După cum ştim (sau poate nu), ieri (duminică) au avut loc alegeri parlamentare la Chişinău. Pentru cititorii mei din România, voi spune că alegerile parlamentare din RM sunt importante nu doar pentru componenţa legislativului, ci şi pentru faptul că Parlamentul de la Chişinău are atribuţia de a alege preşedintele RM. Putem considera alegerile de ieri ca fiind parlamentare şi prezidenţiale în acelaşi timp.
Rezultatele oficiale sunt dezastruoase. PCRM a câştigat alegerile cu un neverosimil procent de 50 % din voturi, iar în Parlament au mai acces 3 partide, toate de opoziţie: PL, condus de Mihai Ghimpu şi Dorin Chirtoacă, primarul Chişinăului; PLDM, condus de Vladimir Filat (fost susţinător al comuniştilor în urmă cu câţiva ani, devenit opozant) şi AMN, condus de Serafim Urechean, fost primar al Chişinăului.
Urmează însă semnele de întrebare, pe care le enumăr mai jos:
- cum se poate ca PCRM să crească în sondaje, de la 36 % intenţii de vot în urmă cu 2 săptămâni, la 50 % voturi valabil exprimate în alegeri? În plus, cum se face că în exit-poll PCRM avea 45 %, ceea ce înseamnă că avem o diferenţă de 5 % între exit-poll şi rezultatul final?
- cum se poate ca gradul de participare în alegeri să fie de peste 59 %, în condiţiile în care, din 2,500,000 de cetăţeni cu drept de vot, se estimează că aproximativ 1,000,000 lucrează în străinătate, iar dintre aceştia şi-au exercitat votul aproximativ 20,000? Să înţeleg că pe teritoriul RM gradul de participare la vot a fost de 100 %? Să înţeleg că, de fapt, în străinătate lucrează foarte puţini cetăţeni moldoveni?
- cum se poate ca PCRM să obţină fix 61 de mandate, adică exact câte îi sunt necesare pentru a alege singur preşedintele RM? De ce nu a obţinut 62 sau 63, dacă populaţia a votat masiv PCRM aşa cum ni se cere să credem? Cum se face că populaţia RM a votat PCRM fix cât să îi ofere 61 de mandate?
Ca sociolog wannabe, lucrurile astea mi se par (foarte) urât mirositoare. Pentru că în RM nu curge chiar lapte şi miere în acest moment, incapacitatea de plată este la o distanţă de câteva luni, datoria externă a urcat peste 4,000,000,000 $, iar oamenii nu trăiesc mai bine decât înainte (mă exprim eufemistic). Mărirea pensiilor (care a avut loc exact la 1 aprilie) nu va avea niciun efect asupra nivelului de trai, iar criza economică va determina pe mulţi oameni activi, acum aflaţi în străinătate, să se întoarcă în RM. Cum se vor împăca ei cu situaţia existentă nu e greu de ghicit. Ceea ce vreau să spun este că votul pentru PCRM vine împotriva cursului şi nu se explică logic. Decât prin fraudarea alegerilor.
Dincolo de aceste întrebări, câteva certitudini: opoziţia a fost împrăştiată şi mai slab organizată decât PCRM. Lideri consumaţi (Serafim Urechean), contestaţi (Vladimir Filat) sau incapabili (Mihai Ghimpu), care nu se unesc decât conjunctural şi declarativ, de nevoie, nu pot constitui în acest moment o opoziţie învingătoare. Dacă ar fi o lecţie de învăţat pentru opoziţie din aceste alegeri, ea ar suna cam aşa: UNIŢI-VĂ, UNIŢI-VĂ, UNIŢI-VĂ. Şi prefer să nu vorbesc deloc de opoziţia extraparlamentară, care a ajutat enorm PCRM.
