A. 20021205.8220 joi Adergas
Am plecat din Bucureşti duminică dimineaţa, pe la ora 9am, iar seara am ajuns la Arad. Am călătorit cu acelaşi microbuz Mercedes al Petrom (şi cu acelaşi şofer) - geamurile erau acum fumurii. Mi-am ales un loc în faţă şi nu am de ce să regret lucrul ăsta. În microbuz a fost mai mult spaţiu decât anul trecut.
La Arad, am petrecut noaptea tot într-un hotel Petrom, însă acum nu am stat în motelul din afara oraşului, ci la hotelul Residence Petrom, situat foarte aproape de centru, unde am avut parte de un confort foarte bun. Am mers şi prin oraş (am prins un concert al lui Ovidiu Lipan Ţăndărică - care ne ascultase câteva minute cântând chiar la intrarea noastră în hotel, cu bagajele în mână), ne-am plimbat prin centru - ploua şi era foarte târziu. Mi-am amintit puţin de aerul din Ardeal, de aerul unui oraş transilvan - deşi Aradul e situat, evident, în Banat.
Am petrecut noaptea în faţa televizorului, de vreme ce 1. nu mă mai uit la televizor din 1998 şi 2. în incinta hotelului se aflau şi Lipan Ţăndărică cu trupa, şi au cântat - tare - până pe la 3am, de aşa manieră că nici să fi vrut nu aş fi reuşit să adorm.
Am ieşit din ţară luni dimineaţa, pe la Nădlac, ca de fiecare dată. În Ungaria am mers pe drumul obişnuit până la Budapest, prin Mako, Szeged, Kekskemeti. Am observat că pe posturile lor de radio se difuzează acum mult mai multă muzică autohtonă decât anul trecut. După Budapest am mers spre Balaton şi am adormit.
În Slovenia (voi scrie aşa cum îşi scriu slovenii numele ţării - Slovenija) am intrat seara. Am ajuns la ambasada noastră din Ljubljana, ambasadorul ne-a primit cu ceva tare, iar după aceea am venit spre Adergas.
Stăm într-o fostă mănăstire catolică, construită în 1678, transformată - din lipsă de vieţuitori - în casă de oaspeţi a Bisericii Romano-Catolice. Suntem câte patru în cameră, iar condiţiile pe ansamblu sunt sensibil mai bune decât condiţiile de care am avut parte în Franţa în vară. Atmosfera de grup e mult mai bună şi pe deasupra suntem trataţi cu mai multă consideraţie şi atenţie de gazdele noastre. Nu vreau să spun că în Franţa am fost discriminat sau tratat prost, dar aici e altceva.
Am luat marţi contact cu o parte din Adergas. Adergas e un sat, dar un sat urbanizat (seamănă cu o staţiune), iar munţii (superbi) se află la doi paşi. Luni seara ninsese, aşa că marţi de dimineaţă am făcut câţiva paşi prin zăpadă, pe o cărare de munte. Casele din Adergas sunt asemănătoare cu cele din Austria şi Germania, dar pe mine mă trimit cu gândul la reşedinţele americane, pentru că sunt mari, solide, fără gard sau cu gard viu, dotate cu gazon. Cei mai mulţi oameni de aici lucrează la Kranj sau chiar la Ljubljana, dar am impresia că Adergas nu este cu totul mort din punctul de vedere al turismului - dovadă traseele de bicicletă şi pârtiile de ski.
Marţi după-amiază am plecat la Maribor. Centrul oraşului este foarte frumos, în stil german. Am fost primiţi de episcopul romano-catolic şi după aceea de primar, la primărie, într-o sală medievală reamenajată, veche de 500 de ani. Primarul era un tip foarte modern, şi în seara aceea era bucuros că se deschisese sezonul de ski, odată cu ninsoarea din noaptea precedentă. [...]
Ieri am făcut câteva plimbări. Dimineaţa am mers la supermarket (unul conceput pentru satele din zonă, căci nu am văzut în sate chioşcuri sau magazine săteşti ca la noi, ci doar baruri pentru turişti) - există un lanţ de supermarketuri foarte bine reprezentat aici, Merkator. Nu am găsit mare lucru de cumpărat, am luat doar o sticlă de vin (nu la fel de bun şi mai scump decât vinurile din Franţa sau de la noi) şi câteva vederi. Nu ştiu ce produse specifice au şi nu vreau să cumpăr bomboane şi şampoane. Mi-a plăcut că Slovenija e în tranziţia spre euro, şi în supermarketuri şi mare parte din magazine se poate plăti atât în tolari cât şi în euro. Tranziţia se va încheia la 1 ianuarie 2004. Pe ansamblu preţurile mi s-au părut mari, dar salariul mediu pe aici este în jur de 800-1000 de euro.
