Mă gândeam la început să vorbesc în editorialul de azi despre chestiuni economice, sau - eventual - despre cum şi-au bătut joc parlamentarii noştri încă o dată de ideea de proprietate, considerând că scoaterea completă a lui Ion (Ilici) Iliescu de sub urmărire în cadrul dosarului Mineriadelor era un fapt oarecum previzibil - care nu mai poate genera altceva decât lehamite.
Intenţiile mi-au fost date peste cap de declaraţia de sâmbătă a liderului UDMR, Marko Bela, care a spus, la Târgu Mureş, ceva de genul: "Noi considerăm că copiii maghiari trebuie să înveţe în mod obligatoriu limba română. Dar în unele localităţi şi zone, în Târgu Mureş, sau în Miercurea Ciuc sau în Sfântu Gheorghe, şi în cazul copiilor români ar trebui să fie la fel".
În primă instanţă am rămas nedumerit, gândindu-mă că liderul UDMR a uitat în ce fel de ţară trăieşte - stat naţional cu o singură limbă oficială, prin Constituţie. Adică, să tot propui legi cu obligativitatea învăţării unei limbi minoritare - legea va fi declarată automat neconstituţională. Şi mă minunam de tupeul acestui lider politic, care începea să îmi semene cu un lider al extremei drepte româneşti pe care o vreau cât mai repede afară din Parlament.
După aceea mi-am amintit brusc că suntem la o lună şi câteva zile de alegeri, că cetăţenii români de etnie maghiară sunt din ce în ce mai puţini şi totodată din ce în ce mai dezamăgiţi de modul în care UDMR îi reprezintă, ba pe deasupra mi-am dat seama că Marko Bela mai făcuse astfel de declaraţii şi cu alte ocazii, dar întotdeauna înainte de diferite scrutine parlamentare. Aşa că m-am liniştit de tot.
Şi totuşi, chestiunea merită privită cu ceva mai multă atenţie. De ce şi-a ales Marko Bela o astfel de temă? Evident pentru că, din punctul său de vedere, această propunere concretizată într-un proiect de lege, chiar şi respins, îi va aduce înapoi voturile românilor de etnie maghiară dezamăgiţi de incompetenţa UDMR manifestată de-a lungul a 12 ani de guvernare. În zonele în care UDMRul a avut puterea decizională în mână de la schimbarea regimului politic încoace, lipsa de rezultate se vede: Harghita şi Covasna au un PIB care scade într-un asemenea ritm încât ameninţă serios poziţia codaşă a Vasluiului, ocupată în clasamentul PIBului pe judeţe.
Nişte oameni sărăciţi şi rupţi de restul societăţii pot fi mult mai uşor radicalizaţi. Dar a întreprinde acest lucru mai înseamnă ceva: liderii UDMR nu sunt cu nimic mai buni decât liderii celorlalte partide politice parlamentare. A propune ca populaţia majoritară să fie OBLIGATĂ să înveţe limba unei minorităţi este o enormitate, cu nimic mai prejos decât gafele unui Cioroianu sau Adomniţei. Şi ea marchează o deturnare a ideii de dialog intercultural (dialog care trebuie să existe în zonele de confluenţă), spre o idee artificială de imperialism cultural al unei minorităţi.
Astfel că nu îmi rămâne decât să îmi exprim speranţa că declaraţia respectivă nu îi va învrăjbi pe români şi pe românii maghiari. Să îmi exprim speranţa că cei din urmă se vor sătura să fie reprezentaţi pe degeaba în Parlament de aceleaşi figuri. Dar şi să îmi exprim speranţa că electoratul se va prezenta la vot într-un număr suficient de mare pentru ca UDMRul să nu mai acceadă în Parlament - aşa cum a reuşit, in extremis, în 2004.
Sunt ardelean, iar în familia mea există şi unguri, pe care îi iubesc chiar mai mult decât pe restul (pentru că sunt oameni deosebiţi). Prima mea iubire avea mamă maghiară. Am destui prieteni maghiari, tot aşa cum am prieteni evrei şi ruşi. Dar timpul partidelor formate pe criterii etnice - şi a unor dezbateri cu totul gratuite generate de declaraţii iresponsabile - a trecut de mult.
