Este cam miez de noapte, dar se întâmplă că încă nu reuşesc să adorm. Aşa că vin cu editorialul care trebuia postat încă de duminică.
Ştiţi prea bine că săptămâna care a trecut a fost una în care, în mod excepţional, s-a vorbit ceva mai puţin despre politica românească. Pentru că subiectul cel mai discutat a fost unul mai prozaic. S-a vorbit - şi se vorbeşte, şi cu siguranţă se va mai vorbi - despre gaz. Adică despre ceea ce ne ţine de cald în timpul iernii.
Pe scurt, Rusia a întrerupt din nou livrarea gazelor către Europa, săptămâna trecută, pretextând furturi (dealtfel foarte posibile) care ar avea loc în gazoductele ucrainene. Am impresia că situaţia încă nu este restabilită. S-au spus tot felul de lucruri, presa complet pe dinafară de la noi a făcut isterie pe gratis, conform înfiorătorului ei obicei, iar concluziile trase nu au absolut niciun efect (în plus, nicio grijă, isteria mass-media române nu va înceta: se va vorbi imediat de cât de necesar este un acord cu FMI, adică exact ceea ce trebuie evitat cam cu orice preţ).
Nu există concluzii la povestea asta. Pentru că nu există o strategie europeană în domeniul energetic (proiectele Poseidon şi Nabucco sunt blocate), pentru că nu se investeşte în energii regenerabile, pentru că nu se investeşte în cercetare în ideea de a obţine energie nucleară curată (ceea ce ar presupune apariţia reactoarelor nepoluante de generaţia a patra). Povestea cu gazele a avut loc anul trecut, a avut loc la început de 2009 şi va avea loc şi la început de 2010.
Şi încă noi stăm bine. Poate se cuvine să reamintesc, România are un grad de independenţă energetică de 70 %, ceea ce ne duce pe locul 5 în EU. Iar strategia energetică pe termen lung - care există - vorbeşte de independenţă energetică completă. Şi obiectivul este tangibil. Şi-ar dori vecinii noştri să aibă statutul nostru energetic. Până una-alta, dăm curent Ungariei (care ne-a ajutat la inundaţii, remember?) şi transportăm gaz gratuit pentru Bulgaria. Iar dacă liderii comunişti românofobi de la Chişinău ar cere ajutorul României, sunt sigur că l-ar primi (nu vă îngrijiţi deocamdată, tocmai au primit azi ajutor de la Austria, pentru că liderii comunişti de la Chişinău preferă ca românii basarabeni să îngheţe în case decât să primească ajutor românesc - i-ar distruge ca imagine şi alegerile generale sunt peste mai puţin de trei luni).
Concluzie scurtă: centrale eoliene, energie solară, hidrocentrale, reactorul 2 de la Cernavodă. Urgent.
Acum, despre partea politică.
S-a vorbit despre o ceartă între Rusia, Ucraina şi EU. Şi chiar aşa şi e. Rusia vrea să primească mai mulţi bani pe gaze de la EU, pentru că Rusia e în criză economică până la gât (da, criza din Rusia este motivul fundamental, extrem de îngrijorător, al crizei gazelor), dar şi de la Ucraina (căreia tocmai i-a expirat contractul anterior cu Gazprom), pentru că Ucraina vrea să scape de braţele primitoare ale lui Big Brother.
Cu alte cuvinte, o Ucraină supusă Rusiei ar fi primit în continuare, cu toată criza, un tarif preferenţial - gen 200-250 de dolari pe mia de metri cubi - dar pe de o parte Ucraina ar fi vrut să plătească tot 170 de dolari, ca până acum, iar pe de altă parte inexistenta prietenie dintre Rusia şi Ucraina tocmai a fost descrisă scurt în ideea de mai sus. Şi uite-aşa Europa Centrală şi de Est (cu excepţia României) îngheaţă de frig de o săptămână.
Presa noastră a explodat când premierul rus a făcut o propunere de afaceri unui jurnalist român. Să intermediem noi gazul între Rusia şi Ucraina, carevasăzică, deci să luăm noi comision de la ucraineni (by the way: ştiţi că aşteptăm un verdict pentru zona maritimă din jurul Insulei Şerpilor la Curtea de la Haga, nu? Că premierul rus sigur ştie, dacă face în mod ostentativ o asemenea declaraţie.). Şi mai ales să cumpărăm gaz fără intermediari, direct de la sursă. Se întâmplă însă ca aceşti intermediari să fie cam nemţi (adică prieteni buni cu ruşii atât timp cât ruşii mai au o picătură de gaz), ceea ce transformă declaraţia - pentru oricine cunoaşte cât de cât politicienii ruşi - într-o glumă proastă pentru noi şi într-un şantaj pentru ucraineni.
