Joia trecută a avut loc o întâlnire, la mănăstirea Trojan, situată la 180 de kilometri de Sofia, între reprezentanţii Bisericii Ortodoxe Române şi cei ai Bisericii Ortodoxe Ruse, privind situaţia din Basarabia.
Să nu ne inchipuim că a fost o întâlnire protocolară şi că spiritul de dialog a dominat. Un dialog substanţial nu era posibil. Dar să luăm discuţia de la început.
Canonul 34 apostolic spune aşa (excerpt): Se cade ca episcopii fiecărui neam să cunoască pe cel dintâi dintre dânşii şi să-l socotească pe el drept căpetenie şi nimic mai de seamă să nu facă fără încuviinţarea acestuia; şi fiecare să facă numai acelea care privesc parohia (eparhia) sa şi satele de sub stăpânirea ei [...]. Canonul următor, 35, spune că (excerpt): Episcopul să nu îndrăznească să facă hirotoniri în afara eparhiei sale, în cetăţile şi în satele care nu-i sunt supuse lui [...]. Precizez că aceste canoane apostolice constituie fondul juridic de bază al Bisericii Ortodoxe.
Canonul 34 afirmă, pe scurt, principiul etnic al autocefaliei (independenţei) unei structuri eclesiastice. Se mai afirmă tot aici principiul ierarhiei, al sinodalităţii şi principiul autonomiei eparhiale. Practic, acest canon recunoaşte unei naţiuni dreptul de a avea o structură eclesiastică proprie, independentă de alte structuri eclesiastice. Canonul 35 arată că niciun ierarh nu are dreptul de a se amesteca în problemele altei eparhii.
Despre naţiunea care locuieşte Basarabia nu sunt prea multe de zis. Eu cred, ca şi restul românilor, că e română, guvernul de acolo o numeşte "moldovenească", dar nimeni nu afirmă că ar fi rusă. Orice legătură a Basarabiei cu Biserica Ortodoxă Rusă nu are nimic de a face cu principiul etnic. Iar din punct de vedere eclesiastic, Basarabia a fost parte a Mitropoliei Moldovei, după înfiinţarea acesteia în 1401. Biserica Ortodoxă Rusă nu avea ce să caute în Basarabia pe atunci, deoarece Rusia se afla sub stăpânire mongolă.
Dealtfel, Biserica Ortodoxă Rusă a înglobat aceste eparhii în 1812, în urma războiului ruso-turc, câştigat de Imperiul Ţarist şi încheiat cu pacea de la Bucureşti, semnată la hanul lui Manuc. Dar înglobarea Basarabiei în Imperiul Ţarist nu a ţinut cont de faptul că Basarabia era teritoriu românesc, şi nu turcesc (cazul Bulgariei, de exemplu), iar Rusia nu avea dreptul formal de a îngloba acest teritoriu. Mai adaug faptul că Rusia se declarase protectoare a tuturor ortodocşilor din Imperiul Otoman, ceea ce, exclusiv în viziunea sa, îi conferea legitimitatea de a îngloba toate teritoriile locuite de credincioşi ortodocşi - inclusiv capitala Imperiului Otoman, Istanbul.
Situaţia strict eclesiastică era următoarea: în 1812 Biserica Ortodoxă Rusă era, în lipsa unei Patriarhii Ecumenice puternice (doar Constantinopolul era sub stăpânire turcească, iar Patriarhul ecumenic era la mâna sultanului), extrem de dependentă de ţarul rus. Patriarhie din 1589 (în urma unei poveşti destul de interesante legate de Ivan IV cel Groaznic şi de Patriarhul Ecumenic adus la Moskva, ţinut captiv atât timp cât a fost necesar pentru a fi "convins" să ridice Biserica Ortodoxă Rusă la rangul de Patriarhie), Biserica Ortodoxă Rusă nu avea un Patriarh din 1721.
De facto, din 1700. Petru cel Mare reorganizase atunci Biserica Ortodoxă Rusă pe model luteran, înlocuind forma de conducere patriarhală cu un Sinod (colegiu) controlat de un funcţionar laic (Ober-Prokuror-ul), consilier al ţarului. Mai fac şi observaţia - tangenţială - că instituţia Ober-Prokuror-ului încă dăinuie la Moskva, cel puţin ca formă mentală (actualul Patriarh rus, Alexey Rediger, este de naţionalitate estonă şi fost agent KGB).