După-amiază am plecat la Kranj. Frumos oraş. Mi-a plăcut muzeul de istorie vizitat, catedrala şi mai mult, dar felul în care arată oraşul cel mai mult. Acelaşi tip de case, străzi curate şi foarte bine asfaltate, transport în comun mai bun decât cel din Bucureşti. Un cuvânt de bine şi pentru blocurile de aici (în Kranj am văzut blocuri de 3 şi 7 etaje), care au cu totul alt aspect decât cutiile de carton scorojit din România.
Mi-a fost clar că pentru iugoslavi comunismul a fost cu totul altceva decât pentru noi. Slovenija a avut şi şansa de a nu fi atrasă în război cu Belgradul în 1991 (confruntările au durat câteva zile, iar comandanţii sărbi au înţeles foarte repede că nu pot menţine poziţiile), ceea ce a lăsat ţara fără stricăciuni produse de război şi cu cele mai competitive ramuri ale industriei iugoslave pe teritoriul său (industria de produse electronice, de exemplu), fără a mai vorbi de faptul că încă din timpul existenţei federaţiei iugoslave salariile erau de două ori mai mari în Slovenija decât în Serbia, de exemplu.
În timpul vizitei noastre la muzeul din Kranj, ghida a încercat să ne explice cum a evoluat civilizaţia pe teritoriul care constituie azi statul sloven. Era evident că îi făcea plăcere să aibă ocazia de a vorbi în engleză. A pus accentul pe faptul că slavii care au venit aici au găsit o populaţie romanizată care i-ar fi asimilat (dar atunci de ce a fost adoptată o limbă slavă?). Nu cred că slovenii îşi pot atribui cu succes o origine latină. Oricum, din vizită am rămas cu o impresie ciudată, mai ales că la plecare ghida ne-a spus un banc în care ironiza dimensiunile reduse ale Sloveniei - de unde am dedus că nu se împăca cu gândul de a trăi într-o ţară de dimensiunea unui judeţ. Am mai intrat câteva minute şi în catedrală, aflată la doi paşi de muzeu. Foarte frumoasă.
Astăzi vom merge la Nova Gorica. Dacă vom avea timp, vom face o plimbare pe malul Adriaticii, însă prioritar este concertul nostru de la Milenski Grad. Ieri seară am ajuns la Ljubljana, iar impresia pe care am avut-o a fost aceea a unui centru foarte frumos (cu o cetate medievală pe un deal), potrivit pentru a fi vizitat seara.
B. 20021210.8225 marţi Bucureşti
Continui cu după-amiaza zilei de joi.
Am mers la Nova Gorica (oraş situat "peste gard" de Gorizia, din Italia - slovenii şi italienii încă au o dispută teritorială în zona asta) şi am fost plimbaţi printr-o mănăstire dotată cu o bibliotecă veche absolut fabuloasă, cu (mii de) cărţi datând inclusiv din secolul XV şi cu catacombe care adăpostesc, printre altele mormântul lui Carol X de Bourbon, rege al Franţei. Interesantă graniţa (mănăstirea era situată chiar pe linia de demarcaţie)... puteam arunca cu pietre în casele din Italia - scriu asta gândindu-mă la vorba lui Mark Twain despre unele regate ale vasalilor regelui Arthur, în care nu poţi fi sigur că o piatră aruncată nu va ajunge, cumva, în regatul vecin ... Pe ansamblu, Nova Gorica - al treilea oraş al Sloveniei, "oraşul trandafirilor" - mi-a plăcut.
Am trecut şi pe la primărie, iar după aceea am ajuns la Milenski Grad. Se afla acolo o biserică aruncată pe un vărf de deal, cu o panoramă absolut superbă asupra oraşului, şi numai şi pentru asta o vizită acolo merită.
Vineri am făcut cunoştinţă, la Adergas, cu un grup polonez, venit joi seara. ei bine, o observaţie de ansamblu: la sfârşitul dejunului partea ocupată de noi era curată (dusesem la bucătărie toată vesela şi tacâmurile), în timp ce în partea "poloneză" era haos. Mai mult, gazdele noastre ne-au pus în faţă o sticlă de vodka. Noi am luat 50 de grame, cu toţii - era micul dejun - iar când sticla a ajuns la ei conţinutul s-a înjumătăţit imediat...
