Am început să dezgrop jurnalul.. şi amintiri de demult ies din nou la suprafaţă. De data aceasta, amintiri din altă lună septembrie. 2001. Prima parte azi, a doua mâine.
A. 7767.20010910 luni Arad
Sunt pe drum; mă aflu într-un motel Petrom de lângă Arad - aş putea fi la fel de bine în centrul oraşului, pentru mine ar însemna acelaşi lucru. [...] Totul e foarte bine până acum. Am plecat la 7am din Bucureşti, am trecut prin Piteşti, Sibiu, Orăştie, Deva, am vizitat - două ore - centrul Aradului. România e o ţară foarte frumoasă, iar mâine cred că voi scrie la Linz, în Austria. Nu ştiu.
B. 7768.20010910 marţi Linz
Mă ţin de cuvânt şi scriu la Linz, deşi e foarte târziu, iar peste şase ore trebuie să ne trezim.
Am plecat înainte de ora 10 din Arad, şi am trecut de vama românească cu ceva emoţii, nervi, plus o doză respectabilă de intervenţii de sus.
Am traversat Ungaria trecând prin (sau pe lângă) Szeged, Kecskemeti, Budapest şi Gyor. Un drum destul de frumos, încă nou. Dacă relieful ar fi mai variat, Ungaria ar fi o ţară frumoasă, mai ales că are un aspect occidental. La întoarcere, sper să ne oprim la Budapest. Am ascultat ceva radiouri ungureşti, şi ţin să remarc că sunt destul de puţine. În ansamblu mai bune decât cele de la noi, ca muzică difuzată şi sunet, dar inferioare posturilor de radio din Bucureşti. Nu pot asculta muzică în limba maghiară fără să râd, pentru că mi se pare foarte caraghios.
Austria ne-a întâmpinat sub înfăţişarea unui agent de vamă încrezut, şi cu drumuri poate mai dezvoltate, dar mai prost asfaltate decât în Ungaria şi chiar decât în România. Oraşele sunt în schimb foarte frumoase. Linz arată mai bine decât mă aşteptam (mama mi-l caracterizase drept un oraş industrial), deşi am recunoscut câteva construcţii foarte familiare mie, care se numesc îndeobşte blocuri (imaginea mea anterioară despre Occident nu includea decât case şi blocuri turn). Am trecut pe lângă abaţia din Melk şi am văzut câteva specimene de austrieci de Linz (ţin să notez că nu diferă cu nimic faţă de ceea ce puteam vedea mai demult pe Pro7).
Motelul studenţesc în care ne aflăm - Jungen Gesthaus - e mai prost decât cel din Arad. Deşi toaleta arată foarte bine iar camera e destul de îngrijită, totuşi persistă un miros de stătut, de igrasie, pe care nu l-am mai întâlnit din 1995, la Venus. Cum peste şase ore plecăm, asta nu contează foarte mult. Mâine seară voi scrie în Olanda.
PS. ... Există pe o reclamă Winston două blocuri turn identice. Sunt gemenii din New York, "The Twins". Iar, de azi încolo, există numai pe reclamă. Un atentat le-a făcut una cu pământul. Au murit mii de oameni (inclusiv români, precum Alexandru Liviu Stan sau Eugen Lazăr)... Suntem cu toţii şocaţi. Tot restul drumului am ascultat, cu toţii, într-o linişte profundă - cu totul opusă atmosferei destinse din ţară - Radio Austria International (singurul post de radio în limba engleză pe care l-am prins), iar la hotel am tăbărât pe televizorul de lângă recepţie.
C. 7770.20010913 joi Utrecht
Aş fi vrut să scriu şi ieri seară, dar eram literalmente prea obosit. Am sosit aici în Utrecht ieri, în jurul orei 22, după 13 ore de drum continuu şi aproximativ 1,000 de kilometri străbătuţi. Parohia Sint Dominicus, ai cărei oaspeţi suntem, arată bine - birouri foarte bine puse la punct, sală de consiliu, biserica îngrijită, plus o şcoală întreţinută exclusiv de parohie. Am făcut apoi cunoştinţă cu gazdele noastre şi, după o scurtă rugăciune la vicariat, am ajuns aici.