Am făcut mai multe tururi ale blogosferei basarabene şi îmi pare rău să văd că oameni care sperau în schimbare - îi găsiţi în blogroll - au fost descumpăniţi de rezultat (Şi eu am fost mirat, şi repet: nu se poate ca de la 36 % intenţie de vot să ai 50 % voturi, în 2 săptămâni, când lucrurile merg din ce în ce mai rău. Trebuia să iau în considerare faptul că PCRM nu poate miza pe un partid trădător, cum a fost PPCD în 2005, şi va căuta să obţină singur cele 61 de mandate.) Ei nu trebuie să renunţe la ideea de a aduce democraţia în RM.
Reacţia tinerilor din RM la aflarea rezultatelor este însă cel mai bun lucru: zeci de mii dintre ei au ieşit azi în stradă, în mod spontan, şi au protestat paşnic. Au reacţionat mai bine decât liderii partidelor de opoziţie - numai Vladimir Filat a fost văzut azi în PMAN din Chişinău. Unde sunt Dorin Chirtoacă şi Mihai Ghimpu, unde e Serafim Urechean? Locul lor, zilele astea, e acolo, în Piaţa Marii Adunări Naţionale. Dacă vor să repare ceva din greşelile comise de-a lungul campaniei, numai acolo o pot face.
Un cuvânt şi despre România. Interesul faţă de alegerile din RM mi s-a părut scăzut, atitudinea oamenilor faţă de ceea ce se întâmplă în Basarabia este foarte reţinută, şi asta pentru că românii din ţară nu pot înţelege cum PCRM poate fi unul din cele mai importante partide din RM. Presa românească a preferat să vorbească despre arestarea şi procesul lui George Becali sau despre cutremurul de azi din Italia. Cu o excepţie importantă (dau link spre cel mai recent articol): Hotnews.
Aşadar, la Chişinău comuniştii păstrează puterea (alegerile sunt considerate valide de către OSCE - vezi blogul lui Vitalie Cojocari), tinerii protestează paşnic, opoziţia e în continuare spartă, blogosfera e lipsită de replică şi situaţia economică se înrăutăţeşte. Iar la Bucureşti oamenii lipsiţi de interes (interesaţi, în schimb, de soarta unui miliardar de carton) află că Republica Moldova a votat pentru a treia oară consecutiv pentru comunişti, în timp ce presa străluceşte prin tăcere - totuşi, nu generalizez.
Nu asta voiam să scriu azi.
Rezultatele oficiale sunt dezastruoase. PCRM a câştigat alegerile cu un neverosimil procent de 50 % din voturi, iar în Parlament au mai acces 3 partide, toate de opoziţie: PL, condus de Mihai Ghimpu şi Dorin Chirtoacă, primarul Chişinăului; PLDM, condus de Vladimir Filat (fost susţinător al comuniştilor în urmă cu câţiva ani, devenit opozant) şi AMN, condus de Serafim Urechean, fost primar al Chişinăului.
Urmează însă semnele de întrebare, pe care le enumăr mai jos:
- cum se poate ca PCRM să crească în sondaje, de la 36 % intenţii de vot în urmă cu 2 săptămâni, la 50 % voturi valabil exprimate în alegeri? În plus, cum se face că în exit-poll PCRM avea 45 %, ceea ce înseamnă că avem o diferenţă de 5 % între exit-poll şi rezultatul final?
- cum se poate ca gradul de participare în alegeri să fie de peste 59 %, în condiţiile în care, din 2,500,000 de cetăţeni cu drept de vot, se estimează că aproximativ 1,000,000 lucrează în străinătate, iar dintre aceştia şi-au exercitat votul aproximativ 20,000? Să înţeleg că pe teritoriul RM gradul de participare la vot a fost de 100 %? Să înţeleg că, de fapt, în străinătate lucrează foarte puţini cetăţeni moldoveni?
- cum se poate ca PCRM să obţină fix 61 de mandate, adică exact câte îi sunt necesare pentru a alege singur preşedintele RM? De ce nu a obţinut 62 sau 63, dacă populaţia a votat masiv PCRM aşa cum ni se cere să credem? Cum se face că populaţia RM a votat PCRM fix cât să îi ofere 61 de mandate?