După dejun am mers la o bere cu băieţii. Am făcut eu cinste, iar 4 beri (0,33l) au costat 1,360 tolari, ceea ce înseamnă aproape 6 euro, sau 200,000 de lei. Erau prea amare, iar în barul din Adergas era doar bere slovenă. Berea neagră pe care am luat-o de curiozitate nu avea nimic deosebit şi, pe lângă asta, cel care ne servea ne-a luat de polonezi.... brrr!
După amiază am plecat la Ljubljana. Am mers întâi la reşedinţa arhiepiscopului romano-catolic de Ljubljana, un om simpatic dar cu o privire ciudată (doi ochi complet diferiţi ca expresie). În afară de slovenă şi italiană vorbea engleză şi franceză. Ne-a primit puţin mai distant; am vizitat apoi capela palatului (cu vizibile influenţe bizantine în frescă) şi câteva saloane.
După aceea am fost duşi la Seminarul din Ljubljana (destul de vetust, spre surprinderea noastră), dar ne-a impresionat foarte mult biblioteca - conţine 16,000 de volume şi nu s-a schimbat deloc din secolul XVIII, când a fost inaugurată. E adevărat că nu am văzut ediţii în elină sau ebraică biblică, însă bibliotecarul ne-a arătat o ediţie publicată în 1520 şi prima Biblie integrală în limba slovenă (cu caractere latine), tipărită în 1584 (adică cu mai mult de un secol înainte de apariţia Bibliei de la Bucureşti), la Wittenberg. De acolo am plecat la un liceu confesional, care ne-a luat literalmente ochii prin dotări. Totul părea nou, cu nişte laboratoare echipate absolut inimaginabil în România, cu un post de radio la subsol. Dar şi cu sponsori privaţi foarte puternici (cum ar fi principala companie de telefonie mobilă din Slovenija).
Am trecut şi prin catedrala Sfântul Nicolae din Ljubljana. Este echivalenta Patriarhiei Române în Bucureşti, dar are un caracter monumental. Totuşi, ca orice catedrală occidentală, lasă o impresie rece şi distantă, subliniată de lumina difuză. Pentru a încheia cele scrise despre Ljubljana, voi mai spune că, spre mirarea mea, am văzut acolo şi blocuri cenuşii, mai puţin aspectuoase decât cele din Braşov, de exemplu. Dar oraşul merită o vizită întinsă pe mai multe zile.
Am ajuns seara târziu înapoi la Adergas. Eram cu toţii într-o cameră şi trăgeam concluziile în urma turneului, când a apărut brusc Kate (de fapt Katarina), una dintre poloneze, care s-a prezentat într-o manieră foarte directă (chiar prea directă), iar apoi şi-a adus imediat colegii de grup.
Trebuie aşadar să notez că polonezii beau foarte mult (au venit cu cocktail-urile şi cu dozele de bere după ei - nu numai băieţii, ci şi fetele); una e când ştii asta din auzite şi altceva e când vezi cu ochii tăi. Totuşi, i-am pus la încercare cu palinca luată de acasă (2 litri, pentru orice eventualitate - în decembrie nu strică să te încâlzeşti puţin), şi, dacă din 2 litri am rămas cu mai puţin de jumătate de litru, ei s-au cam dat peste cap. Mai spun că, din 8 fete venite pe nepusă masă în ospeţie la noi, cel puţin 6 arătau nemaipomenit, iar bărbaţii erau foarte solizi. Gaşca s-a spart pe la 2am.
În încheiere, despre posturile de radio. Nu am reţinut un anume post de radio în Slovenija; în general se difuzează (prea) multă muzică autohtonă. Nu asta ar fi grav (şi în Franţa e la fel), cât faptul că muzica pop slovenă e mediocră. Bine orchestrată, bine produsă în studio, dar după un tipar tipic occidental, care nu îi este propriu. Rapul sloven mi se pare nenatural, forţat; se pune accentul pe muzica pop-rock.
Dar impresia pe ansamblu despre ţară este foarte bună. Infrastructură extrem de bine pusă la punct (nişte autostrăzi ca hârtia, adesea suspendate), multă curăţenie, munte, mare, obiective culturale, oameni primitori. Slovenija este o bijuterie în miniatură. Am fost norocos să trec pe acolo.
