pegma03. the love machine

Carte scrisă în 1969, de Jacqueline Susann (1918-1974), cu evidente trimiteri autobiografice. Este un roman în cheie (comparaţi cu filmul recent the devil wears Prada).

Jacqueline Susann este o persoană foarte inteligentă (IQ 140), care nu a făcut niciodată facultatea, optând - contrar dorinţei familiei - pentru o carieră în actorie. Din această cauză, toate scrierile ei vor avea ca fundal show-bizz-ul. Nu ne vom mira astfel dacă vom afla că autoarea a fost unul dintre primii scriitori care şi-au promovat în mod susţinut cărţile, fără însă ca succesul ei să se bazeze în principal pe promovare. Cea mai cunoscută carte a lui Susann este Valley of the dolls, dar eu vreau să prezint The love machine.

Citind cărţile lui Susann ai senzaţia că parcurgi o rubrică foarte lungă şi extrem de picantă de bârfe din lumea celebrităţilor. Scriitura trece în plan secund, pentru că povestea în sine capătă preeminenţă (Jacqueline Susann s-a considerat un scriitor tematic), aşa încăt se poate oarecum spune că The love machine nu este chiar o operă literară. În mod sigur, nu una în sensul clasic. Dacă kitsch-ul, sadismul bărbaţilor şi masochismul femeilor ar fi criterii de departajare în literatură, cărţile lui Susann ar lua locul I, şi asta pentru că sunt sincere şi filtrate de o experienţă de viaţă pe care o comunică şi care le asigură valoarea. Din tot ceea ce am scris până acum se poate înţelege faptul că publicul-ţintă al lui Susann este reprezentat în mare majoritate de femei.   

Tema romanului: puterea dezumanizează. Iar aceasta se referă nu doar la personajul principal, ci la trustul media în interiorul căruia are loc desfăşurarea acţiunii. Se spune, în genere, că televiziunea este o imagine a societăţii; dacă acest lucru este adevărat, atunci această carte ne arată cât de îngrozitoare este această imagine.  

Personaj principal: Robin Stone – jurnalist, câştigător de Pulitzer, şef al departamentului Actualităţi al televiziunii IBC în primă instanţă, general manager al trustului, ulterior. Scriitor în intenţie (cu o carte care să arate repercusiunile războiului asupra vieţii politice), atractiv, absolvent de Harvard, menit de părinţi să devină avocat şi înconjurat permanent de inflexibilul imperativ „trebuie”, Stone are o problemă cu femeile (pe care le schimbă ca pe şosete), fiind lipsit de orice scrupule la început (1960).  

Dacă la prima vedere subiectul cărţii este ascensiunea şi decăderea lui Stone în cadrul unui mare trust TV, din punctul meu de vedere importantă este evoluţia lui interioară - dintr-un robot perfect, devine în cele din urmă (decembrie 1968) om.  

Strălucirea exterioară este subliniată în carte de concepte precum Waldorf, publicitate, televiziune, cote de audienţă, sondaje, timpi de emisie, modă, elita societăţii (cu nuanţa de cremă), jurnalism, Pulitzer, Emmy Awards, box-office, maşini de scris electrice (echivalentul celor mai moderne computere de acum), cluburi de “fiţe”, conferinţe, cosmetice, Alwayso, New York Times, Divin Empire, ore lungi de after-work în cluburi de renume la masa numărul 1, Vogue, Women's Wear Daily, Life, Variety, Christie Lane Show, hotel Plaza, Beverly Hills, Sunset Boulevard, Palm Springs, Palm Beach, Malibu, Bel Air, (evident) Hollywood, cadouri de Crăciun care trebuie să includă diamante, orgii sexuale, operaţii estetice, Martini, vedettariat (= celebritate ca stare), cover-girl, super-producţie, simbol  

... dar la un alt nivel avem

clauze contractuale "strecurate" cu caractere infime în josul paginilor de pe contracte, clauze înrobitoare de fidelitate faţă de angajator, evaziune fiscală, corupţie, şantaj, un apartament proprietate personală dar practic părăsit, o ierarhie extrem de strictă (care se manifestă până şi în rândul secretarelor), orgoliu nemăsurat, aparenţe, minciuni, demisii "aranjate", tranchilizante, calmante, somnifere (inclusiv în cocktail cu vodka), barbiturice, amfetamine, rasism, cinism îngrozitor, şedinţe de psihoterapie şi hipnoză, (multă) promiscuitate, violenţă (masculină), nefericire, suicid. Adică kitsch, kitsch şi iar kitsch, cu infuzii de stil. Haos şi suferinţă.    

Cartea este dură, întunecată, crudă. Îi reproşez autoarei faptul că pune un mare accent pe psihanaliză şi Freud, iar ideea de paradis - chiar şi deteriorată - nu prea are loc. Şi atunci de ce să o citeşti (ba să o mai şi recomanzi, câtă vreme e atât de contestată şi plină de kitsch)? 

Pentru că, de fapt, mesajul este fundamental optimist, dezumanizarea oribilă şi generală descrisă la început face loc unor întrebări profunde şi mereu actuale, pe care ţi le vei pune şi tu, cititorule, iar luminile reflectoarelor (sau luminile plafoanelor de la etajul 18 al sediului unei corporaţii de anvergură) sunt înlocuite de sentimente şi sens. Dar asta după multă, multă suferinţă. În plus, îmi place evoluţia personajului principal, care - dintr-un robot - devine în final om, adică ajunge să se supună aceloraşi categorii ca fiecare dintre noi. Cartea îmi place şi pentru că e actuală prin subiect, şi pentru că vorbeşte de suflete citadine chinuite.

Preview:

Omul a inventat maşina.

O maşină nu resimte nici iubire, nici ură, nici teamă: ea nu suferă nici de ulcer la stomac, nici de criză cardiacă, nici de dezechilibru emoţional.

Este posibil ca singura şansă de supravieţuire a omului să conste în transformarea lui într-o maşină.

Unii au reuşit.

O maşină care este considerată om conduce adesea lumea - un dictator este o maşină deţinătoare de putere. Un artist pasionat de arta sa poate deveni o maşină a talentului. Câteodată, acest fenomen se produce fără ca omul să fie conştient de el. Lucrul se întâmplă poate prima dată când omul spune: "Mi-e rău" iar subconştientul său răspunde: "Dacă elimin orice sentiment al existenţei mele, nu voi mai putea fi atins de suferinţă".

(traducere: stranum53) 

Cu trimitere la subiectul acestei cărţi, recomand:

1. Les stars - analiză a sociologului Edgar Morin

2. Californie - piesă a interpretei Mylene Farmer

PS. Deoarece mi-am prins urechile recitind cartea (pentru a cincea oară, din 1997) şi nu ajunsesem decât la pagina 400 din 650, am renunţat să public pegma03 ieri. O fac acum, amânând pentru mâine rubrica programată iniţial pentru azi - descriptum04.