Ca sociolog wannabe, lucrurile astea mi se par (foarte) urât mirositoare. Pentru că în RM nu curge chiar lapte şi miere în acest moment, incapacitatea de plată este la o distanţă de câteva luni, datoria externă a urcat peste 4,000,000,000 $, iar oamenii nu trăiesc mai bine decât înainte (mă exprim eufemistic). Mărirea pensiilor (care a avut loc exact la 1 aprilie) nu va avea niciun efect asupra nivelului de trai, iar criza economică va determina pe mulţi oameni activi, acum aflaţi în străinătate, să se întoarcă în RM. Cum se vor împăca ei cu situaţia existentă nu e greu de ghicit. Ceea ce vreau să spun este că votul pentru PCRM vine împotriva cursului şi nu se explică logic. Decât prin fraudarea alegerilor.
Dincolo de aceste întrebări, câteva certitudini: opoziţia a fost împrăştiată şi mai slab organizată decât PCRM. Lideri consumaţi (Serafim Urechean), contestaţi (Vladimir Filat) sau incapabili (Mihai Ghimpu), care nu se unesc decât conjunctural şi declarativ, de nevoie, nu pot constitui în acest moment o opoziţie învingătoare. Dacă ar fi o lecţie de învăţat pentru opoziţie din aceste alegeri, ea ar suna cam aşa: UNIŢI-VĂ, UNIŢI-VĂ, UNIŢI-VĂ. Şi prefer să nu vorbesc deloc de opoziţia extraparlamentară, care a ajutat enorm PCRM.
Am făcut mai multe tururi ale blogosferei basarabene şi îmi pare rău să văd că oameni care sperau în schimbare - îi găsiţi în blogroll - au fost descumpăniţi de rezultat (Şi eu am fost mirat, şi repet: nu se poate ca de la 36 % intenţie de vot să ai 50 % voturi, în 2 săptămâni, când lucrurile merg din ce în ce mai rău. Trebuia să iau în considerare faptul că PCRM nu poate miza pe un partid trădător, cum a fost PPCD în 2005, şi va căuta să obţină singur cele 61 de mandate.) Ei nu trebuie să renunţe la ideea de a aduce democraţia în RM.
Reacţia tinerilor din RM la aflarea rezultatelor este însă cel mai bun lucru: zeci de mii dintre ei au ieşit azi în stradă, în mod spontan, şi au protestat paşnic. Au reacţionat mai bine decât liderii partidelor de opoziţie - numai Vladimir Filat a fost văzut azi în PMAN din Chişinău. Unde sunt Dorin Chirtoacă şi Mihai Ghimpu, unde e Serafim Urechean? Locul lor, zilele astea, e acolo, în Piaţa Marii Adunări Naţionale. Dacă vor să repare ceva din greşelile comise de-a lungul campaniei, numai acolo o pot face.
Un cuvânt şi despre România. Interesul faţă de alegerile din RM mi s-a părut scăzut, atitudinea oamenilor faţă de ceea ce se întâmplă în Basarabia este foarte reţinută, şi asta pentru că românii din ţară nu pot înţelege cum PCRM poate fi unul din cele mai importante partide din RM. Presa românească a preferat să vorbească despre arestarea şi procesul lui George Becali sau despre cutremurul de azi din Italia. Cu o excepţie importantă (dau link spre cel mai recent articol): Hotnews.
Aşadar, la Chişinău comuniştii păstrează puterea (alegerile sunt considerate valide de către OSCE - vezi blogul lui Vitalie Cojocari), tinerii protestează paşnic, opoziţia e în continuare spartă, blogosfera e lipsită de replică şi situaţia economică se înrăutăţeşte. Iar la Bucureşti oamenii lipsiţi de interes (interesaţi, în schimb, de soarta unui miliardar de carton) află că Republica Moldova a votat pentru a treia oară consecutiv pentru comunişti, în timp ce presa străluceşte prin tăcere - totuşi, nu generalizez.
Nu asta voiam să scriu azi.
No comments:
Post a Comment