Am dat pe YouTube, acum câteva zile, peste un clip care mi-a amintit de muzica pe care o ascultam în anii superiori de liceu.
Înainte de bacalaureat eram puţin mai neaşezat decât am ajuns să fiu în ultimii ani - asta pentru că, tot ascultând muzică, am ajuns să filtrez mai mult, mai ales din 2005 încoace (în timp ce, paradoxal, genurile de muzică pe care le ascult se înmulţesc, în loc să se stabilizeze).
Ca adolescent ascultam lucruri mai răzvrătite decât acum. Unul din cele mai bune exemple este ceea ce cântă protagonista videoclipului live de mai jos. Un altul - dar să nu mai spuneţi nimănui, pentru că e unul din secretele mele compromiţătoare - este Mylene Farmer. Evident că acum mă întreb ce-a fost în capul meu şi cum de am ajuns să ascult astfel de lucruri.
Cred că răspunsul la întrebare ţine de foarte puternica originalitate - a lui Tori, în cazul de faţă. Povestea mea de dragoste cu muzica ei a început în 1994, când i-am văzut evoluţia la FestivalBar, şi s-a încheiat în 1999, când atât de mult negativism şi scepticism m-a depăşit. E drept şi că albumele ei ulterioare nu m-au convins.
Trăgând linie, e totuşi o performanţă să foloseşti un clavecin pe scenă, cântând live o piesă pop. Dacă cineva e în stare să facă aşa ceva, Tori Amos e - şi iată motivul pentru care vă invit să ascultaţi caught a light sneeze - 1996.
PS: îi urez succes Alexandrinei Hristov (face parte din aceeaşi familie ... muzicală) pe calea pe care a apucat-o. Eu zic că promite - deşi nu sunt convins că e bine să accentueze filonul francez. Zic şi eu aşa.
Vizionare (şi audiţie) plăcută.
Înainte de bacalaureat eram puţin mai neaşezat decât am ajuns să fiu în ultimii ani - asta pentru că, tot ascultând muzică, am ajuns să filtrez mai mult, mai ales din 2005 încoace (în timp ce, paradoxal, genurile de muzică pe care le ascult se înmulţesc, în loc să se stabilizeze).
Ca adolescent ascultam lucruri mai răzvrătite decât acum. Unul din cele mai bune exemple este ceea ce cântă protagonista videoclipului live de mai jos. Un altul - dar să nu mai spuneţi nimănui, pentru că e unul din secretele mele compromiţătoare - este Mylene Farmer. Evident că acum mă întreb ce-a fost în capul meu şi cum de am ajuns să ascult astfel de lucruri.
Cred că răspunsul la întrebare ţine de foarte puternica originalitate - a lui Tori, în cazul de faţă. Povestea mea de dragoste cu muzica ei a început în 1994, când i-am văzut evoluţia la FestivalBar, şi s-a încheiat în 1999, când atât de mult negativism şi scepticism m-a depăşit. E drept şi că albumele ei ulterioare nu m-au convins.
Trăgând linie, e totuşi o performanţă să foloseşti un clavecin pe scenă, cântând live o piesă pop. Dacă cineva e în stare să facă aşa ceva, Tori Amos e - şi iată motivul pentru care vă invit să ascultaţi caught a light sneeze - 1996.
PS: îi urez succes Alexandrinei Hristov (face parte din aceeaşi familie ... muzicală) pe calea pe care a apucat-o. Eu zic că promite - deşi nu sunt convins că e bine să accentueze filonul francez. Zic şi eu aşa.
Vizionare (şi audiţie) plăcută.
1 comment:
intr-adevar, se intampla ca artistii de ieri sa se inscrie intr-un trend in care de multe ori poate ca-si pierd o buna parte din originalitate !
Un alt exemplu in sensul asta (dupa parerea mea) ar fi si Yanni care e departe de unicitatea lui din anii '90 !
Post a Comment