predica lui. Cu alte cuvinte, Dumnezeu este al nostru, facem ce vrem cu El.
Tabloul este completat de o justiţie aservită politic şi de o presă independentă cu căluşul la gură (să ne amintim doar de cazul recent al Pro TV Chişinău, sau de postul de radio Vocea Basarabiei, sau de şicanele la adresa portalului Unimedia datând chiar din această campanie electorală, de procesul cu TVR...). Situaţia a fost semnalată frecvent de europarlamentarul român Maria Petre, iar o interpelare de astăzi a deputatului Tudor Panţâru (ales în circumscripţia electorală care include Republica Moldova) atrage atenţia asupra foarte probabilelor nereguli de la alegerile care se apropie.
Închei spunând că, sincer, nu ştiu cu cine aş vota în acest moment dacă aş avea acest drept. Nu există partid politic perfect, iar în Republica Moldova este un lucru mare faptul că încă există forţe politice pro-occidentale, cu toate defectele care le pot fi imputate şi cu toate persoanele controversate care le conduc uneori. Dar ştiu totuşi un lucru sigur: nu aş vota cu comuniştii. Şi aş merge neapărat la vot.
PS. Am recitit articolul după publicare şi cred că se mai cuvin menţionate două reuşite comuniste:
1. Republica Moldova este cea mai săracă ţară din Europa (a depăşit Albania);
2. pe teritoriul Republicii Moldova încă se desfăşoară un conflict militar, aflat acum în stadiul "îngheţat", cel din Transnistria. În 8 ani de guvernare comuniştii nu au obţinut nimic în procesul de negociere.
Competitori teoretici pentru cele aproximativ 100 de locuri ale Parlamentului de la Chişinău sunt vreo douăzeci şi ceva, dacă e să avem în vedere toate partidele înscrise la tribunal. Se vorbeşte de şansele PCRM de a păstra puterea, de evoluţia în sondaje a PL, PLDM şi AMN, de posibilitatea accederii în Parlament a PSD, PPCD, MAE, UCM sau PDM. Realitatea, însă, e mult mai simplă. Sunt doar doi concurenţi electorali: comuniştii şi restul.
Citesc zilnic presa din Republica Moldova şi observ discursul pe care îl foloseşte partidul actual de guvernământ. Temele acestuia sunt (profesionist) alese în ideea de a inspira un sentiment de certitudine şi confort: comuniştii moldoveni sunt cei care au adus "stabilitate", ei au adus "linişte" şi "siguranţă", şi asta în opoziţie cu guvernările anterioare, calificate ca dezastruoase şi incapabile.
Discursul comunist moldovenist îmi aduce aminte de o secvenţă din jurnalul lui Mircea Iosifescu: în ianuarie 1981, seară de telecinematecă la Televiziunea Română - e difuzat filmul "Cinci prieteni" regizat de Julien Duvivier. Jean Gabin (actorul principal) exclamă: Pourquoi se quereller? Nous voulons tous la meme chose: la liberte. Titrarea: De ce să ne certăm? Vrem cu toţii acelaşi lucru: liniştea. Fapt în sine revelator: o structură autoritară, incompatibilă cu dorinţa de libertate, pe care nu o poate asigura, va încerca să ofere drept calmant liniştea, stabilitatea, siguranţa. Şi se va lăuda cu asta.
Corolar, am aflat zilele trecute că PCRM va avea ca imagine publică în timpul campaniei pe Pavel Stratan, tatăl Cleopatrei Stratan. Tristă evoluţie pentru un artist care îşi căuta până nu de mult împlinirea profesională la Bucureşti - după ce ai încercat să apropii două maluri de Prut, să încerci să le dezbini, contra cost. Dar nu miră: comuniştilor "moldoveni" le e indispensabil un artist care să facă apologia alcoolului în care să îţi îneci amarul unei existenţe cenuşii controlate de ei.
Ei bine, până aici.
La o privire obiectivă, guvernarea comunistă a avut într-adevăr "performanţe" demne de invidiat. După opt ani de guvernare comunistă, Republica Moldova este unul din statele cele mai afectate de criză (e şi logic, dacă avem în vedere numai numărul celor care lucrează în străinătate). Pentru a păstra o aparentă stabilitate a monedei înainte de alegeri, BNM aruncă pe piaţa valutară rezerve cu nemiluita (aproape 400,000,000 $ în ultimele două luni, respectiv 117,000,000 $ în ultimele două săptămâni, în condiţiile în care rezervele totale ale BNM se apropie acum de 1,200,000,000 $).
Din punct de vedere social, starea RM este mai proastă decât a tuturor statelor vecine. Populaţia activă este în străinătate, RM iese în evidenţă în clasamentele internaţionale privind traficul de persoane, iar mediul antreprenorial este sufocat de existenţa grupurilor de interese cu conexiuni politice.
Din punct de vedere religios, PCRM încearcă să facă o echilibristică precară între doctrina leninistă la care nu a renunţat niciodată în mod explicit şi raţiunile pragmatice ale realităţii de pe teren. Mitropolia Moldovei subordonată BORu este sprijinită pe toate căile posibile, în timp ce Mitropolia Basarabiei (subordonată canonic Patriarhiei de la Bucureşti) este ţinută sub control de fidelii aliaţi ai comuniştilor, iar grupurile religioase minoritare sunt privite în cel mai bun caz cu suspiciune. Este oricum grăitoare imaginea unui lider comunist ateu - Vladimir Voronin îşi reclamă o filiaţie ideologică explicită de la o ideologie care a cauzat numai în URSS moartea a aproximativ 200,000 de persoane şi internarea în lagăre a altor 500,000 - predicând într-o biserică pro-moscovită. "Hristos a fost primul comunist" - aşa a sunat predica lui. Cu alte cuvinte, Dumnezeu este al nostru, facem ce vrem cu El.
Tabloul este completat de o justiţie aservită politic şi de o presă independentă cu căluşul la gură (să ne amintim doar de cazul recent al Pro TV Chişinău, sau de postul de radio Vocea Basarabiei, sau de şicanele la adresa portalului Unimedia datând chiar din această campanie electorală, de procesul cu TVR...). Situaţia a fost semnalată frecvent de europarlamentarul român Maria Petre, iar o interpelare de astăzi a deputatului Tudor Panţâru (ales în circumscripţia electorală care include Republica Moldova) atrage atenţia asupra foarte probabilelor nereguli de la alegerile care se apropie.
Închei spunând că, sincer, nu ştiu cu cine aş vota în acest moment dacă aş avea acest drept. Nu există partid politic perfect, iar în Republica Moldova este un lucru mare faptul că încă există forţe politice pro-occidentale, cu toate defectele care le pot fi imputate şi cu toate persoanele controversate care le conduc uneori. Dar ştiu totuşi un lucru sigur: nu aş vota cu comuniştii. Şi aş merge neapărat la vot.
PS. Am recitit articolul după publicare şi cred că se mai cuvin menţionate două reuşite comuniste:
1. Republica Moldova este cea mai săracă ţară din Europa (a depăşit Albania);
2. pe teritoriul Republicii Moldova încă se desfăşoară un conflict militar, aflat acum în stadiul "îngheţat", cel din Transnistria. În 8 ani de guvernare comuniştii nu au obţinut nimic în procesul de negociere.
No comments:
Post a Comment