Chiar dacă nu ar fi aşa, o astfel de propunere nu ar putea fi acceptată. Din propria sa vină, Ucraina e într-o criză economică profundă. Numai că, pe lângă că e înglodată în datorii pe la FMI, mai are de suportat şi o criză politică prelungită. Acum, ipotetic vorbind:
1. să spunem că noi câştigăm la Haga şi luăm zona maritimă (aşa cum s-ar cuveni).
2. să spunem că acceptăm oferta premierului rus şi intermediem gaze pentru Ucraina, plecând de la preţul pieţei (Ucraina plăteşte acum 170 de dolari mia de metri cubi, preţul mondial e de 450 de dolari mia de metri cubi, preţul cu intermediari cam 540 - aşa cum plătim noi, ca să ne menajăm propriile resurse), ceea ce ar însemna că Ucraina va plăti gazele de peste 3 ori mai scump decât până acum, şi cui le va plăti? Rusiei? Nu. Nouă.
Dacă se întâmplă şi
3. criza economică se adânceşte în Ucraina (God forbid),
nu reiese de aici că, la urma urmei, noi suntem cei care am pus paie peste foc, acceptând să intermediem comercializarea gazelor naturale Ucrainei? Pe scurt, acceptând oferta premierului rus riscăm să ne trezim cu o situaţie excepţională la graniţa noastră de est.
Chiar ne dorim aşa ceva?
Ştiţi prea bine că săptămâna care a trecut a fost una în care, în mod excepţional, s-a vorbit ceva mai puţin despre politica românească. Pentru că subiectul cel mai discutat a fost unul mai prozaic. S-a vorbit - şi se vorbeşte, şi cu siguranţă se va mai vorbi - despre gaz. Adică despre ceea ce ne ţine de cald în timpul iernii.
Pe scurt, Rusia a întrerupt din nou livrarea gazelor către Europa, săptămâna trecută, pretextând furturi (dealtfel foarte posibile) care ar avea loc în gazoductele ucrainene. Am impresia că situaţia încă nu este restabilită. S-au spus tot felul de lucruri, presa complet pe dinafară de la noi a făcut isterie pe gratis, conform înfiorătorului ei obicei, iar concluziile trase nu au absolut niciun efect (în plus, nicio grijă, isteria mass-media române nu va înceta: se va vorbi imediat de cât de necesar este un acord cu FMI, adică exact ceea ce trebuie evitat cam cu orice preţ).
Nu există concluzii la povestea asta. Pentru că nu există o strategie europeană în domeniul energetic (proiectele Poseidon şi Nabucco sunt blocate), pentru că nu se investeşte în energii regenerabile, pentru că nu se investeşte în cercetare în ideea de a obţine energie nucleară curată (ceea ce ar presupune apariţia reactoarelor nepoluante de generaţia a patra). Povestea cu gazele a avut loc anul trecut, a avut loc la început de 2009 şi va avea loc şi la început de 2010.
Şi încă noi stăm bine. Poate se cuvine să reamintesc, România are un grad de independenţă energetică de 70 %, ceea ce ne duce pe locul 5 în EU. Iar strategia energetică pe termen lung - care există - vorbeşte de independenţă energetică completă. Şi obiectivul este tangibil. Şi-ar dori vecinii noştri să aibă statutul nostru energetic. Până una-alta, dăm curent Ungariei (care ne-a ajutat la inundaţii, remember?) şi transportăm gaz gratuit pentru Bulgaria. Iar dacă liderii comunişti românofobi de la Chişinău ar cere ajutorul României, sunt sigur că l-ar primi (nu vă îngrijiţi deocamdată, tocmai au primit azi ajutor de la Austria, pentru că liderii comunişti de la Chişinău preferă ca românii basarabeni să îngheţe în case decât să primească ajutor românesc - i-ar distruge ca imagine şi alegerile generale sunt peste mai puţin de trei luni).