Cu alte cuvinte, era absolut logic (deşi necanonic, conform canonului apostolic 35) ca un teritoriu locuit de ortodocşi, înglobat în 1812 în Imperiul Ţarist, să intre sub jurisdicţia Bisericii Ortodoxe Ruse. Bineînţeles că, în acest context, pentru ierarhii ruşi şi cei aserviţi lor, istoria Basarabiei începe după anul 1812. În fond, el arată că, pentru aceşti ierarhi ruşi, dispoziţiile ţarului sunt mai importante decât canoanele apostolice.
Ghici cum au motivat joi reprezentanţii Patriarhiei Moscovei drepturile acesteia asupra Basarabiei? Citez după NewsIn: Patriarhia Moscovei a arătat toate documentele istorice care confirmă că nici în secolul al XIX-lea, când teritoriul Moldovei intra în componenţa Bisericii Ortodoxe Ruse, nici după cel de-al Doilea Război Mondial, Biserica Română nu a pretins că teritoriul moldovenesc ar intra în spaţiul ei canonic. Mă întreb: de vreme ce Basarabia fusese parte a vechii Mitropolii a Moldovei, cu sedii succesive la Suceava şi Iaşi, începând cu 1401, era nevoie ca Biserica Ortodoxă Română să pretindă recunoaşterea unui adevăr evident?
În 1944 se repetă episodul din 1812, fără ca în 1990 să se repete evenimentele din 1918. Patriarhia Rusă nu mai vrea să plece din Basarabia. Totuşi, în 1992 (pe fondul dispariţiei URSS) este reactivată Mitropolia Basarabiei, de către Patriarhul Teoctist. Autorităţile comuniste de la Chişinău o recunosc în 2002, forţate de decizia Curţii Europene pentru Drepturile Omului, iar în 2006 Mitropolia Basarabiei este recunoscută juridic ca succesoare a vechii Mitropolii a Basarabiei, în acelaşi context. Este evident faptul că autorităţile comuniste au mizat pe faptul că aceste dispoziţii legale nu vor fi aplicate de către Biserica Ortodoxă Română.
Pe de altă parte, statutul de succesor al vechii Mitropolii a Basarabiei permite şi întreprinderea de demersuri pentru recuperarea patrimoniului acesteia, iar acest subiect chiar că agită spiritele la Chişinău, pentru că acest patrimoniu - atât cât mai e - ar face ca Mitropolia Basarabiei (şi implicit Biserica Ortodoxă Română) să devină cel mai puternic actor nonguvernamental din Basarabia. În acelaşi timp, Mitropolia Moldovei ar trebui să retrocedeze sute de lăcaşe de cult şi alte posesiuni. Cu alte cuvinte, aplicarea până la capăt a deciziei CEDO din 2002 ar schimba esenţial raportul eclesiastic din Basarabia, în favoarea Bisericii Ortodoxe Române.
Or, iată că în octombrie 2007 Biserica Ortodoxă Română reactivează eparhiile din Basarabia. Aşa că Patriarhia Moscovei, cu toate instituţiile eclesiastice care îi sunt subordonate (Bisericile din fostul spaţiu sovietic, Biserica Ortodoxă din Polonia, cea din Finlanda), încearcă să facă cât mai mult zgomot, acuzând Biserica Ortodoxă Română de încălcarea canonului 35, evitând totodată o discuţie cu canoanele în faţă. Deoarece este clar faptul că prima încălcare a acestui canon, în cazul Basarabiei, a avut loc în 1812.
Şi revin la ziua de joi şi la întâlnirea "prietenească" de la mănăstirea Trojan. Mergând pe site-ul Patriarhiei Române puteţi constata care a fost atitudinea Bisericii Ortodoxe Române faţă de această întâlnire. Iat-o pe cea a Bisericii Ortodoxe Ruse:
(episcopul Mark) Dacă pe timpul precedentului Patriarh român se făceau unele încercări de construire a unor relaţii diplomatice, frăţeşti, în prezent, toate barierele au fost eliminate. Din păcate, Biserica Ortodoxă Română s-a încurcat în această aventură naţionalistă, s-a lăsat influenţată de forţe din afara Bisericii şi anticreştine [...].
Şi uite că ierarhul rus a scăpat fără să vrea adevărul pe gură: aventură naţionalistă? Păi cum naţionalistă? Doar moldovenii şi românii sunt, în viziunea sa, două popoare diferite! Sau treaba asta cu două popoare diferite e doar praf în ochi pentru cei slabi la minte..... ?
