De vreo trei săptămâni îmi petrec timpul pe la sediul vechi al Bibliotecii Naţionale (fapt care explică în bună parte absenţa mea de pe blog). Cred că ştiţi clădirea, e înghesuită undeva nu departe de Universitate, faţă în faţă cu sediul BNR. De fapt, întotdeauna când merg acolo trec pe strada Smârdan (îmi convine mai mult), urcând dinspre Unirea - cu a ei aglomeraţie şi Dâmboviţă murdară şi nu prea bine mirositoare. Chiar şi atât de neîngrijit şi murdar, Bucureştiul vechi e nemaipomenit de frumos.
Motivul pentru care merg anume la biblioteca naţională este simplu: pe subiectul meu BNR (biblioteca, nu banca) este singura din Bucureşti care are ceva bibliografie (adică mai mult de trei cărţi, cam pe unde s-ar încadra BCU şi Institutul Francez). Şi acum vine partea frumoasă: atunci când am mers prima dată anul ăsta acolo, să îmi reînnoiesc permisul şi să iau cotele (undeva prin iarnă), am adunat vreo şase pagini cu titluri. Încurajator. Dar asta numai pentru ca, odată ajuns în sala de lectură, să constat că, dintre ele, sunt disponibile cam UN SFERT. Nu e o mare problemă pentru mine, am suficientă bibliografie strânsă din alte surse; însă e păcat.
Imaginaţi-vă: o parte din cărţi sunt blocate la subsol, multe sunt în sediul nou (care, nou fiind, e de fapt inutilizabil de vreo douăzeci de ani), toate tezele de doctorat sunt blocate, cărţile în limba rusă (literatura pe subiectul meu e bogată, în limba rusă, şi chiar dacă rudimentele pe care le ştiu nu înseamnă prea mult, nu am dreptul să ignor literatura în cauză) au fost mutate, unele cărţi teoretic disponibile chiar şi în condiţiile astea au fost casate... Pe scurt, ce mai, condiţii de studiu admirabile. Iar personalul rezistă cu stoicism, încercând - într-un mod cu adevărat admirabil - să îşi facă treaba chiar şi în astfel de condiţii.
Toate astea pentru că guvernele nenumărate care s-au perindat la conducerea ţării după schimbarea de regim, fără excepţie, nu au găsit câteva zeci de milioane de dolari sau euro pentru a da în folosinţă noul sediu (pentru orientare, e structura aceea de pe cheiul Dâmboviţei, de la Unirea, vis-a-vis de Tribunalul Bucureşti), care era terminat sau aproape terminat în septembrie 1989, a fost incendiat la Revoluţie, iar de atunci se zbate într-o stare de nepăsare generalizată a clasei politice (acum există - din câte ştiu - un plan lansat de fostul ministru al Culturii de a finisa totuşi noul sediu în căţiva ani, însă nu îmi fac speranţe: e criză, şi nu mă îndoiesc că atunci când se va pune cu adevărat problema finanţării de la buget cineva îşi va aduce subit aminte de asta). Nemaivorbind de faptul că sunt acolo sute de mii de volume - unele de mare valoare - care se degradează, pentru că sunt depozitate în condiţii improprii.
De parcă asta nu ar fi de ajuns, la un moment dat unui premier îi venise ideea strălucită de a transforma clădirea în sediu al guvernului (situaţie în care, nu mă îndoiesc, s-ar fi găsit repede bani pentru finisarea ei), iar de curând noul sediu a fost folosit ca locaţie pentru un film horror. Din întâmplare, chiar au nimerit-o - povestea e numai bună pentru un horror. Horror-ul Bibliotecii Naţionale.
Să nu credeţi că ceea ce scriu acum este ceva conjunctural şi că descopăr doar acum subiectul. Am permis la Biblioteca Naţională din 1996 (nu mi-a fost teamă să îl folosesc), şi văd cum de atunci încoace lucrurile merg din rău în mai rău. Acum lucrurile sunt la stadiul de "foarte, foarte rău". Exemplu trivial, însă grăitor: permisul informatizat care mi-a fost eliberat în ianuarie 1996 a fost înlocuit în 2006 cu un permis de tip vechi. Până şi xerox-ul nu mai funcţionează - ferice de posesorii aparatelor foto digitale.
Şi iată cum un lucru care ar trebui să constituie o prioritate pentru orice guvern competent (sau a avea o Bibliotecă Naţională care să îşi poată îndeplini cum se cuvine menirea nu se încadrează la priorităţi?) este pasat guvernului următor, şi tot aşa. Deocamdată, au trecut 20 de ani. Pariu că şi peste 10 ani va fi la fel - iar asta, numai în cazul fericit în care noului sediu nu i se va schimba destinaţia?...
