20081008 miercuri Bucureşti
Aştept să se deschidă, luni, BCU, să dau năvală acolo şi să fac în câteva luni ce n-am făcut în doi ani :) Adică, va fi distractiv. La figurat, evident. Măcar, bine că odată cu toamna mi-a revenit şi pofta de lucru - mă temeam că acest lucru nu se va mai întâmpla niciodată.
În aşteptare, ies foarte puţin din casă. Adică nu prea ies. De obicei - ca în noaptea asta - pun muzică (clasică), aprind beţişoare parfumate şi citesc pentru teză. Simt că am ceva mai puţin chef de comunicare decât de obicei, pentru că încerc să plonjez cât mai adânc în lumea mea interioară. Am înghiţit în ultimele zile sute de pagini de Victor Kernbach şi Sergiu Grossu. Primul e scorţos şi mi se pare cam marxist, iar al doilea scrie lăbărţat şi mi se pare pe alocuri foarte subiectiv, nemaivorbind că păstrează reflexe anticlericale, ceea ce e un mare păcat, pentru că i-au trecut prin mână nişte materiale nemaipomenite. Bun, şi eu sunt subiectiv. Trebuie să revin la Emile Durkheim, unde am întrerupt lectura. Rămâne să iau ce mă interesează şi să văd ce pot folosi.
Deşi stau aproape tot timpul acasă, nu ştiu cum se face, dar am o dezordine cumplită în cameră (fac ordine zilnic). Bineînţeles, hârtii. Dar şi bonuri, chitanţe, acte, chei, telecomanda de la staţie. Şi cărţi, multe cărţi. Dezordine e şi în laptop - iar când pun ceva în ordine mă îngrozesc de câte mai am de făcut. Cel mai grav e că şi teza nu e încă foarte bine ordonată.
Ca şi cum biblioteca nu-mi era destul de încărcată (şi în bună parte dezorganizată), am trecut week-end-ul trecut printr-o librărie. Am ieşit de acolo cu Biserica Ortodoxă Română, stat şi societate în anii '30 (Polirom 2007), Sacrul monstruos. Mitologie - mitistorie - folclor românesc (Paideia 2007) şi piesa grea, Opiul intelectualilor (Raymond Aron, Curtea veche 2008). Le-am răsfoit. De la ultima carte am cele mai mari aşteptări. Dacă tot nu mă pot stăpâni să-mi las banii prin librării ...
Am ascultat săptămâna asta Stravinsky, muzica lui de balet. Brrr. Puţin cam prea modern pentru mine. Am reţinut doar prima parte din Orpheus. Mai am Apollo, Agon, Petrushka şi Pasărea de foc (pe care am mai ascultat-o, mai de demult). Îmi tremură spinarea când mă gândesc, dar şi mai tare mă omoară curiozitatea. Până acum, tot Ravel e preferatul meu.
Octombrie m-a surprins cu o vreme destul de caldă şi cu metrouri înfiorător de pline. Adică, s-au întors studenţii, şi asta se vede când intri în staţii. Iar cei de la Metrorex, în loc să cumpere trenuri noi sau să îmbunătăţească condiţiile de transport, instalează o televiziune cu circuit închis... Asta chiar numai la noi se poate întâmpla. Totuşi, începutul anului universitar aduce veşti bune - va veni sora mea în oraş pentru cursuri (adică o voi vedea în sfârşit mai des, că deja începuse să mi se facă dor de ea) şi am prieteni de suflet care tocmai s-au stabilit aici, tot pentru cursuri. Şi sunt dornici să ne întâlnim.
Nu reuşesc să adorm nopţile. Deşi iau câteodată somnifere şi tot tacâmul. Chiar dacă sunt obosit - nu are niciun efect. Am încercat şi cu cantităţi industriale de palincă, adusă de acasă, luată înainte să mă întind - degeaba. Nu adorm şi pace. Aşa că deocamdată m-am resemnat şi, ca în clipa de faţă (e ora 5.27am acum la Bucureşti) încerc să mă adaptez, adică să lucrez noaptea, gândindu-mă că am linişte, ceea ce contează foarte mult.
Până în februarie va trebui să termin teza în prima ei formă. E un termen ambiţios, dar chiar nu vreau să treacă un an întreg fără job. Dacă nu profit de dispoziţia bună de acum, lucrurile se vor aglomera foarte mult la anul. Nu îmi permit luxul ăsta.
Aştept să îmi apară articolul despre globalizare, publicat. E nerăbdarea aceea pe care o ai atunci când ţi se publică primul articol pe hârtie, într-o revistă pe care o poţi ţine în mână şi răsfoi (spre deosebire de revista virtuală care mi-a publicat până acum teza de disertaţie şi părţile din proiectul de cercetare). Articolul acesta e un copil drag, care a fost zămislit cu greu - mi-a fost necesar foarte mult timp să îmi formez viziunea. Dar acum sunt foarte bucuros. Deabia aştept să aşez revista în bibliotecă.
Acum, sunt curios să văd cum va fi sfârşitul de săptămână. Întotdeauna alerg cel mai mult în week-end, asta mi-e soarta. Sper să am timp să mă ţin şi de norma zilnică de citit (100 de pagini). În fond, pentru asta am renunţat deocamdată la job. Trebuie să trec şi pe la facultate. Dar nu mă grăbesc. Ar fi foarte bine să reuşesc să mă organizez.
Kyrie eleison. Kyrie eleison. Kyrie eleison.
