Săptămâna aceasta a fost, în România, una ca toate săptămânile, poate cu observaţia că se simte din ce în ce mai mult apropierea campaniei electorale. Apar, iar, sondaje de opinie care se bat cap în cap - astăzi a fost dat publicităţii un sondaj efectuat la comanda antena 3 care, în esenţă, plasează PSDul pe primul loc in intenţiile de vot şi estimează participarea la vot la 73 % din corpul electoral. Un motiv în plus să nu dau credit antenelor, şi să nu mă uit la televizor.
Retrospectiv, evenimentul numărul 1 al săptămânii care se încheie este, din punctul meu de vedere, discursul preşedintelui în Parlament. Din cauza asta voi încerca să fac o trecere în revistă a unui discurs care s-a dorit "o evaluare a situaţiei actuale şi a perspectivelor României", la intersecţia a două cicluri politice.
Preşedintele a venit într-un Parlament care şi-a arătat dezinteresul şi iresponsabilitatea, iar reacţiile politice la discursul prezidenţial au fost pe măsura acestei atitudini. Discursul a surprins prin schimbarea de ton, şi mi se pare că, din păcate, s-a pus prea mult accent pe această schimbare de ton (în tradiţia unei aplecări a mass-mediei către bărfă), în detrimentul mesajului transmis de discurs.
Încercând să sintetizez discursul prezidenţial, voi spune că:
1. Preşedintele a început prin a sublinia progresele înregistrate: o creştere economică susţinută, o inflaţie (relativ) scăzută, modernizarea parţială a structurii economiei, reforma sistemului judiciar, capacitatea clasei politice de a se mobiliza şi "de a da un răspuns coerent în momente dificile".
2. În continuare au fost prezentate punctele rămase în suspensie. România "rămâne o ţară a contrastelor" (ex.: o mare parte din populaţia rurală nu beneficiază de condiţiile minime necesare unui trai decent), în care structura economică este una din cele mai înapoiate din cadrul EU (30 % din populaţia ocupată lucrează încă în agricultură), persistă "mari discrepanţe de dezvoltare teritorială", cât şi evoluţii îngrijorătoare a unor indicatori (deficitul de cont curent, deficitul comercial). Mediul rural constituie rezerva strategică de eficienţă a ţării.
Obiectivul principal al guvernării în următoarele decenii trebuie să fie, în viziunea Preşedintelui, creşterea productivităţii muncii şi în consecinţă a nivelului de trai, prin creştere economică susţinută şi
3. îndeplinirea unor obiective strategice:
a. reducerea ponderii populaţiei ocupate în sectorul agricol la 10-15 % până în anii 2015-2020;
b. adoptarea monedei euro în 2014;
c. diminuarea sau chiar inversarea tendinţei de scădere a numărului populaţiei României, pe fondul a 100 de ani de presiune demografică şi pregătirea ţării pentru o lungă perioadă de îmbătrânire a populaţiei;
4. Sunt prezentate eşecurile privind:
a. sistemul de educaţie. Inechitabil, nerelevant în raport cu economia, foarte slab calitativ;
b. sistemul de sănătate;
c. absorbţia de fonduri europene - generatoare, în mod special, de întârzieri în dezvoltare;
d. întârzierea aplicării Programului Naţional de Dezvoltare Rurală;
e. incapacitatea de a promova o reală descentralizare, care generează regrese şi, în consecinţă, falii de demarcaţie socială între diferite zone. Preşedintele creionează viziunea unui stat cu intervenţii limitate la cazurile de eşec de piaţă, stat care "să se ocupe de planificare strategică, de reglementare, de bunuri publice, de protecţia socială";
f. ordinea publică şi amplificarea criminalităţii;
g. distrugerea patrimoniului construit şi a celui natural (ex.: tăierea pădurilor).
5. În încheiere, Preşedintele îşi afirmă convingerea că mentalitatea clasei politice poate evolua, şi disponibilitatea de a conlucra cu orice guvern care, printre altele, "nu este dependent de o oligarhie".
