20071225

week’toriAl.10 Crăciun fericit!

Este urarea pe care ne-o adresăm unul altuia în această perioadă, pe post de salut. De obicei, pe lângă urare, mai adăugăm şi două-trei vorbe, nu neapărat pline de sens, gen "să petreci alături de cei dragi", sau câteva trimiteri la "colinde / cozonaci / stele / cer / sărbători".

Stau acasă azi, după o săptămână în care nu a fost zi în care să nu trec măcar odată pe la supermarketul din vecinătate. Întotdeauna multă lume, cozi la casă. Ocazional, vorbe grele, generate de grabă şi nervi. Sunt destul de ispitit să cred că, astfel, Crăciunul devine mai degrabă un prilej pentru a ferici lanţurile de magazine, pentru a mânca mai mult decât de obicei şi pentru a le readuce aminte celorlalţi de existenţa noastră, prin mesajele pe care le trimitem utilizând diferite canale sau prin prezenţa la cât mai multe party-uri. Nu departe de aici, la Chişinău Crăciunul a devenit chiar un subiect aprig de dezbatere politică. La ce bun?

Accentuăm diferite laturi ale acestei sărbători (comercial, gastronomic, social sau politic), eventual adăugăm acestei palete discuţii despre originea Crăciunului, despre datini de Crăciun, dar nu prea mai ţinem cont de mesajul strict religios. Vedeţi, ne interesează felul în care sărbătorim Crăciunul, dar nu şi semnificaţia lui. Dacă dăm la o parte cumpărăturile, mâncarea, petrecerile, bradul, mai rămânem cu ceva? Au loc pentru noi, în aceeaşi frază, termenii "Crăciun" şi "mântuire"?

Pe lângă toate aceste lucruri, am impresia că am pierdut simţul timpului sacru. Dar în această privinţă nu am încredere în propriile capacităţi de exprimare, aşa încât citez un scriitor celebru:

(excerpt - eng.)

We are incapable to transfigure [...] the ordinary time of a day into the sacred time of a celebration. We shamefully fail in any try as such, ending by carrying on our failure and living it as a fear of the celebration. We are trying to cover the huge chaos of a sacred day by reading the newspapers, listening to the music, talking nonsense, sleeping or having fun. We are capable of any hedonistic gesture, just in order to stay untouched and un-spotted by the hardness of the sacred time. Even more, this “sibylline” expression (“sacred time”) has stopped from a long time ago having a sense to some of us. It represents an abstract and revolving foolish desire of some revolute spirits, stubborn to carry on the Christian tradition.

Întâmplător sau nu, astăzi am făcut aproape toate lucrurile menţionate în citatul de mai sus: ascult muzică, citesc presa, "comunic" şi probabil voi vedea un film... Dar port în mine această întrebare: de ce sărbătorim aşa Crăciunul? Cu ce ne face mai buni acest mod de a sărbători Crăciunul? Pe scurt, temerea mea este că noi am confiscat Crăciunul şi l-am transformat într-o manifestare laică desacralizată, fără a-L lăsa pe Dumnezeu să vină mai aproape de noi. Suntem o adunătură de orbi "sărbătorind" răsăritul soarelui.

Nădăjduiesc că mă înşel şi că exprim un punct de vedere (prea) radical. Tocmai de aceea, închei postarea de azi cu urarea:

Hristos Se naşte, măriţi-L! Hristos din ceruri, întâmpinaţi-L! Hristos pe pământ, înălţaţi-vă; cântaţi Domnului tot pământul şi cu veselie lăudaţi-L, popoare, că S-a preamărit! Aliluia, aliluia, aliluia!

Tuturor, din inimă:

Crăciun fericit!

No comments: