Astăzi vreau să scriu câte ceva despre politică. Politica românească a anului 2007, evident. Şi asta deoarece lucrurile au ajuns - din nou - prea departe.
Precizez de la bun început că ideologia mea politică este neoconservatorismul. Nu mă regăsesc în acest moment în ideologia niciunui partid, nu am afinităţi cu o anumită personalitate a scenei noastre politice. Am optat dintotdeauna pentru echitate (în detrimentul egalitarismului care standardizează şi depersonalizează), pentru însuşirea tradiţiei şi adaptarea ei permanentă la modernitate, pentru asumarea credinţei religioase la nivel individual (în detrimentul unui laicism care tinde spre ateism), pentru stat minimal, elite, diversitate şi respectul principial faţă de valorile naţionale, pentru o cât mai bună dinamică economică şi pentru o cât mai profundă integrare europeană a ţării mele. Am fost membru al UFD, până în momentul absorbţiei acestui partid de către PNL, când am refuzat funcţia oferită şi mi-am dat demisia.
Scriu atât de multe despre acest lucru deoarece mă minunează multitudinea de gafe pe care PNL actual, incluzându-i pe Adrian Iorgulescu şi Varujan Vosganian - foşti preşedinţi ai UFD - le comite fără să roşească. Cu neruşinare şi tupeu. Cu o energie şi o îndrăzneală demne de cauze (mult) mai bune. Dau câteva exemple:
1. În primul rând, scindarea coaliţiei DA şi încercarea de demitere a preşedintelui. Traian Băsescu nu este nici pe departe un model de a face politică, însă a făcut alegeri bune. Justiţie independentă, relaţii privilegiate cu Statele Unite, o relaţie mult mai directă cu românii din Basarabia, opţiune europeană fermă, demnitate în relaţia cu Rusia. Cel puţin până acum. Plus faptul, extrem de important, că a dus PD în PPE. Ceea ce înseamnă că cel mai important partid din România (în perspectivă) este membru cu drepturi depline al celui mai important partid european. Nu sunt neapărat ideile lui Traian Băsescu, dar el le-a aplicat.
Şi ce vedem la începutul lui 2007? Pe premierul Călin Popescu Tăriceanu încercând să îl demită pe preşedinte, după ieşirea PD de la guvernare. Vedem PNL aliindu-se cu PSD. Vedem un Parlament care încearcă să invalideze votul oamenilor, vot exprimat democratic la alegerile generale. Tradus în fapt, acest lucru înseamnă că PNL nu mai funcţionează conform regulilor democratice, ci conform unor interese de grup. Într-un singur cuvânt, dictatură.
2. Miniştrii PNL au o prestaţie oribilă, în condiţiile în care nu există nici măcar un ministru care să se evidenţieze prin rezultate pozitive. Cazurile (cele mai) flagrante încep cu Decebal Traian Remeş, continuă cu Adrian Cioroianu şi se încheie cu Tudor Chiuariu.
a. Decebal Traian Remeş este omul care m-a făcut pentru prima dată să mă simt jenat că sunt ardelean. Dacă aş putea, i-aş retrage această calitate. Din păcate nu se poate. Episodul cu caltaboşii este înfiorător: un ministru al unui stat EU poate fi cumpărat cu un viţel ..... Este penibil şi felul în care PNL încearcă să îl salveze. No further comment.
b. Adrian Cioroianu este unul din semnele că PNL citeşte cu sârg din literatura legionară. Credeam că purificarea etnică este un instrument de tip eminamente fascist, ca să constat că un ministru român de externe din 2007 are altă părere. Enunţul domniei sale, care include referiri la ţigani şi la deşerturile egiptene, mă face să râd, pe de o parte. Deoarece rezonanţa numelui actualului ministru de externe mă face să mă gândesc dacă, enunţând această frază, domnia sa nu avea cumva în vedere un auto-exil în vecinătatea piramidelor.
Pe de altă parte, la modul serios, fraza în cauză îi face pe absolut toţi ţiganii români cetăţeni de rangul doi. Desigur, nu îi putem compara pe ţigani cu nemţii, însă ţin să îi reamintesc celebrului nostru yes man că lipsa lor de integrare în societate este dovada incapacităţii guvernelor noastre; în acelaşi timp, domnia sa îi reprezintă şi pe cetăţenii români de etnie romă şi este plătit din impozitele pe care şi aceşti cetăţeni le varsă la bugetul de stat.
Dacă măcar domnul Cioroianu ar avea vreo viziune asupra politicii noastre externe, încât să justifice în vreun fel funcţia pe care o ocupă... Nu este cazul. În acest moment, politica externă a României - în viziunea PNL - arată cam aşa: nici cu Statele Unite (mulţumim, Bogdan Olteanu, pentru clarificare), nici cu EU. În schimb, relaţii "pragmatice" cu Rusia şi, mai interesant, cu puterea comunistă de la Chişinău.
Acest ultim aspect merită să fie detaliat. Economic vorbind, pe termen scurt, pragmatismul cerut de partidul lui Călin Popescu Tăriceanu în relaţia cu Chişinăul actual ar putea aduce mai multe beneficii unor grupuri de interese din România decât poziţia intransigentă a preşedintelui român (a cărui poziţie vis-a-vis de guvernarea de la Chişinău este vajnic criticată de liberali, pe un ton care aduce a copy-paste din Vladimir Voronin). Însă acest lucru arată că PNL-ului nu îi pasă, de fapt, de atacurile guvernării românofobe de la Chişinău asupra identităţii româneşti. Şi atunci, mă întreb, de ce PNL îşi mai atribuie epitetul de partid "Naţional"? Nu uit nici faptul că Leonard Orban, comisar european pentru multilingvism din partea PNL, a acceptat iniţial noţiunea de "limbă moldovenească".
c. Tudor Chiuariu este un model de "cum să nu faci justiţie". Ca şi în cazul ministrului de externe, diferenţa faţă de predecesorul deţinător al portofoliului sare în ochi. Domnia sa ridică glasul la organismele europene, cu aprobare de la partid, pe un ton arogant, nespecific unui profesionist al politicii, în timp ce bruma de justiţie adusă de ministeriatul Monicăi Macovei (ministeriat întrerupt de premier) îşi dă obştescul sfârşit. Nu avem corupţie (cu excepţia democraţilor), nu avem grupuri de interese (cu excepţia democraţilor), totul e minunat (cu excepţia democraţilor), nu-i aşa? Ne întoarcem în timpurile bune ale guvernării PSD.
Pe scurt, se pare că avem un guvern liberal antieuropean, antiamerican, pro-rus, pro-moldovean (???!??), populist (cresc pensiile şi salariile, dar în mod artificial) şi vag naţionalist, pentru că apărător al interesului naţional nu mi se pare a fi, în niciun caz.
Toate semnele din ultimul timp mă fac să cred că PNL încearcă să câştige electorat de la PSD şi de la partidele extremiste. Nu îmi rămâne decât să le doresc epigonilor liberali, ale căror gafe trebuie să le suport zilnic, să ia cât mai repede urma PNŢCD. Aşa că mâine mă duc să votez.
Precizez de la bun început că ideologia mea politică este neoconservatorismul. Nu mă regăsesc în acest moment în ideologia niciunui partid, nu am afinităţi cu o anumită personalitate a scenei noastre politice. Am optat dintotdeauna pentru echitate (în detrimentul egalitarismului care standardizează şi depersonalizează), pentru însuşirea tradiţiei şi adaptarea ei permanentă la modernitate, pentru asumarea credinţei religioase la nivel individual (în detrimentul unui laicism care tinde spre ateism), pentru stat minimal, elite, diversitate şi respectul principial faţă de valorile naţionale, pentru o cât mai bună dinamică economică şi pentru o cât mai profundă integrare europeană a ţării mele. Am fost membru al UFD, până în momentul absorbţiei acestui partid de către PNL, când am refuzat funcţia oferită şi mi-am dat demisia.
Scriu atât de multe despre acest lucru deoarece mă minunează multitudinea de gafe pe care PNL actual, incluzându-i pe Adrian Iorgulescu şi Varujan Vosganian - foşti preşedinţi ai UFD - le comite fără să roşească. Cu neruşinare şi tupeu. Cu o energie şi o îndrăzneală demne de cauze (mult) mai bune. Dau câteva exemple:
1. În primul rând, scindarea coaliţiei DA şi încercarea de demitere a preşedintelui. Traian Băsescu nu este nici pe departe un model de a face politică, însă a făcut alegeri bune. Justiţie independentă, relaţii privilegiate cu Statele Unite, o relaţie mult mai directă cu românii din Basarabia, opţiune europeană fermă, demnitate în relaţia cu Rusia. Cel puţin până acum. Plus faptul, extrem de important, că a dus PD în PPE. Ceea ce înseamnă că cel mai important partid din România (în perspectivă) este membru cu drepturi depline al celui mai important partid european. Nu sunt neapărat ideile lui Traian Băsescu, dar el le-a aplicat.
Şi ce vedem la începutul lui 2007? Pe premierul Călin Popescu Tăriceanu încercând să îl demită pe preşedinte, după ieşirea PD de la guvernare. Vedem PNL aliindu-se cu PSD. Vedem un Parlament care încearcă să invalideze votul oamenilor, vot exprimat democratic la alegerile generale. Tradus în fapt, acest lucru înseamnă că PNL nu mai funcţionează conform regulilor democratice, ci conform unor interese de grup. Într-un singur cuvânt, dictatură.