Am plecat din Bucureşti duminică dimineaţa, pe la ora 9am, iar seara am ajuns la Arad. Am călătorit cu acelaşi microbuz Mercedes al Petrom (şi cu acelaşi şofer) - geamurile erau acum fumurii. Mi-am ales un loc în faţă şi nu am de ce să regret lucrul ăsta. În microbuz a fost mai mult spaţiu decât anul trecut.
La Arad, am petrecut noaptea tot într-un hotel Petrom, însă acum nu am stat în motelul din afara oraşului, ci la hotelul Residence Petrom, situat foarte aproape de centru, unde am avut parte de un confort foarte bun. Am mers şi prin oraş (am prins un concert al lui Ovidiu Lipan Ţăndărică - care ne ascultase câteva minute cântând chiar la intrarea noastră în hotel, cu bagajele în mână), ne-am plimbat prin centru - ploua şi era foarte târziu. Mi-am amintit puţin de aerul din Ardeal, de aerul unui oraş transilvan - deşi Aradul e situat, evident, în Banat.
Am petrecut noaptea în faţa televizorului, de vreme ce 1. nu mă mai uit la televizor din 1998 şi 2. în incinta hotelului se aflau şi Lipan Ţăndărică cu trupa, şi au cântat - tare - până pe la 3am, de aşa manieră că nici să fi vrut nu aş fi reuşit să adorm.
Am ieşit din ţară luni dimineaţa, pe la Nădlac, ca de fiecare dată. În Ungaria am mers pe drumul obişnuit până la Budapest, prin Mako, Szeged, Kekskemeti. Am observat că pe posturile lor de radio se difuzează acum mult mai multă muzică autohtonă decât anul trecut. După Budapest am mers spre Balaton şi am adormit.
În Slovenia (voi scrie aşa cum îşi scriu slovenii numele ţării - Slovenija) am intrat seara. Am ajuns la ambasada noastră din Ljubljana, ambasadorul ne-a primit cu ceva tare, iar după aceea am venit spre Adergas.
Stăm într-o fostă mănăstire catolică, construită în 1678, transformată - din lipsă de vieţuitori - în casă de oaspeţi a Bisericii Romano-Catolice. Suntem câte patru în cameră, iar condiţiile pe ansamblu sunt sensibil mai bune decât condiţiile de care am avut parte în Franţa în vară. Atmosfera de grup e mult mai bună şi pe deasupra suntem trataţi cu mai multă consideraţie şi atenţie de gazdele noastre. Nu vreau să spun că în Franţa am fost discriminat sau tratat prost, dar aici e altceva.
Am luat marţi contact cu o parte din Adergas. Adergas e un sat, dar un sat urbanizat (seamănă cu o staţiune), iar munţii (superbi) se află la doi paşi. Luni seara ninsese, aşa că marţi de dimineaţă am făcut câţiva paşi prin zăpadă, pe o cărare de munte. Casele din Adergas sunt asemănătoare cu cele din Austria şi Germania, dar pe mine mă trimit cu gândul la reşedinţele americane, pentru că sunt mari, solide, fără gard sau cu gard viu, dotate cu gazon. Cei mai mulţi oameni de aici lucrează la Kranj sau chiar la Ljubljana, dar am impresia că Adergas nu este cu totul mort din punctul de vedere al turismului - dovadă traseele de bicicletă şi pârtiile de ski.
Marţi după-amiază am plecat la Maribor. Centrul oraşului este foarte frumos, în stil german. Am fost primiţi de episcopul romano-catolic şi după aceea de primar, la primărie, într-o sală medievală reamenajată, veche de 500 de ani. Primarul era un tip foarte modern, şi în seara aceea era bucuros că se deschisese sezonul de ski, odată cu ninsoarea din noaptea precedentă. [...]
Ieri am făcut câteva plimbări. Dimineaţa am mers la supermarket (unul conceput pentru satele din zonă, căci nu am văzut în sate chioşcuri sau magazine săteşti ca la noi, ci doar baruri pentru turişti) - există un lanţ de supermarketuri foarte bine reprezentat aici, Merkator. Nu am găsit mare lucru de cumpărat, am luat doar o sticlă de vin (nu la fel de bun şi mai scump decât vinurile din Franţa sau de la noi) şi câteva vederi. Nu ştiu ce produse specifice au şi nu vreau să cumpăr bomboane şi şampoane. Mi-a plăcut că Slovenija e în tranziţia spre euro, şi în supermarketuri şi mare parte din magazine se poate plăti atât în tolari cât şi în euro. Tranziţia se va încheia la 1 ianuarie 2004. Pe ansamblu preţurile mi s-au părut mari, dar salariul mediu pe aici este în jur de 800-1000 de euro.
