Aşa cum spuneam, călătoria mea de luna trecută nu s-a mărginit doar la Bistriţa. Am ajuns puţin mai departe, în Bucovina.
De la bun început voi spune că drumul dinspre Bistriţa spre Vatra Dornei este unul din cele mai frumoase drumuri pe care mi-a fost dat să trec în ţară. Nu mă refer, evident, la calitatea asfaltului, ci la munţii nemaipomenit de frumoşi şi blânzi care te însoţesc, nu mult după ieşirea din Bistriţa. Din cei 85 de kilometri, 60 sunt o încântare. Drumul tot urcă şi iar urcă, până la Piatra Fântânele, iar plafonul de nori se apropie de tine din ce în ce mai mult.
Un cuvânt despre Pasul Tihuţa. Se găsesc acolo: linişte din belşug, peisaje mirifice, una bucată drum european (care e în lucru, aproape gata, şi trebuie să spun că lucrarea e de o calitate bună), multe pensiuni şi un hotel. Nu ştiu mare lucru despre pensiuni, însă hotelul, numit Castel Dracula şi inaugurat în 1983, este cel mai bun resort hotelier din judeţul Bistriţa Năsăud. Bun, este cam scump (nu încercaţi să petreceţi un revelion acolo) şi nu în întregime lipsit de kitsch, dar impresia de ansamblu este foarte bună, cu servicii ireproşabile, cu un restaurant absolut decent şi cu un sicriu în camera de la subsol care justifică întru totul (re)numele hotelului.
Vatra Dornei este o staţiune pe care îmi dorisem mult timp să o vizitez, după ce trecusem pe acolo în copilărie, ultima dată în 1992, şi rămăsesem fascinat de frumuseţea locurilor. Mi-am îndeplinit această dorinţă prima dată anul trecut, în prima jumătate a lui iunie, când mi-am sărbătorit acolo ziua de naştere. Vă asigur că nu bistriţeanul din mine, mândru de plaiurile natale, mărturiseşte cu mâna pe inimă că acolo sunt cei mai frumoşi munţi din ţara asta.
Staţiunea este (ca şi Tihuţa) înzestrată cu telescaune, trasee pentru drumeţii şi pârtii de ski (dacă îmi amintesc eu bine, patru la număr). În plus, luna trecută, am observat că urma să aibă loc un concurs de mountain bike. Am observat, tot atunci, şi călăreţi de ocazie, mai citadini de felul lor ( :) ), călărind pe cai închiriaţi, într-una din pădurile situate în marginea Vatrei. Mănăstirile din nordul Moldovei nu sunt nici ele departe, însă pentru un orăşean obosit ca mine, fugit preţ de un week-end din Bucureşti, plimbările prin parcul dendrologic şi prin staţiunea propriu-zisă (şi munţii din jurul ei) au fost arhisuficiente.
Pe parcursul şederii mele acolo am stat în complexul Bradul-Călimani, cotat ***. Camera destul de OK, restaurantul acceptabil, preţurile idem. De notat că în complex e cuprinsă şi o piscină (care ar fi mult mai curată şi mai liniştită dacă nu ar fi populată zilnic de copiii din staţiune - însă e oricum mai bine că există, chiar şi aşa) şi o bază de tratament cu acces din hotel (am avut parte de un masaj absolut excelent acolo, care m-a pus pe picioare pentru o durată lungă de timp). Marele avantaj al hotelului de fapt nu este legat de servicii, ci de amplasare, pentru că hotelul este aşezat exact lângă parcul staţiunii, care merită întotdeauna o vizită.
Vatra Dornei este departe de Bucureşti şi nu e poate la fel de atractivă ca Valea Prahovei, de exemplu, în care s-a investit mult mai mult, iar oferta turistică e mult mai diversificată. Totuşi, are anumite avantaje. Odată, se poate ajunge şi acolo cu un tren direct, acceleratul 1653, care te ia din Gara de Nord la ora 21.00 şi te lasă în inima staţiunii la ora 6.25. Noaptea de somn în cuşeta lipsită de confort din tren va fi compensată de o natură cel puţin la fel de frumoasă şi mult mai multă linişte decât în orice loc din Valea Prahovei. Preţuri ceva mai terestre decât la Sinaia sau Predeal. În plus, mult mai puţină subcultură - un lucru care nu trebuie, nici el, trecut cu vederea...