Concluzie scurtă: centrale eoliene, energie solară, hidrocentrale, reactorul 2 de la Cernavodă. Urgent.
Acum, despre partea politică.
S-a vorbit despre o ceartă între Rusia, Ucraina şi EU. Şi chiar aşa şi e. Rusia vrea să primească mai mulţi bani pe gaze de la EU, pentru că Rusia e în criză economică până la gât (da, criza din Rusia este motivul fundamental, extrem de îngrijorător, al crizei gazelor), dar şi de la Ucraina (căreia tocmai i-a expirat contractul anterior cu Gazprom), pentru că Ucraina vrea să scape de braţele primitoare ale lui Big Brother.
Cu alte cuvinte, o Ucraină supusă Rusiei ar fi primit în continuare, cu toată criza, un tarif preferenţial - gen 200-250 de dolari pe mia de metri cubi - dar pe de o parte Ucraina ar fi vrut să plătească tot 170 de dolari, ca până acum, iar pe de altă parte inexistenta prietenie dintre Rusia şi Ucraina tocmai a fost descrisă scurt în ideea de mai sus. Şi uite-aşa Europa Centrală şi de Est (cu excepţia României) îngheaţă de frig de o săptămână.
Presa noastră a explodat când premierul rus a făcut o propunere de afaceri unui jurnalist român. Să intermediem noi gazul între Rusia şi Ucraina, carevasăzică, deci să luăm noi comision de la ucraineni (by the way: ştiţi că aşteptăm un verdict pentru zona maritimă din jurul Insulei Şerpilor la Curtea de la Haga, nu? Că premierul rus sigur ştie, dacă face în mod ostentativ o asemenea declaraţie.). Şi mai ales să cumpărăm gaz fără intermediari, direct de la sursă. Se întâmplă însă ca aceşti intermediari să fie cam nemţi (adică prieteni buni cu ruşii atât timp cât ruşii mai au o picătură de gaz), ceea ce transformă declaraţia - pentru oricine cunoaşte cât de cât politicienii ruşi - într-o glumă proastă pentru noi şi într-un şantaj pentru ucraineni.
Chiar dacă nu ar fi aşa, o astfel de propunere nu ar putea fi acceptată. Din propria sa vină, Ucraina e într-o criză economică profundă. Numai că, pe lângă că e înglodată în datorii pe la FMI, mai are de suportat şi o criză politică prelungită. Acum, ipotetic vorbind:
1. să spunem că noi câştigăm la Haga şi luăm zona maritimă (aşa cum s-ar cuveni).
2. să spunem că acceptăm oferta premierului rus şi intermediem gaze pentru Ucraina, plecând de la preţul pieţei (Ucraina plăteşte acum 170 de dolari mia de metri cubi, preţul mondial e de 450 de dolari mia de metri cubi, preţul cu intermediari cam 540 - aşa cum plătim noi, ca să ne menajăm propriile resurse), ceea ce ar însemna că Ucraina va plăti gazele de peste 3 ori mai scump decât până acum, şi cui le va plăti? Rusiei? Nu. Nouă.
Dacă se întâmplă şi
3. criza economică se adânceşte în Ucraina (God forbid),
nu reiese de aici că, la urma urmei, noi suntem cei care am pus paie peste foc, acceptând să intermediem comercializarea gazelor naturale Ucrainei? Pe scurt, acceptând oferta premierului rus riscăm să ne trezim cu o situaţie excepţională la graniţa noastră de est.
Chiar ne dorim aşa ceva?
2 comments:
Parerea mea este ca aceasta asa-zisa "criza a gazelor" este doar un simplu giumbusluc pentru a distrage atentia presei de la actiunile din fasia Gaza! parerea mea...oricum ar fi noi suntem oarecum privilegiati prin faptul ca, dupa cum ai spus si tu, avem o independenta energetica de 70%...deci inca o data Romania nu e o tara chiar asa de rea dupa cum pare la prima vedere!
e adevărat, s-a vorbit şi despre posibilitatea asta. totuşi, observ că discuţia despre gaze a scăzut în intensitate - ceea ce era de aşteptat, odată ce opinia publică a "obosit" - în timp ce despre Gaza încă se vorbeşte. şi se va mai vorbi, pentru că operaţiunile de acolo, se pare, sunt de amploare şi vor mai dura. mă hazardez să spun că e vorba de câteva săptămâni.
Post a Comment