Este basarabean, are 73 de ani şi e un erou în viaţă al limbii române. Plus probabil cel mai mare poet al limbii noastre în ultimele decenii. Am avut norocul - pentru că asta a fost, un noroc - să îl întâlnesc, faţă către faţă, acum vreo zece ani, la mănăstirea Plumbuita. O persoană de o modestie extraordinară, de care mass-media noastră nu-şi aminteşte însă decât atunci când obţine profit.
De ieri noapte, în urma unui accident de automobil, se află în comă, cu şanse minime de supravieţuire, la spital. Nu putem face altceva decât să urmărim update-uri şi să ne rugăm pentru el.
Pentru că, din păcate, nu ne amintim de oamenii mari decât în momente grele pentru ei, vă invit să citiţi una din creaţiile sale. Mi-a rupt inima această poezie.
De ieri noapte, în urma unui accident de automobil, se află în comă, cu şanse minime de supravieţuire, la spital. Nu putem face altceva decât să urmărim update-uri şi să ne rugăm pentru el.
Pentru că, din păcate, nu ne amintim de oamenii mari decât în momente grele pentru ei, vă invit să citiţi una din creaţiile sale. Mi-a rupt inima această poezie.
Cămăşile
A fost război.
Ecoul lui
Şi acum mai este viu.
Cămăşi vechi, mai noi,
Amară amintire de la fiu.
De cât au fost, ah,
La izvor spălate
S-a ros de-acum uzorul
Şi, alb, bumbacul
S-a rărit în spate.
Şi nu le-a îmbrăcat demult
Feciorul.
Cămăşi vechi, mai noi,
A fost război.
Ci maica lui
De ani prea lungi de-a rândul
Tot vine la izvoare
Ea şi gândul;
Şi iar luând cămăşile în poală
De cum ajunge sâmbăta,
Le spală.
Căci mâine
Fac băieţii horă-n sat,
Şi fete multe-s
Câte-n flori albine;
Şi atunci
Băiatul ei cel drag băiat,
Cu ce se-mbracă, bunul,
Dacă vine?
No comments:
Post a Comment