descriptum14

20081204 joi Bucureşti

Trăiesc într-o noapte continuă. Ziua mea începe, acum, undeva după apusul soarelui şi ia sfârşit înainte de răsăritul lui.

Dar acest lucru mi se pare (deocamdată) reconfortant. Pentru că interacţionez ceva mai puţin cu cei din jur, am mai multă linişte şi am timp pentru gândurile mele - lucruri de care am mare nevoie. Chiar dacă respir aerul îngheţat, literalmente, al oraşului. Pentru că în Bucureşti e foarte frig de ceva vreme - chiar fără zăpadă, iarna s-a instalat aici de-a binelea.

Eram conştient de asta luni de dimineaţă, atunci când am ieşit frumos din casă şi am mers la defilarea de ziua naţională, de la Arcul de Triumf. Nu, nu a fost iniţiativa mea. Cel care are meritul de a mă fi scos din casă este Gabi, a.k.a. Bănăţeanu. Care, ca un tip de treabă ce este, ne-a dus după paradă prin Jadoo (excelent locul, îl recomand cu toată inima). Am primit şi invitaţie de Revelion, ca între (adevăraţi) prieteni, dar aici am fost scurt (am refuzat după 24 de ore de gândire): îmi place prea mult să petrec de Revelion în Piaţa Constituţiei. Că tot fac asta de vreo 5 ani... Nu te supăra pe mine, Gabi. Rămâne să îmi iau revanşa cândva.

Şi da, uite, luni a fost ziua României. M-am bucurat să văd drapelul ţării peste tot şi să văd că oamenii încep să aprecieze faptul de a fi român (în cazul meu, steguleţul pe care îl am a stat pe birou, nu expus la geam sau pe balcon). Mi-e sincer dor de o Românie în care oamenii să îşi iubească ţara fără patimă exacerbată (gen PRM) şi fără interese (gen: orice politician "de meserie"), în care patriotism să însemne exact ceea ce patriotismul ar trebui să însemne în general: treabă bine făcută, eficient şi în linişte; iar refrenele de genul "m-am săturat de România" să nu mai aibă acoperire în fapt.

Ţara mea a împlinit 90 de ani. Înseamnă că se apropie centenarul, nu? Atunci ar merita, poate, să ne gândim să ducem ţara într-o situaţie în care acest centenar să nu ne provoace greaţă de noi înşine. Mai avem 10 ani. E o perioadă numai bună de utilizat pentru planuri de dezvoltare pe termen mediu.

A propos de schimbări. Am observat două în jurul meu, săptămânile astea. Una e noua magistrală de metrou, care îmi scurtează drumul spre casă seara (da, ştiu, a fost inaugurată pe 15 noiembrie, asta în timp ce tunelul exista încă din perioada comunistă). Şi câştigul e dublu: în vremea în care lucrările nu erau duse la capăt zona arăta foarte urât. Mă întreb, iarăşi, dacă aparatele de taxare de pe noua magistrală vor fi introduse în tot metroul, aşa cum ar fi normal, pentru că cele vechi există deja de la 1 noiembrie 1995 şi se cam defectează.

A doua schimbare: noua faţadă a Cocor Chanel (sună ridicol). Însă faţada arată bine, şi asta mai ales că zona dintre Universitate şi Piaţa Unirii are mare, mare nevoie de îmbunătăţire. Sigur, au fost unii care au spus că strică, că nu se încadrează în peisaj... Da, dar magazinul Cocor nu era un monument de arhitectură (şi nici măcar nu strălucea la capitolul ăsta). Era un magazin universal. Acum are totuşi un lucru prin care se poate evidenţia - şi nu în rău. Evident, e un pas mic, pentru că din punctul meu de vedere nu vom putea recăpăta prea mult respect faţă de Bucureşti până ce centrul lui vechi - adică, în mare, zona Lipscani - nu va fi refăcut şi folosit aşa cum trebuie. Ca zonă comercială, culturală, de divertisment, şi spaţii de birouri. Până una-alta, ne doare inima văzând clădiri atât de frumoase într-un asemenea hal.

Teza merge. Dar detaliile, ceva mai încolo. Ţineţi-mi pumnii să iasă bine. Nu mai am mult timp :)

Kyrie eleison. Kyrie eleison. Kyrie eleison.

PS. Adaug postării şi un portofoliu foto, cu poze făcute la metrou, la Cocor Chanel şi în zona Lipscani. Să nu vorbesc (scriu) fără acoperire :)