descriptum05

A. 7772.20010915 sâmbătă Utrecht

Olanda începe să-mi placă, deşi are un decor atât de plat. Totodată, încep să înţeleg cam ce se întâmplă pe aici, şi de ce oamenii sunt aşa cum sunt.

Ieri am vizitat capitala ţării, Amsterdam. Gazdele noastre ne-au dus pe canalele de acolo - şi astfel am aflat că în oraş există peste 300 de poduri - cu vaporaşul, şi a fost foarte frumos, deşi am înţeles frumuseţea asta cam târziu. Am vizitat câteva catedrale, dar şi Red Light District (Cartierul cu felinare roşii) - negresele acelea grase din vitrine nu mă atrăgeau în niciun fel. La ora 12 au fost 3 minute de linişte, decretate de municipalitate în memoria celor ucişi marţi în atentatele din New York, din Washington D. C. şi din Pennysilvania. Pe noi ne-au prins în centrul oraşului, într-o piaţă plină de turişti. Pentru că unul din noi avusese excelenta idee de a lua un tricolor, ne-am strâns cu toţii la un loc şi am întins drapelul ţării, gândindu-ne la românii noştri. Am cântat un cântec funebru de trei ori, care s-a auzit foarte adânc în tăcerea absolută din piaţă. Bun, gestul mi s-a părut deplasat atunci. Acum îmi pare rău că nu am avut un drapel american.

Tot ieri am vizitat Rijksmuseum. Am văzut printre altele "Rondul de noapte" al lui Rembrandt - şi dacă am mai auzit poate de acest tablou, acum m-am izbit în mod concret de existenţa şi de celebritatea lui întru totul meritată. Am văzut şi alte lucrări valoroase (colecţia de artă flamandă pe ansamblu e nemaipomenită), iar unele chiar mi-au plăcut, deşi mi-ar fi imposibil acum să exemplific. Nu mi-au atras atenţia în mod deosebit picturile din ultimele două secole.

Iar astăzi am mers la Rotterdam. Am văzut doar o mică parte a oraşului (nişte construcţii fantastice), porţiuni din port şi extraordinarul proiect Delta (un sistem foarte complex de diguri inaugurat în 1974), prin care olandezii au îmblânzit apele Mării Nordului. Acolo ne-am petrecut cea mai mare parte din zi.

Mâine - de fapt azi, e trecut de ora 1.30am (şi plouă, ceea ce dă un aer special oraşului) vom pleca spre Germania.


B. 7773.20010916 duminică Wurzburg

E trecut de miezul nopţii, în condiţiile în care la 7.30am trebuie să fim în picioare. Dar nu am încă niciun chef să dorm ... deşi sunt foarte obosit.

Stăm aici în Wurzburg la o femeie din Botoşani, foarte de treabă, care ne-a primit împărăteşte (am mâncat la o singură masă cât în toată săptămâna, în Olanda). Ne-a povestit despre viaţa ei, şi cât de greu î-a fost să o ia de la capăt, în 1991, cu trei copii, cât de greu îi e acum şi cât de greu îi e fiului ei să îşi găsească o slujbă, pentru că are nume românesc.

Olanda a rămas în urmă. Istorie. Cu ce rămân eu ... cu alte idei despre Occident, cu totul altele. Şi cu o imagine mai fidelă a ceea ce se întâmplă aici. Pot asemăna cel mai mult Olanda cu Austria, sau Utrecht cu Linz. Şi îmi place foarte mult cum arată olandezele - deşi poate sună anapoda, dar sunt sincer.

Am hotărât un singur lucru: România trebuie, dintr-un punct de vedere, să devină o ţară occidentală. Dar mult mai important e ca ţara să nu îşi piardă identitatea. Nu ştiu încă dacă aş vrea să trăiesc în Occident. Ştiu că am avut parte de o experienţă din care voi avea foarte multe concluzii de tras şi foarte multe lucruri de schimbat.


C. 7775.20010918 marţi Arad

Înapoi în ţară.

Poate era şi timpul, deşi nu cred că vreo două-trei zile în plus în Olanda sau Germania mi-ar fi dăunat.

În aceeaşi cameră cumva anostă din motelul Petrom de lângă Arad în care am stat şi la plecare - camera numărul 6 - being boring a celor de la Pet Shop Boys îmi provoacă melancolie, şi în acelaşi timp mă determină să mă gândesc la trecut, dar şi la viitor, cu nostalgie. Nu mă plictisesc ascultând-o, cu toate că miezul nopţii a trecut.

Plouă. Gândindu-mă acum la ceea ce s-a întâmplat în ultima săptămână, totul a fost absolut... instructiv. Am văzut multe locuri necunoscute înainte, am cunoscut mulţi oameni. Am văzut o viaţă diferită, viaţa la care românii visează fără să o cunoască îndeaproape. Şi pot spune, ca o concluzie, că nu e esenţial diferită, sau neapărat de o calitate superioară. Occidentul se poate aplica şi la noi, chiar fără să ne dăm seama. România nu mai e fundamental diferită de o ţară occidentală, deşi există un handicap important, iar lucrurile se mişcă greu.


D. 7780.20010923 duminică Bucureşti

În ţară primele zile mi-au trecut destul de ciudat. Pe de o parte, în mod involuntar, vrând să vorbesc, gândeam cuvintele în limba engleză (ultimele zile în Olanda chiar au cuprins câteva situaţii comice - am început de mai multe ori să îi vorbesc lui Claudiu în engleză). Pe de altă parte, sunt acum martor al decalajelor între ceea ce am văzut în Occident şi Bucureşti. Continui să cred că oamenii, în marea lor majoritate, se aseamănă. Cred acum că diferenţele şi decalajele provin de la, sau din modul în care statul îşi tratează cetăţenii - iar acest lucru se vede în domenii precum politica salarială, asistenţă socială, servicii medicale, locuri de muncă, educaţie şi construcţia de locuinţe.

Ceea ce se întâmplă în ţară nu e deloc bine. Se vorbeşte prea mult, dar nu se face nimic. Mai mult, statul actual, în România guvernată de stânga, este o calamitate, este ca uraganul sau inundaţiile prin care am trecut acum 3 ani. Statul actual este echivalent cu birocraţia, iar scopul lui suprem este întreţinerea acestei birocraţii. Societatea i-a luat-o înainte cu mult. În situaţia asta, ceea ce vreau să obţin este independenţa financiară.