descriptum12

20081109 duminică Bucureşti

Am avut o săptămână extrem de obositoare. Nu am voie însă să mă plâng - nu-i aşa? - şi mă bucur pentru că am în sfârşit timp să mă ocup de blog.

Aşa cum spuneam - citit, scris, dar şi tot felul de repetiţii, plus alergătură la sfârşit de săptămână. Este reţeta care m-a făcut să reuşesc să pic de somn, ca niciodată în ultimul timp, la miezul nopţii, şi să mă trezesc la ore normale, gen 7-8 am. A contat poate şi faptul că ultimele zile am fost singur în casă (mama e vizitatoare pasionată a mănăstirilor).

Sunt perioade în care timpul pare a se scurge încet, încet şi greu, sunt perioade în care timpul trece în mod plăcut, pe nesimţite, şi sunt perioade în care timpul pare a trece atât de repede încât nu pot ţine pasul cu scurgerea lui. Ultima variantă este valabilă pentru mine, în ceea ce priveşte săptămâna din urmă. Însă, tot răul spre bine. Am strâns fără mari probleme banii de taxă (care a rămas neschimbată, 4,500 RON/an) şi sunt mai liniştit măcar în privinţa asta.

Acum mă bucur de liniştea camerei mele, de după-amiaza liberă pe care o am şi de transatlantic (bridge across forever). Am aprins nişte beţişoare parfumate cu aromă de iasomie şi probabil, mai târziu în noapte, voi citi la lumina lămpii electrice. După cât de obosit mă simt, nu cred că voi reuşi să mă uit la vreun film azi.

Iar mâine o iau de la capăt. De fapt, urmează două zile foarte pline. Dar, dacă într-adevăr cele două zile îmi vor fi pline, şi satisfacţia va fi pe măsură :)

Acum, înainte de a pleca, cred că e frumos să urez "la mulţi ani" tuturor celor care şi-au serbat ziua onomastică ieri. Aşadar, la mulţi ani Gabriel/Gabriela, la mulţi ani Mihai/Mihaela :). O dată pe an e ziua onomastică şi e păcat să nu o serbăm - spune asta cineva care nu are zi onomastică. Uite de asta îi invidiez pe cei care se pot sărbători de două ori pe an. By the way, azi e şi ziua numelui finuţei mele, (Ioana) Nectaria, aşa că pe ordinea de zi este şi un telefon către Bistriţa.

Mă mângâi pentru faptul că nu am nume de sfânt cu faptul că am nume de călător. Pentru că, în conformitate cu rudimentele de latină pe care le mai păstrez după opt ani de studiu, merius înseamnă om al mării. Chiar dacă nu sunt marinar, mă recunosc dependent de călătorii.

În fond, chiar şi faptul că petrec atât de mult timp în Bucureşti este tot o călătorie.

Kyrie eleison. Kyrie eleison. Kyrie eleison.