După-amiază am plecat la Kranj. Frumos oraş. Mi-a plăcut muzeul de istorie vizitat, catedrala şi mai mult, dar felul în care arată oraşul cel mai mult. Acelaşi tip de case, străzi curate şi foarte bine asfaltate, transport în comun mai bun decât cel din Bucureşti. Un cuvânt de bine şi pentru blocurile de aici (în Kranj am văzut blocuri de 3 şi 7 etaje), care au cu totul alt aspect decât cutiile de carton scorojit din România.
Mi-a fost clar că pentru iugoslavi comunismul a fost cu totul altceva decât pentru noi. Slovenija a avut şi şansa de a nu fi atrasă în război cu Belgradul în 1991 (confruntările au durat câteva zile, iar comandanţii sărbi au înţeles foarte repede că nu pot menţine poziţiile), ceea ce a lăsat ţara fără stricăciuni produse de război şi cu cele mai competitive ramuri ale industriei iugoslave pe teritoriul său (industria de produse electronice, de exemplu), fără a mai vorbi de faptul că încă din timpul existenţei federaţiei iugoslave salariile erau de două ori mai mari în Slovenija decât în Serbia, de exemplu.
În timpul vizitei noastre la muzeul din Kranj, ghida a încercat să ne explice cum a evoluat civilizaţia pe teritoriul care constituie azi statul sloven. Era evident că îi făcea plăcere să aibă ocazia de a vorbi în engleză. A pus accentul pe faptul că slavii care au venit aici au găsit o populaţie romanizată care i-ar fi asimilat (dar atunci de ce a fost adoptată o limbă slavă?). Nu cred că slovenii îşi pot atribui cu succes o origine latină. Oricum, din vizită am rămas cu o impresie ciudată, mai ales că la plecare ghida ne-a spus un banc în care ironiza dimensiunile reduse ale Sloveniei - de unde am dedus că nu se împăca cu gândul de a trăi într-o ţară de dimensiunea unui judeţ. Am mai intrat câteva minute şi în catedrală, aflată la doi paşi de muzeu. Foarte frumoasă.
Astăzi vom merge la Nova Gorica. Dacă vom avea timp, vom face o plimbare pe malul Adriaticii, însă prioritar este concertul nostru de la Milenski Grad. Ieri seară am ajuns la Ljubljana, iar impresia pe care am avut-o a fost aceea a unui centru foarte frumos (cu o cetate medievală pe un deal), potrivit pentru a fi vizitat seara.
B. 20021210.8225 marţi Bucureşti
Continui cu după-amiaza zilei de joi.
Am mers la Nova Gorica (oraş situat "peste gard" de Gorizia, din Italia - slovenii şi italienii încă au o dispută teritorială în zona asta) şi am fost plimbaţi printr-o mănăstire dotată cu o bibliotecă veche absolut fabuloasă, cu (mii de) cărţi datând inclusiv din secolul XV şi cu catacombe care adăpostesc, printre altele mormântul lui Carol X de Bourbon, rege al Franţei. Interesantă graniţa (mănăstirea era situată chiar pe linia de demarcaţie)... puteam arunca cu pietre în casele din Italia - scriu asta gândindu-mă la vorba lui Mark Twain despre unele regate ale vasalilor regelui Arthur, în care nu poţi fi sigur că o piatră aruncată nu va ajunge, cumva, în regatul vecin ... Pe ansamblu, Nova Gorica - al treilea oraş al Sloveniei, "oraşul trandafirilor" - mi-a plăcut.
Am trecut şi pe la primărie, iar după aceea am ajuns la Milenski Grad. Se afla acolo o biserică aruncată pe un vărf de deal, cu o panoramă absolut superbă asupra oraşului, şi numai şi pentru asta o vizită acolo merită.
Vineri am făcut cunoştinţă, la Adergas, cu un grup polonez, venit joi seara. ei bine, o observaţie de ansamblu: la sfârşitul dejunului partea ocupată de noi era curată (dusesem la bucătărie toată vesela şi tacâmurile), în timp ce în partea "poloneză" era haos. Mai mult, gazdele noastre ne-au pus în faţă o sticlă de vodka. Noi am luat 50 de grame, cu toţii - era micul dejun - iar când sticla a ajuns la ei conţinutul s-a înjumătăţit imediat...