Analizând discursul, voi spune că nu am nicio speranţă în ceea ce priveşte clasa politică. Demagogia a crescut pe parcursul ultimului ciclu electoral, iar politicienii români mai au de parcurs o cale foarte lungă până la a deveni responsabili faţă de cetăţean. Mai grav este faptul că media a devenit din ce în ce mai aservită politic.
De fapt, receptarea generală, la nivelul societăţii, a unui astfel de discurs, va duce la împărţirea noastră în două tabere: luăm discursul politic (în general) în serios sau nu. Încă ne place să criticăm fără să ne implicăm. Pe de altă parte, discursul prezidenţial apare ca fiind vag, şi asta deoarece abordează o mare diversitate de teme.
Totuşi, dacă ar fi să aleg ceva din acest discurs, aş merge pe situaţia demografică proastă şi pe situaţia din educaţie, care este înfiorătoare. Dacă vom continua să nu avem o politică demografică vom fi siliţi în nebănuit de puţin timp să apelăm la importuri, adică la imigranţi. Şi numai asta ne mai lipseşte. Pe de altă parte, un sistem de educaţie eficient, cu acces general la studii liceale şi universitare de calitate, ar însemna nu numai că economia va fi ferită de teama lipsei forţei de muncă adecvate, ci ar duce şi la diminuarea prostiei şi a subculturii care acum domină larg peisajul românesc.
Mă întreb, în final, de pe margine, dacă acest discurs va avea un efect în interiorul clasei politice româneşti. Personal cred că atitudinea cea mai corectă ar fi ca acest discurs să fie tratat cu atenţia cuvenită, pe baza conţinutului său, dar mă îndoiesc că avem politicieni care să interpreteze acest discurs în mod raţional şi nu afectiv. Impresia mea este că politicienii români aflaţi în altă tabără decât cea pro-prezidenţială vor tinde să neglijeze acest discurs şi temele lui, din simplul motiv că - în opinia lor - a acorda atenţie discursului înseamnă a recunoaşte poziţia adversarului politic.
Cert e un singur lucru: avem politicienii pe care îi merităm. Şi, bun, vin curând alegerile, aşa că voi mai scrie pe marginea acestui subiect, dar e păcat să asistăm încă patru ani la o asemenea mascardă politică precum cea din ultimii ani. Nu mai e cazul să fim dezgustaţi, de data asta trebuie să votăm.
Retrospectiv, evenimentul numărul 1 al săptămânii care se încheie este, din punctul meu de vedere, discursul preşedintelui în Parlament. Din cauza asta voi încerca să fac o trecere în revistă a unui discurs care s-a dorit "o evaluare a situaţiei actuale şi a perspectivelor României", la intersecţia a două cicluri politice.
Preşedintele a venit într-un Parlament care şi-a arătat dezinteresul şi iresponsabilitatea, iar reacţiile politice la discursul prezidenţial au fost pe măsura acestei atitudini. Discursul a surprins prin schimbarea de ton, şi mi se pare că, din păcate, s-a pus prea mult accent pe această schimbare de ton (în tradiţia unei aplecări a mass-mediei către bărfă), în detrimentul mesajului transmis de discurs.
Încercând să sintetizez discursul prezidenţial, voi spune că:
1. Preşedintele a început prin a sublinia progresele înregistrate: o creştere economică susţinută, o inflaţie (relativ) scăzută, modernizarea parţială a structurii economiei, reforma sistemului judiciar, capacitatea clasei politice de a se mobiliza şi "de a da un răspuns coerent în momente dificile".
2. În continuare au fost prezentate punctele rămase în suspensie. România "rămâne o ţară a contrastelor" (ex.: o mare parte din populaţia rurală nu beneficiază de condiţiile minime necesare unui trai decent), în care structura economică este una din cele mai înapoiate din cadrul EU (30 % din populaţia ocupată lucrează încă în agricultură), persistă "mari discrepanţe de dezvoltare teritorială", cât şi evoluţii îngrijorătoare a unor indicatori (deficitul de cont curent, deficitul comercial). Mediul rural constituie rezerva strategică de eficienţă a ţării.