Numai bine.
De la bun început voi spune că drumul dinspre Bistriţa spre Vatra Dornei este unul din cele mai frumoase drumuri pe care mi-a fost dat să trec în ţară. Nu mă refer, evident, la calitatea asfaltului, ci la munţii nemaipomenit de frumoşi şi blânzi care te însoţesc, nu mult după ieşirea din Bistriţa. Din cei 85 de kilometri, 60 sunt o încântare. Drumul tot urcă şi iar urcă, până la Piatra Fântânele, iar plafonul de nori se apropie de tine din ce în ce mai mult.
Un cuvânt despre Pasul Tihuţa. Se găsesc acolo: linişte din belşug, peisaje mirifice, una bucată drum european (care e în lucru, aproape gata, şi trebuie să spun că lucrarea e de o calitate bună), multe pensiuni şi un hotel. Nu ştiu mare lucru despre pensiuni, însă hotelul, numit Castel Dracula şi inaugurat în 1983, este cel mai bun resort hotelier din judeţul Bistriţa Năsăud. Bun, este cam scump (nu încercaţi să petreceţi un revelion acolo) şi nu în întregime lipsit de kitsch, dar impresia de ansamblu este foarte bună, cu servicii ireproşabile, cu un restaurant absolut decent şi cu un sicriu în camera de la subsol care justifică întru totul (re)numele hotelului.
Vatra Dornei este o staţiune pe care îmi dorisem mult timp să o vizitez, după ce trecusem pe acolo în copilărie, ultima dată în 1992, şi rămăsesem fascinat de frumuseţea locurilor. Mi-am îndeplinit această dorinţă prima dată anul trecut, în prima jumătate a lui iunie, când mi-am sărbătorit acolo ziua de naştere. Vă asigur că nu bistriţeanul din mine, mândru de plaiurile natale, mărturiseşte cu mâna pe inimă că acolo sunt cei mai frumoşi munţi din ţara asta.
Staţiunea este (ca şi Tihuţa) înzestrată cu telescaune, trasee pentru drumeţii şi pârtii de ski (dacă îmi amintesc eu bine, patru la număr). În plus, luna trecută, am observat că urma să aibă loc un concurs de mountain bike. Am observat, tot atunci, şi călăreţi de ocazie, mai citadini de felul lor ( :) ), călărind pe cai închiriaţi, într-una din pădurile situate în marginea Vatrei. Mănăstirile din nordul Moldovei nu sunt nici ele departe, însă pentru un orăşean obosit ca mine, fugit preţ de un week-end din Bucureşti, plimbările prin parcul dendrologic şi prin staţiunea propriu-zisă (şi munţii din jurul ei) au fost arhisuficiente.
Pe parcursul şederii mele acolo am stat în complexul Bradul-Călimani, cotat ***. Camera destul de OK, restaurantul acceptabil, preţurile idem. De notat că în complex e cuprinsă şi o piscină (care ar fi mult mai curată şi mai liniştită dacă nu ar fi populată zilnic de copiii din staţiune - însă e oricum mai bine că există, chiar şi aşa) şi o bază de tratament cu acces din hotel (am avut parte de un masaj absolut excelent acolo, care m-a pus pe picioare pentru o durată lungă de timp). Marele avantaj al hotelului de fapt nu este legat de servicii, ci de amplasare, pentru că hotelul este aşezat exact lângă parcul staţiunii, care merită întotdeauna o vizită.
Vatra Dornei este departe de Bucureşti şi nu e poate la fel de atractivă ca Valea Prahovei, de exemplu, în care s-a investit mult mai mult, iar oferta turistică e mult mai diversificată. Totuşi, are anumite avantaje. Odată, se poate ajunge şi acolo cu un tren direct, acceleratul 1653, care te ia din Gara de Nord la ora 21.00 şi te lasă în inima staţiunii la ora 6.25. Noaptea de somn în cuşeta lipsită de confort din tren va fi compensată de o natură cel puţin la fel de frumoasă şi mult mai multă linişte decât în orice loc din Valea Prahovei. Preţuri ceva mai terestre decât la Sinaia sau Predeal. În plus, mult mai puţină subcultură - un lucru care nu trebuie, nici el, trecut cu vederea...
Numai bine.
No comments:
Post a Comment