descriptum23. Jogging

stare: (prea) relaxat

soundtrack: within temptation - frozen

Azi am zi de pauză de bibliotecă. Voi avea un concert diseară, şi am zis că e mai bine să stau şi să rezolv lucruri pe acasă, pentru că s-au cam adunat. Scriu într-o pauză. Ar fi fost pe deasupra incomod să merg la bibliotecă în sacou şi cravată.

Repriza zilnică de jogging a devenit cu adevărat zilnică săptămâna trecută. Am făcut în sfârşit o rutină din asta, şi lucrurile bune au început să se vadă. Am simţit că ceva s-a schimbat cu adevărat în momentul în care am început să simt zilnic nevoia de a alerga. Confirm deci şi eu: alergarea dă dependenţă.

Am ajuns la dispoziţia de efort de anul trecut - cu alte cuvinte, alerg fără pauză 30-35 de minute în fiecare zi. Încă îmi construiesc picioarele (gambele mi se resimt încă după fiecare repriză de alergare), dar am dat jos şuncile (mai puţin burta, cu care o să am ceva de lucru). Am dat jos şi din kilograme (deocamdată mă învârt în jurul a 90, ceea ce reprezintă un absolute low pentru anul ăsta, dar până la 88, cum aveam anul trecut, ca să nu mai spun de 80 - scopul meu - mai am mult de lucru). În momentul în care voi face traseul în mai puţin de 30 de minute, voi începe să înconjur de două ori zona de nord a parcului Titan - nu e chiar recomandat să creşti efortul cu mai mult de 10% pe săptămână, dar nu prea am cum să fac altfel. Nu pot înconjura parcul o dată şi jumătate :)

E ciudat să alerg spre şi dinspre parc, în fiecare seară (am început să alerg la ora 22.00, btw), pe bulevard. Pe trotuare am parte de întâlniri interesante, cu pisici, căţei vagabonzi (câteodată mai agresivi), cu oameni care preferă să meargă pe pista de biciclete (trotuarele spre Titan sunt înguste), dar întâlnirile cele mai ciudate sunt cu posesorii de scutere care învaţă să şofeze pe pistele de biciclete... sau pe lângă ele. Asta, să ne înţelegem, în timp ce strada (cu 3 benzi pe sens) e pustie. E însă foarte frumos şi motivant când mai întâlnesc alergători pe bulevard - cum s-a mai întâmplat de câteva ori.

Nu înţeleg cum, unii bucureşteni au impresia că oraşul nu e potrivit pentru mişcare. Pasămite ar fi prea multe noxe. Asta o fi şi motivul pentru care pistele de biciclete (funcţionale în sectorul 3) sunt cam părăsite. Ciudat, pentru că sunt destule parcuri suficient de accesibile şi aerisite în care mişcarea nu ar trebui să pară forţată. Am observat că străinii preferă pentru jogging Herăstrău, parcul Izvor şi bulevardul Unirii, dar nu trebuie să uităm că mai avem la dispoziţie parcul Carol, parcul Tineretului (care, din punctul meu de vedere, e cel mai potrivit pentru jogging. Vă dau un hint: rotonda de lângă Palatul Copiilor e înconjurată de un trotuar cu diametrul de 450 de metri, în caz că vă interesează, pe lângă timpul de alergare, distanţa parcursă şi nu dispuneţi de un pedometru) şi chiar parcul IOR, care are un renume destul de bun printre joggeri, inclusiv cei străini, mai ales după ce a fost reamenajat aşa cum se cuvine de actualul primar.

Plus că nu e obligatoriu să alergi în parc, orice bulevard suficient de liniştit şi cu trafic mai redus e eligibil pentru asta. În zona mea, de exemplu, ieşirea spre autostrada Bucureşti-Constanţa e numai bună (cu trotuare largi foarte puţin circulate, fără niciun semafor de la 1 decembrie încolo. Totuşi, atenţie la câinii vagabonzi - una din problemele cele mai mari ale jogger-ilor în Bucureşti).

Well, vremea e frumoasă zilele astea şi voi încerca să profit cât mai mult din pricina asta. Strict fizic vorbind, nu m-am simţit atât de bine de mult. De-ar fi toate aşa, nu m-aş mai putea plânge de nimic.