Obiectivul principal al guvernării în următoarele decenii trebuie să fie, în viziunea Preşedintelui, creşterea productivităţii muncii şi în consecinţă a nivelului de trai, prin creştere economică susţinută şi
3. îndeplinirea unor obiective strategice:
a. reducerea ponderii populaţiei ocupate în sectorul agricol la 10-15 % până în anii 2015-2020;
b. adoptarea monedei euro în 2014;
c. diminuarea sau chiar inversarea tendinţei de scădere a numărului populaţiei României, pe fondul a 100 de ani de presiune demografică şi pregătirea ţării pentru o lungă perioadă de îmbătrânire a populaţiei;
4. Sunt prezentate eşecurile privind:
a. sistemul de educaţie. Inechitabil, nerelevant în raport cu economia, foarte slab calitativ;
b. sistemul de sănătate;
c. absorbţia de fonduri europene - generatoare, în mod special, de întârzieri în dezvoltare;
d. întârzierea aplicării Programului Naţional de Dezvoltare Rurală;
e. incapacitatea de a promova o reală descentralizare, care generează regrese şi, în consecinţă, falii de demarcaţie socială între diferite zone. Preşedintele creionează viziunea unui stat cu intervenţii limitate la cazurile de eşec de piaţă, stat care "să se ocupe de planificare strategică, de reglementare, de bunuri publice, de protecţia socială";
f. ordinea publică şi amplificarea criminalităţii;
g. distrugerea patrimoniului construit şi a celui natural (ex.: tăierea pădurilor).
5. În încheiere, Preşedintele îşi afirmă convingerea că mentalitatea clasei politice poate evolua, şi disponibilitatea de a conlucra cu orice guvern care, printre altele, "nu este dependent de o oligarhie".
Analizând discursul, voi spune că nu am nicio speranţă în ceea ce priveşte clasa politică. Demagogia a crescut pe parcursul ultimului ciclu electoral, iar politicienii români mai au de parcurs o cale foarte lungă până la a deveni responsabili faţă de cetăţean. Mai grav este faptul că media a devenit din ce în ce mai aservită politic.
De fapt, receptarea generală, la nivelul societăţii, a unui astfel de discurs, va duce la împărţirea noastră în două tabere: luăm discursul politic (în general) în serios sau nu. Încă ne place să criticăm fără să ne implicăm. Pe de altă parte, discursul prezidenţial apare ca fiind vag, şi asta deoarece abordează o mare diversitate de teme.
Totuşi, dacă ar fi să aleg ceva din acest discurs, aş merge pe situaţia demografică proastă şi pe situaţia din educaţie, care este înfiorătoare. Dacă vom continua să nu avem o politică demografică vom fi siliţi în nebănuit de puţin timp să apelăm la importuri, adică la imigranţi. Şi numai asta ne mai lipseşte. Pe de altă parte, un sistem de educaţie eficient, cu acces general la studii liceale şi universitare de calitate, ar însemna nu numai că economia va fi ferită de teama lipsei forţei de muncă adecvate, ci ar duce şi la diminuarea prostiei şi a subculturii care acum domină larg peisajul românesc.
Mă întreb, în final, de pe margine, dacă acest discurs va avea un efect în interiorul clasei politice româneşti. Personal cred că atitudinea cea mai corectă ar fi ca acest discurs să fie tratat cu atenţia cuvenită, pe baza conţinutului său, dar mă îndoiesc că avem politicieni care să interpreteze acest discurs în mod raţional şi nu afectiv. Impresia mea este că politicienii români aflaţi în altă tabără decât cea pro-prezidenţială vor tinde să neglijeze acest discurs şi temele lui, din simplul motiv că - în opinia lor - a acorda atenţie discursului înseamnă a recunoaşte poziţia adversarului politic.
Cert e un singur lucru: avem politicienii pe care îi merităm. Şi, bun, vin curând alegerile, aşa că voi mai scrie pe marginea acestui subiect, dar e păcat să asistăm încă patru ani la o asemenea mascardă politică precum cea din ultimii ani. Nu mai e cazul să fim dezgustaţi, de data asta trebuie să votăm.
No comments:
Post a Comment