Motivul pentru care merg anume la biblioteca naţională este simplu: pe subiectul meu BNR (biblioteca, nu banca) este singura din Bucureşti care are ceva bibliografie (adică mai mult de trei cărţi, cam pe unde s-ar încadra BCU şi Institutul Francez). Şi acum vine partea frumoasă: atunci când am mers prima dată anul ăsta acolo, să îmi reînnoiesc permisul şi să iau cotele (undeva prin iarnă), am adunat vreo şase pagini cu titluri. Încurajator. Dar asta numai pentru ca, odată ajuns în sala de lectură, să constat că, dintre ele, sunt disponibile cam UN SFERT. Nu e o mare problemă pentru mine, am suficientă bibliografie strânsă din alte surse; însă e păcat.
Imaginaţi-vă: o parte din cărţi sunt blocate la subsol, multe sunt în sediul nou (care, nou fiind, e de fapt inutilizabil de vreo douăzeci de ani), toate tezele de doctorat sunt blocate, cărţile în limba rusă (literatura pe subiectul meu e bogată, în limba rusă, şi chiar dacă rudimentele pe care le ştiu nu înseamnă prea mult, nu am dreptul să ignor literatura în cauză) au fost mutate, unele cărţi teoretic disponibile chiar şi în condiţiile astea au fost casate... Pe scurt, ce mai, condiţii de studiu admirabile. Iar personalul rezistă cu stoicism, încercând - într-un mod cu adevărat admirabil - să îşi facă treaba chiar şi în astfel de condiţii.
Toate astea pentru că guvernele nenumărate care s-au perindat la conducerea ţării după schimbarea de regim, fără excepţie, nu au găsit câteva zeci de milioane de dolari sau euro pentru a da în folosinţă noul sediu (pentru orientare, e structura aceea de pe cheiul Dâmboviţei, de la Unirea, vis-a-vis de Tribunalul Bucureşti), care era terminat sau aproape terminat în septembrie 1989, a fost incendiat la Revoluţie, iar de atunci se zbate într-o stare de nepăsare generalizată a clasei politice (acum există - din câte ştiu - un plan lansat de fostul ministru al Culturii de a finisa totuşi noul sediu în căţiva ani, însă nu îmi fac speranţe: e criză, şi nu mă îndoiesc că atunci când se va pune cu adevărat problema finanţării de la buget cineva îşi va aduce subit aminte de asta). Nemaivorbind de faptul că sunt acolo sute de mii de volume - unele de mare valoare - care se degradează, pentru că sunt depozitate în condiţii improprii.
De parcă asta nu ar fi de ajuns, la un moment dat unui premier îi venise ideea strălucită de a transforma clădirea în sediu al guvernului (situaţie în care, nu mă îndoiesc, s-ar fi găsit repede bani pentru finisarea ei), iar de curând noul sediu a fost folosit ca locaţie pentru un film horror. Din întâmplare, chiar au nimerit-o - povestea e numai bună pentru un horror. Horror-ul Bibliotecii Naţionale.
Să nu credeţi că ceea ce scriu acum este ceva conjunctural şi că descopăr doar acum subiectul. Am permis la Biblioteca Naţională din 1996 (nu mi-a fost teamă să îl folosesc), şi văd cum de atunci încoace lucrurile merg din rău în mai rău. Acum lucrurile sunt la stadiul de "foarte, foarte rău". Exemplu trivial, însă grăitor: permisul informatizat care mi-a fost eliberat în ianuarie 1996 a fost înlocuit în 2006 cu un permis de tip vechi. Până şi xerox-ul nu mai funcţionează - ferice de posesorii aparatelor foto digitale.
Şi iată cum un lucru care ar trebui să constituie o prioritate pentru orice guvern competent (sau a avea o Bibliotecă Naţională care să îşi poată îndeplini cum se cuvine menirea nu se încadrează la priorităţi?) este pasat guvernului următor, şi tot aşa. Deocamdată, au trecut 20 de ani. Pariu că şi peste 10 ani va fi la fel - iar asta, numai în cazul fericit în care noului sediu nu i se va schimba destinaţia?...
1 comment:
interesant soundtrack pentru a sporty tale.
ca odrasla de antrenori aduc felicitarile mele pentru vointa pe care o ai intru implinirea unei vieti sanatoase. spor la dieta :P
si da, sunt printre cei care considera bucrurestiul un loc in care nu poti face jogging, dar se pare ca totusi exista o sansa
good luck si mila patrupedelor ti-o doresc
Post a Comment