Eu şi Claudiu stăm la doi oameni maturi, dar nu în vârstă. Se numesc F. H. şi W. K. El e senior consultant în ministerul transporturilor, iar ea este cadru universitar în Amsterdam. Nu ştiu dacă sunt căsătoriţi, deşi tind să cred că da. Sunt oameni simpatici, deşi parcă puţin distanţi şi în orice caz deloc prea vorbăreţi. Locuiesc pe strada Chopin, într-o zonă frumoasă a oraşului, la câteva minute de mers pe jos de parohie. Poate sună ciudat, nu au maşină, deşi cred că şi-ar permite una foarte bună.
Ne-au primit ieri cu o cină relativ simplă (două feluri, stropite cu vin roşu sec din Africa de Sud) şi cu muzică de Chopin, apoi ne-au arătat camera fiecăruia. Claudiu şi-a ales mansarda, aşa că mie mi-a rămas camera de la etajul unu. Îmi place fereastra, care e aproape cât tot peretele (cu cadru din aluminiu), şi biblioteca, cu cărţi de calitate, în patru limbi (olandeză, germană, franceză şi engleză). În casă m-au impresionat şi colecţia de discuri, dar şi computerul cu acces internet. Înainte de somn, din nou în camera de zi, le-am prezentat cadourile noastre, şi sper că le-au plăcut. Mai sper că le-am făcut o impresie bună.
Programul de azi a fost obositor. Am vizitat centrul vechi al oraşului Utrecht; printre altele Domul, înalt de 112 metri - noi am urcat până pe platforma de la 102 metri şi am ascultat melodia de oră fixă a clopotelor; mai multe catedrale, o moschee, câteva muzee, un centru comercial imens... Totul este impecabil de curat - te poţi aşeza pe jos fără nicio problemă - iar oraşul îţi dă impresia unei săli imense. Cu excepţia străzilor locuite de arabi, care sunt mai murdare decât străzile din Bucureşti.
Am fost şi la primărie, unde ne-a primit primarul oraşului Utrecht (o doamnă care vorbea o engleză cu accent foarte pronunţat), iar seara am fost invitaţi în Bunnik, de un om de afaceri, la o cină la care a luat parte şi cardinalul vechi catolic al Olandei, Hadriaan.
Mă mărginesc să povestesc ceea ce văd, pentru că în ultimele 48 de ore creierul meu a fost pur şi simplu bombardat cu informaţie. Am trecut pentru prima dată în viaţă prin Ungaria, Austria şi Germania; Olanda este copleşitoare până acum. Iar mâine... vizităm Amsterdam.
A. 7767.20010910 luni Arad
Sunt pe drum; mă aflu într-un motel Petrom de lângă Arad - aş putea fi la fel de bine în centrul oraşului, pentru mine ar însemna acelaşi lucru. [...] Totul e foarte bine până acum. Am plecat la 7am din Bucureşti, am trecut prin Piteşti, Sibiu, Orăştie, Deva, am vizitat - două ore - centrul Aradului. România e o ţară foarte frumoasă, iar mâine cred că voi scrie la Linz, în Austria. Nu ştiu.
B. 7768.20010910 marţi Linz
Mă ţin de cuvânt şi scriu la Linz, deşi e foarte târziu, iar peste şase ore trebuie să ne trezim.
Am plecat înainte de ora 10 din Arad, şi am trecut de vama românească cu ceva emoţii, nervi, plus o doză respectabilă de intervenţii de sus.
Am traversat Ungaria trecând prin (sau pe lângă) Szeged, Kecskemeti, Budapest şi Gyor. Un drum destul de frumos, încă nou. Dacă relieful ar fi mai variat, Ungaria ar fi o ţară frumoasă, mai ales că are un aspect occidental. La întoarcere, sper să ne oprim la Budapest. Am ascultat ceva radiouri ungureşti, şi ţin să remarc că sunt destul de puţine. În ansamblu mai bune decât cele de la noi, ca muzică difuzată şi sunet, dar inferioare posturilor de radio din Bucureşti. Nu pot asculta muzică în limba maghiară fără să râd, pentru că mi se pare foarte caraghios.
Austria ne-a întâmpinat sub înfăţişarea unui agent de vamă încrezut, şi cu drumuri poate mai dezvoltate, dar mai prost asfaltate decât în Ungaria şi chiar decât în România. Oraşele sunt în schimb foarte frumoase. Linz arată mai bine decât mă aşteptam (mama mi-l caracterizase drept un oraş industrial), deşi am recunoscut câteva construcţii foarte familiare mie, care se numesc îndeobşte blocuri (imaginea mea anterioară despre Occident nu includea decât case şi blocuri turn). Am trecut pe lângă abaţia din Melk şi am văzut câteva specimene de austrieci de Linz (ţin să notez că nu diferă cu nimic faţă de ceea ce puteam vedea mai demult pe Pro7).