După dejun am mers la o bere cu băieţii. Am făcut eu cinste, iar 4 beri (0,33l) au costat 1,360 tolari, ceea ce înseamnă aproape 6 euro, sau 200,000 de lei. Erau prea amare, iar în barul din Adergas era doar bere slovenă. Berea neagră pe care am luat-o de curiozitate nu avea nimic deosebit şi, pe lângă asta, cel care ne servea ne-a luat de polonezi.... brrr!
După amiază am plecat la Ljubljana. Am mers întâi la reşedinţa arhiepiscopului romano-catolic de Ljubljana, un om simpatic dar cu o privire ciudată (doi ochi complet diferiţi ca expresie). În afară de slovenă şi italiană vorbea engleză şi franceză. Ne-a primit puţin mai distant; am vizitat apoi capela palatului (cu vizibile influenţe bizantine în frescă) şi câteva saloane.
După aceea am fost duşi la Seminarul din Ljubljana (destul de vetust, spre surprinderea noastră), dar ne-a impresionat foarte mult biblioteca - conţine 16,000 de volume şi nu s-a schimbat deloc din secolul XVIII, când a fost inaugurată. E adevărat că nu am văzut ediţii în elină sau ebraică biblică, însă bibliotecarul ne-a arătat o ediţie publicată în 1520 şi prima Biblie integrală în limba slovenă (cu caractere latine), tipărită în 1584 (adică cu mai mult de un secol înainte de apariţia Bibliei de la Bucureşti), la Wittenberg. De acolo am plecat la un liceu confesional, care ne-a luat literalmente ochii prin dotări. Totul părea nou, cu nişte laboratoare echipate absolut inimaginabil în România, cu un post de radio la subsol. Dar şi cu sponsori privaţi foarte puternici (cum ar fi principala companie de telefonie mobilă din Slovenija).
Am trecut şi prin catedrala Sfântul Nicolae din Ljubljana. Este echivalenta Patriarhiei Române în Bucureşti, dar are un caracter monumental. Totuşi, ca orice catedrală occidentală, lasă o impresie rece şi distantă, subliniată de lumina difuză. Pentru a încheia cele scrise despre Ljubljana, voi mai spune că, spre mirarea mea, am văzut acolo şi blocuri cenuşii, mai puţin aspectuoase decât cele din Braşov, de exemplu. Dar oraşul merită o vizită întinsă pe mai multe zile.
Am ajuns seara târziu înapoi la Adergas. Eram cu toţii într-o cameră şi trăgeam concluziile în urma turneului, când a apărut brusc Kate (de fapt Katarina), una dintre poloneze, care s-a prezentat într-o manieră foarte directă (chiar prea directă), iar apoi şi-a adus imediat colegii de grup.
Trebuie aşadar să notez că polonezii beau foarte mult (au venit cu cocktail-urile şi cu dozele de bere după ei - nu numai băieţii, ci şi fetele); una e când ştii asta din auzite şi altceva e când vezi cu ochii tăi. Totuşi, i-am pus la încercare cu palinca luată de acasă (2 litri, pentru orice eventualitate - în decembrie nu strică să te încâlzeşti puţin), şi, dacă din 2 litri am rămas cu mai puţin de jumătate de litru, ei s-au cam dat peste cap. Mai spun că, din 8 fete venite pe nepusă masă în ospeţie la noi, cel puţin 6 arătau nemaipomenit, iar bărbaţii erau foarte solizi. Gaşca s-a spart pe la 2am.
În încheiere, despre posturile de radio. Nu am reţinut un anume post de radio în Slovenija; în general se difuzează (prea) multă muzică autohtonă. Nu asta ar fi grav (şi în Franţa e la fel), cât faptul că muzica pop slovenă e mediocră. Bine orchestrată, bine produsă în studio, dar după un tipar tipic occidental, care nu îi este propriu. Rapul sloven mi se pare nenatural, forţat; se pune accentul pe muzica pop-rock.
Dar impresia pe ansamblu despre ţară este foarte bună. Infrastructură extrem de bine pusă la punct (nişte autostrăzi ca hârtia, adesea suspendate), multă curăţenie, munte, mare, obiective culturale, oameni primitori. Slovenija este o bijuterie în miniatură. Am fost norocos să trec pe acolo.
1 comment:
dar vad ca te plimbi :)
Post a Comment