2. Miniştrii PNL au o prestaţie oribilă, în condiţiile în care nu există nici măcar un ministru care să se evidenţieze prin rezultate pozitive. Cazurile (cele mai) flagrante încep cu Decebal Traian Remeş, continuă cu Adrian Cioroianu şi se încheie cu Tudor Chiuariu.
a. Decebal Traian Remeş este omul care m-a făcut pentru prima dată să mă simt jenat că sunt ardelean. Dacă aş putea, i-aş retrage această calitate. Din păcate nu se poate. Episodul cu caltaboşii este înfiorător: un ministru al unui stat EU poate fi cumpărat cu un viţel ..... Este penibil şi felul în care PNL încearcă să îl salveze. No further comment.
b. Adrian Cioroianu este unul din semnele că PNL citeşte cu sârg din literatura legionară. Credeam că purificarea etnică este un instrument de tip eminamente fascist, ca să constat că un ministru român de externe din 2007 are altă părere. Enunţul domniei sale, care include referiri la ţigani şi la deşerturile egiptene, mă face să râd, pe de o parte. Deoarece rezonanţa numelui actualului ministru de externe mă face să mă gândesc dacă, enunţând această frază, domnia sa nu avea cumva în vedere un auto-exil în vecinătatea piramidelor.
Pe de altă parte, la modul serios, fraza în cauză îi face pe absolut toţi ţiganii români cetăţeni de rangul doi. Desigur, nu îi putem compara pe ţigani cu nemţii, însă ţin să îi reamintesc celebrului nostru yes man că lipsa lor de integrare în societate este dovada incapacităţii guvernelor noastre; în acelaşi timp, domnia sa îi reprezintă şi pe cetăţenii români de etnie romă şi este plătit din impozitele pe care şi aceşti cetăţeni le varsă la bugetul de stat.
Dacă măcar domnul Cioroianu ar avea vreo viziune asupra politicii noastre externe, încât să justifice în vreun fel funcţia pe care o ocupă... Nu este cazul. În acest moment, politica externă a României - în viziunea PNL - arată cam aşa: nici cu Statele Unite (mulţumim, Bogdan Olteanu, pentru clarificare), nici cu EU. În schimb, relaţii "pragmatice" cu Rusia şi, mai interesant, cu puterea comunistă de la Chişinău.
Acest ultim aspect merită să fie detaliat. Economic vorbind, pe termen scurt, pragmatismul cerut de partidul lui Călin Popescu Tăriceanu în relaţia cu Chişinăul actual ar putea aduce mai multe beneficii unor grupuri de interese din România decât poziţia intransigentă a preşedintelui român (a cărui poziţie vis-a-vis de guvernarea de la Chişinău este vajnic criticată de liberali, pe un ton care aduce a copy-paste din Vladimir Voronin). Însă acest lucru arată că PNL-ului nu îi pasă, de fapt, de atacurile guvernării românofobe de la Chişinău asupra identităţii româneşti. Şi atunci, mă întreb, de ce PNL îşi mai atribuie epitetul de partid "Naţional"? Nu uit nici faptul că Leonard Orban, comisar european pentru multilingvism din partea PNL, a acceptat iniţial noţiunea de "limbă moldovenească".
c. Tudor Chiuariu este un model de "cum să nu faci justiţie". Ca şi în cazul ministrului de externe, diferenţa faţă de predecesorul deţinător al portofoliului sare în ochi. Domnia sa ridică glasul la organismele europene, cu aprobare de la partid, pe un ton arogant, nespecific unui profesionist al politicii, în timp ce bruma de justiţie adusă de ministeriatul Monicăi Macovei (ministeriat întrerupt de premier) îşi dă obştescul sfârşit. Nu avem corupţie (cu excepţia democraţilor), nu avem grupuri de interese (cu excepţia democraţilor), totul e minunat (cu excepţia democraţilor), nu-i aşa? Ne întoarcem în timpurile bune ale guvernării PSD.
Pe scurt, se pare că avem un guvern liberal antieuropean, antiamerican, pro-rus, pro-moldovean (???!??), populist (cresc pensiile şi salariile, dar în mod artificial) şi vag naţionalist, pentru că apărător al interesului naţional nu mi se pare a fi, în niciun caz.
Toate semnele din ultimul timp mă fac să cred că PNL încearcă să câştige electorat de la PSD şi de la partidele extremiste. Nu îmi rămâne decât să le doresc epigonilor liberali, ale căror gafe trebuie să le suport zilnic, să ia cât mai repede urma PNŢCD. Aşa că mâine mă duc să votez.
No comments:
Post a Comment