Scriu azi din postura de spectator. Sau, mai precis, telespectator şi suporter al echipei de handbal feminin a României, care participă zilele acestea la campionatul mondial de handbal din Franţa.
Handbalul este sportul copilăriei mele. Am fost în echipa de handbal a şcolii mele din Bistriţa începând cu clasa a patra până când a venit pregătirea pentru liceu. Handbalul mi-a prilejuit prima ieşire în public, la un turneu al echipelor de handbal din oraş, dar şi prima deplasare în "interes de serviciu". Eu eram "portarul trăznit".
Cred că handbalul este unul din sporturile care poate da acestei ţări şansa de a trece de situaţia penibilă în care, atunci când spui sport, spui automat fotbal. Să ne înţelegem, acest joc nu îmi este indiferent, am trăit momentele de aur ale fotbalului nostru la intensitate mare, din momentul în care am avut discernământ. Adică de prin 1989 încoace.
Însă acestui sport i se acordă o importanţă nejustificată. Deoarece menirea primordială a sportului nu este să ne facă să pierdem timpul în faţa televizorului, ci să propună un anumit model de om. Iar în ceea ce priveşte fotbalul – nu numai cel românesc – discrepanţele între un model ideal şi realitate sunt uriaşe.
Fără a exagera, gimnastica şi handbalul sunt cele două sporturi în care România a strălucit. Sunt sporturi care ne caracterizează mai bine decât fotbalul. Spre deosebire de fotbal, aceste sporturi ne-au adus nenumărate titluri europene, mondiale sau olimpice, deci mult mai multă vizibilitate. Mai important este însă faptul că aceste sporturi ne-au propus în permanenţă modele de oameni mai reuşite decât fotbalul.
Trecând acum pe un alt registru, chiar nu pot să nu remarc prestaţia excesiv de proastă a comentatorului postului naţional de televiziune, care asigură transmisia în direct a partidelor susţinute de echipa noastră. Cu toată sinceritatea, domnia sa mi se pare mult prea autoritar, de multe ori penibil de incoerent… şi toate ar fi cum ar fi dacă dânsul ar avea o cunoaştere mai aprofundată a acestui sport – ceea ce nu este cazul. A debita truisme, şi într-o asemenea cantitate, chiar nu te face să priveşti partidele susţinute de echipa noastră cu mai multă atenţie. Rolul unui comentator nu este de a ieşi în evidenţă. Probabil că nu toţi comentatorii de sport din ţara asta au fost prezenţi la lecţia respectivă.
Altfel, sâmbătă avem din nou meci. Probabil vom câştiga iar aşa cum câştigă Italia un meci de fotbal – cu cel mai urât joc din lume. În situaţia asta, ca suporter, mă apucă deja frisoanele când ştiu că va trebui să rabd 45-50 de minute de lamentări, acuzaţii, exclamaţii.... Va trebui să răzbat la imagini prin toată perdeaua asta de zgomote.
Sau poate mă voi sătura odată şi voi privi partida online, pe alt post…
Hai ROMÂNIA !!!
Handbalul este sportul copilăriei mele. Am fost în echipa de handbal a şcolii mele din Bistriţa începând cu clasa a patra până când a venit pregătirea pentru liceu. Handbalul mi-a prilejuit prima ieşire în public, la un turneu al echipelor de handbal din oraş, dar şi prima deplasare în "interes de serviciu". Eu eram "portarul trăznit".
Cred că handbalul este unul din sporturile care poate da acestei ţări şansa de a trece de situaţia penibilă în care, atunci când spui sport, spui automat fotbal. Să ne înţelegem, acest joc nu îmi este indiferent, am trăit momentele de aur ale fotbalului nostru la intensitate mare, din momentul în care am avut discernământ. Adică de prin 1989 încoace.
Însă acestui sport i se acordă o importanţă nejustificată. Deoarece menirea primordială a sportului nu este să ne facă să pierdem timpul în faţa televizorului, ci să propună un anumit model de om. Iar în ceea ce priveşte fotbalul – nu numai cel românesc – discrepanţele între un model ideal şi realitate sunt uriaşe.
Fără a exagera, gimnastica şi handbalul sunt cele două sporturi în care România a strălucit. Sunt sporturi care ne caracterizează mai bine decât fotbalul. Spre deosebire de fotbal, aceste sporturi ne-au adus nenumărate titluri europene, mondiale sau olimpice, deci mult mai multă vizibilitate. Mai important este însă faptul că aceste sporturi ne-au propus în permanenţă modele de oameni mai reuşite decât fotbalul.
Trecând acum pe un alt registru, chiar nu pot să nu remarc prestaţia excesiv de proastă a comentatorului postului naţional de televiziune, care asigură transmisia în direct a partidelor susţinute de echipa noastră. Cu toată sinceritatea, domnia sa mi se pare mult prea autoritar, de multe ori penibil de incoerent… şi toate ar fi cum ar fi dacă dânsul ar avea o cunoaştere mai aprofundată a acestui sport – ceea ce nu este cazul. A debita truisme, şi într-o asemenea cantitate, chiar nu te face să priveşti partidele susţinute de echipa noastră cu mai multă atenţie. Rolul unui comentator nu este de a ieşi în evidenţă. Probabil că nu toţi comentatorii de sport din ţara asta au fost prezenţi la lecţia respectivă.
Altfel, sâmbătă avem din nou meci. Probabil vom câştiga iar aşa cum câştigă Italia un meci de fotbal – cu cel mai urât joc din lume. În situaţia asta, ca suporter, mă apucă deja frisoanele când ştiu că va trebui să rabd 45-50 de minute de lamentări, acuzaţii, exclamaţii.... Va trebui să răzbat la imagini prin toată perdeaua asta de zgomote.
Sau poate mă voi sătura odată şi voi privi partida online, pe alt post…
Hai ROMÂNIA !!!
No comments:
Post a Comment