Intenţiile mi-au fost date peste cap de declaraţia de sâmbătă a liderului UDMR, Marko Bela, care a spus, la Târgu Mureş, ceva de genul: "Noi considerăm că copiii maghiari trebuie să înveţe în mod obligatoriu limba română. Dar în unele localităţi şi zone, în Târgu Mureş, sau în Miercurea Ciuc sau în Sfântu Gheorghe, şi în cazul copiilor români ar trebui să fie la fel".
În primă instanţă am rămas nedumerit, gândindu-mă că liderul UDMR a uitat în ce fel de ţară trăieşte - stat naţional cu o singură limbă oficială, prin Constituţie. Adică, să tot propui legi cu obligativitatea învăţării unei limbi minoritare - legea va fi declarată automat neconstituţională. Şi mă minunam de tupeul acestui lider politic, care începea să îmi semene cu un lider al extremei drepte româneşti pe care o vreau cât mai repede afară din Parlament.
După aceea mi-am amintit brusc că suntem la o lună şi câteva zile de alegeri, că cetăţenii români de etnie maghiară sunt din ce în ce mai puţini şi totodată din ce în ce mai dezamăgiţi de modul în care UDMR îi reprezintă, ba pe deasupra mi-am dat seama că Marko Bela mai făcuse astfel de declaraţii şi cu alte ocazii, dar întotdeauna înainte de diferite scrutine parlamentare. Aşa că m-am liniştit de tot.
Şi totuşi, chestiunea merită privită cu ceva mai multă atenţie. De ce şi-a ales Marko Bela o astfel de temă? Evident pentru că, din punctul său de vedere, această propunere concretizată într-un proiect de lege, chiar şi respins, îi va aduce înapoi voturile românilor de etnie maghiară dezamăgiţi de incompetenţa UDMR manifestată de-a lungul a 12 ani de guvernare. În zonele în care UDMRul a avut puterea decizională în mână de la schimbarea regimului politic încoace, lipsa de rezultate se vede: Harghita şi Covasna au un PIB care scade într-un asemenea ritm încât ameninţă serios poziţia codaşă a Vasluiului, ocupată în clasamentul PIBului pe judeţe.
Nişte oameni sărăciţi şi rupţi de restul societăţii pot fi mult mai uşor radicalizaţi. Dar a întreprinde acest lucru mai înseamnă ceva: liderii UDMR nu sunt cu nimic mai buni decât liderii celorlalte partide politice parlamentare. A propune ca populaţia majoritară să fie OBLIGATĂ să înveţe limba unei minorităţi este o enormitate, cu nimic mai prejos decât gafele unui Cioroianu sau Adomniţei. Şi ea marchează o deturnare a ideii de dialog intercultural (dialog care trebuie să existe în zonele de confluenţă), spre o idee artificială de imperialism cultural al unei minorităţi.
Astfel că nu îmi rămâne decât să îmi exprim speranţa că declaraţia respectivă nu îi va învrăjbi pe români şi pe românii maghiari. Să îmi exprim speranţa că cei din urmă se vor sătura să fie reprezentaţi pe degeaba în Parlament de aceleaşi figuri. Dar şi să îmi exprim speranţa că electoratul se va prezenta la vot într-un număr suficient de mare pentru ca UDMRul să nu mai acceadă în Parlament - aşa cum a reuşit, in extremis, în 2004.
Sunt ardelean, iar în familia mea există şi unguri, pe care îi iubesc chiar mai mult decât pe restul (pentru că sunt oameni deosebiţi). Prima mea iubire avea mamă maghiară. Am destui prieteni maghiari, tot aşa cum am prieteni evrei şi ruşi. Dar timpul partidelor formate pe criterii etnice - şi a unor dezbateri cu totul gratuite generate de declaraţii iresponsabile - a trecut de mult.
No comments:
Post a Comment