Motelul studenţesc în care ne aflăm - Jungen Gesthaus - e mai prost decât cel din Arad. Deşi toaleta arată foarte bine iar camera e destul de îngrijită, totuşi persistă un miros de stătut, de igrasie, pe care nu l-am mai întâlnit din 1995, la Venus. Cum peste şase ore plecăm, asta nu contează foarte mult. Mâine seară voi scrie în Olanda.
PS. ... Există pe o reclamă Winston două blocuri turn identice. Sunt gemenii din New York, "The Twins". Iar, de azi încolo, există numai pe reclamă. Un atentat le-a făcut una cu pământul. Au murit mii de oameni (inclusiv români, precum Alexandru Liviu Stan sau Eugen Lazăr)... Suntem cu toţii şocaţi. Tot restul drumului am ascultat, cu toţii, într-o linişte profundă - cu totul opusă atmosferei destinse din ţară - Radio Austria International (singurul post de radio în limba engleză pe care l-am prins), iar la hotel am tăbărât pe televizorul de lângă recepţie.
C. 7770.20010913 joi Utrecht
Aş fi vrut să scriu şi ieri seară, dar eram literalmente prea obosit. Am sosit aici în Utrecht ieri, în jurul orei 22, după 13 ore de drum continuu şi aproximativ 1,000 de kilometri străbătuţi. Parohia Sint Dominicus, ai cărei oaspeţi suntem, arată bine - birouri foarte bine puse la punct, sală de consiliu, biserica îngrijită, plus o şcoală întreţinută exclusiv de parohie. Am făcut apoi cunoştinţă cu gazdele noastre şi, după o scurtă rugăciune la vicariat, am ajuns aici.
Eu şi Claudiu stăm la doi oameni maturi, dar nu în vârstă. Se numesc F. H. şi W. K. El e senior consultant în ministerul transporturilor, iar ea este cadru universitar în Amsterdam. Nu ştiu dacă sunt căsătoriţi, deşi tind să cred că da. Sunt oameni simpatici, deşi parcă puţin distanţi şi în orice caz deloc prea vorbăreţi. Locuiesc pe strada Chopin, într-o zonă frumoasă a oraşului, la câteva minute de mers pe jos de parohie. Poate sună ciudat, nu au maşină, deşi cred că şi-ar permite una foarte bună.
Ne-au primit ieri cu o cină relativ simplă (două feluri, stropite cu vin roşu sec din Africa de Sud) şi cu muzică de Chopin, apoi ne-au arătat camera fiecăruia. Claudiu şi-a ales mansarda, aşa că mie mi-a rămas camera de la etajul unu. Îmi place fereastra, care e aproape cât tot peretele (cu cadru din aluminiu), şi biblioteca, cu cărţi de calitate, în patru limbi (olandeză, germană, franceză şi engleză). În casă m-au impresionat şi colecţia de discuri, dar şi computerul cu acces internet. Înainte de somn, din nou în camera de zi, le-am prezentat cadourile noastre, şi sper că le-au plăcut. Mai sper că le-am făcut o impresie bună.
Programul de azi a fost obositor. Am vizitat centrul vechi al oraşului Utrecht; printre altele Domul, înalt de 112 metri - noi am urcat până pe platforma de la 102 metri şi am ascultat melodia de oră fixă a clopotelor; mai multe catedrale, o moschee, câteva muzee, un centru comercial imens... Totul este impecabil de curat - te poţi aşeza pe jos fără nicio problemă - iar oraşul îţi dă impresia unei săli imense. Cu excepţia străzilor locuite de arabi, care sunt mai murdare decât străzile din Bucureşti.
Am fost şi la primărie, unde ne-a primit primarul oraşului Utrecht (o doamnă care vorbea o engleză cu accent foarte pronunţat), iar seara am fost invitaţi în Bunnik, de un om de afaceri, la o cină la care a luat parte şi cardinalul vechi catolic al Olandei, Hadriaan.
Mă mărginesc să povestesc ceea ce văd, pentru că în ultimele 48 de ore creierul meu a fost pur şi simplu bombardat cu informaţie. Am trecut pentru prima dată în viaţă prin Ungaria, Austria şi Germania; Olanda este copleşitoare până acum. Iar mâine... vizităm Amsterdam.
No comments:
Post a Comment