Aştept să se deschidă, luni, BCU, să dau năvală acolo şi să fac în câteva luni ce n-am făcut în doi ani :) Adică, va fi distractiv. La figurat, evident. Măcar, bine că odată cu toamna mi-a revenit şi pofta de lucru - mă temeam că acest lucru nu se va mai întâmpla niciodată.
În aşteptare, ies foarte puţin din casă. Adică nu prea ies. De obicei - ca în noaptea asta - pun muzică (clasică), aprind beţişoare parfumate şi citesc pentru teză. Simt că am ceva mai puţin chef de comunicare decât de obicei, pentru că încerc să plonjez cât mai adânc în lumea mea interioară. Am înghiţit în ultimele zile sute de pagini de Victor Kernbach şi Sergiu Grossu. Primul e scorţos şi mi se pare cam marxist, iar al doilea scrie lăbărţat şi mi se pare pe alocuri foarte subiectiv, nemaivorbind că păstrează reflexe anticlericale, ceea ce e un mare păcat, pentru că i-au trecut prin mână nişte materiale nemaipomenite. Bun, şi eu sunt subiectiv. Trebuie să revin la Emile Durkheim, unde am întrerupt lectura. Rămâne să iau ce mă interesează şi să văd ce pot folosi.
Deşi stau aproape tot timpul acasă, nu ştiu cum se face, dar am o dezordine cumplită în cameră (fac ordine zilnic). Bineînţeles, hârtii. Dar şi bonuri, chitanţe, acte, chei, telecomanda de la staţie. Şi cărţi, multe cărţi. Dezordine e şi în laptop - iar când pun ceva în ordine mă îngrozesc de câte mai am de făcut. Cel mai grav e că şi teza nu e încă foarte bine ordonată.
Ca şi cum biblioteca nu-mi era destul de încărcată (şi în bună parte dezorganizată), am trecut week-end-ul trecut printr-o librărie. Am ieşit de acolo cu Biserica Ortodoxă Română, stat şi societate în anii '30 (Polirom 2007), Sacrul monstruos. Mitologie - mitistorie - folclor românesc (Paideia 2007) şi piesa grea, Opiul intelectualilor (Raymond Aron, Curtea veche 2008). Le-am răsfoit. De la ultima carte am cele mai mari aşteptări. Dacă tot nu mă pot stăpâni să-mi las banii prin librării ...
Am ascultat săptămâna asta Stravinsky, muzica lui de balet. Brrr. Puţin cam prea modern pentru mine. Am reţinut doar prima parte din Orpheus. Mai am Apollo, Agon, Petrushka şi Pasărea de foc (pe care am mai ascultat-o, mai de demult). Îmi tremură spinarea când mă gândesc, dar şi mai tare mă omoară curiozitatea. Până acum, tot Ravel e preferatul meu.
Octombrie m-a surprins cu o vreme destul de caldă şi cu metrouri înfiorător de pline. Adică, s-au întors studenţii, şi asta se vede când intri în staţii. Iar cei de la Metrorex, în loc să cumpere trenuri noi sau să îmbunătăţească condiţiile de transport, instalează o televiziune cu circuit închis... Asta chiar numai la noi se poate întâmpla. Totuşi, începutul anului universitar aduce veşti bune - va veni sora mea în oraş pentru cursuri (adică o voi vedea în sfârşit mai des, că deja începuse să mi se facă dor de ea) şi am prieteni de suflet care tocmai s-au stabilit aici, tot pentru cursuri. Şi sunt dornici să ne întâlnim.
Nu reuşesc să adorm nopţile. Deşi iau câteodată somnifere şi tot tacâmul. Chiar dacă sunt obosit - nu are niciun efect. Am încercat şi cu cantităţi industriale de palincă, adusă de acasă, luată înainte să mă întind - degeaba. Nu adorm şi pace. Aşa că deocamdată m-am resemnat şi, ca în clipa de faţă (e ora 5.27am acum la Bucureşti) încerc să mă adaptez, adică să lucrez noaptea, gândindu-mă că am linişte, ceea ce contează foarte mult.
Până în februarie va trebui să termin teza în prima ei formă. E un termen ambiţios, dar chiar nu vreau să treacă un an întreg fără job. Dacă nu profit de dispoziţia bună de acum, lucrurile se vor aglomera foarte mult la anul. Nu îmi permit luxul ăsta.
Aştept să îmi apară articolul despre globalizare, publicat. E nerăbdarea aceea pe care o ai atunci când ţi se publică primul articol pe hârtie, într-o revistă pe care o poţi ţine în mână şi răsfoi (spre deosebire de revista virtuală care mi-a publicat până acum teza de disertaţie şi părţile din proiectul de cercetare). Articolul acesta e un copil drag, care a fost zămislit cu greu - mi-a fost necesar foarte mult timp să îmi formez viziunea. Dar acum sunt foarte bucuros. Deabia aştept să aşez revista în bibliotecă.
Acum, sunt curios să văd cum va fi sfârşitul de săptămână. Întotdeauna alerg cel mai mult în week-end, asta mi-e soarta. Sper să am timp să mă ţin şi de norma zilnică de citit (100 de pagini). În fond, pentru asta am renunţat deocamdată la job. Trebuie să trec şi pe la facultate. Dar nu mă grăbesc. Ar fi foarte bine să reuşesc să mă organizez.
Kyrie eleison. Kyrie eleison. Kyrie eleison.
No comments:
Post a Comment