La modul concret, întâlnirea de joi a decurs cam aşa: Patriarhia Moscovei a încercat internaţionalizarea discuţiilor, prin participarea neanunţată a mitropolitului bulgar Gavriil Lovcianski. Apoi, ierarhii ruşi au cerut invalidarea deciziilor Sinodului de la Bucureşti, sau măcar înlocuirea episcopiilor cu forme asociative sau cu un exarhat. Ceea ce, evident, nu putea fi acceptat. Mai trebuie spus că masa din sala de întâlniri a trebuit să suporte mulţi pumni de ierarhi ruşi - şi hârţoage trântite gălăgios - cu scopul de a dramatiza...
Surpriza întâlnirii a venit în momentul în care reprezentanţii Patriarhiei Române au vorbit de autocefalia Mitropoliei Basarabiei - situaţie care ar corespunde cel mai bine realităţii statului independent şi suveran Republica Moldova, conform canonului apostolic 34 (deşi "neam" înseamnă mai degrabă "naţiune", nu neapărat "stat"). Punerea în practică a acestei decizii canonice ar schimba fundamental coordonatele acestei chestiuni, fără a constitui o atitudine "schimbătoare şi neclară", cum au afirmat reprezentanţii Patriarhiei Moscovei. Asta deoarece Patriarhia Moscovei nu ar accepta niciodată să acorde autocefalia Mitropoliei Moldovei, pe care o controlează în acest moment. Aşa se face că reprezentanţii Patriarhiei Moscovei nu au trecut de testul sincerităţii.
În concluzie, un lucru mi se pare clar: Patriarhia Română este decisă să meargă până la capăt în privinţa Basarabiei, indiferent de contextul politic, arătând aceeaşi determinare ca în 1992, fără a neglija dialogul cu Biserica Ortodoxă Rusă. Iar teama Patriarhiei Moscovei este generată de faptul că şi credincioşii ortodocşi români din Basarabia ştiu acum mult mai bine ce vor.
În fond, nu-i aşa, toate aceste lucruri pun în adevărata lumină chestiunea limbii şi a naţionalităţii "moldoveneşti", având un singur partener strategic privilegiat. Ştim foarte bine care.
Să nu ne inchipuim că a fost o întâlnire protocolară şi că spiritul de dialog a dominat. Un dialog substanţial nu era posibil. Dar să luăm discuţia de la început.
Canonul 34 apostolic spune aşa (excerpt): Se cade ca episcopii fiecărui neam să cunoască pe cel dintâi dintre dânşii şi să-l socotească pe el drept căpetenie şi nimic mai de seamă să nu facă fără încuviinţarea acestuia; şi fiecare să facă numai acelea care privesc parohia (eparhia) sa şi satele de sub stăpânirea ei [...]. Canonul următor, 35, spune că (excerpt): Episcopul să nu îndrăznească să facă hirotoniri în afara eparhiei sale, în cetăţile şi în satele care nu-i sunt supuse lui [...]. Precizez că aceste canoane apostolice constituie fondul juridic de bază al Bisericii Ortodoxe.
Canonul 34 afirmă, pe scurt, principiul etnic al autocefaliei (independenţei) unei structuri eclesiastice. Se mai afirmă tot aici principiul ierarhiei, al sinodalităţii şi principiul autonomiei eparhiale. Practic, acest canon recunoaşte unei naţiuni dreptul de a avea o structură eclesiastică proprie, independentă de alte structuri eclesiastice. Canonul 35 arată că niciun ierarh nu are dreptul de a se amesteca în problemele altei eparhii.
Despre naţiunea care locuieşte Basarabia nu sunt prea multe de zis. Eu cred, ca şi restul românilor, că e română, guvernul de acolo o numeşte "moldovenească", dar nimeni nu afirmă că ar fi rusă. Orice legătură a Basarabiei cu Biserica Ortodoxă Rusă nu are nimic de a face cu principiul etnic. Iar din punct de vedere eclesiastic, Basarabia a fost parte a Mitropoliei Moldovei, după înfiinţarea acesteia în 1401. Biserica Ortodoxă Rusă nu avea ce să caute în Basarabia pe atunci, deoarece Rusia se afla sub stăpânire mongolă.
Dealtfel, Biserica Ortodoxă Rusă a înglobat aceste eparhii în 1812, în urma războiului ruso-turc, câştigat de Imperiul Ţarist şi încheiat cu pacea de la Bucureşti, semnată la hanul lui Manuc. Dar înglobarea Basarabiei în Imperiul Ţarist nu a ţinut cont de faptul că Basarabia era teritoriu românesc, şi nu turcesc (cazul Bulgariei, de exemplu), iar Rusia nu avea dreptul formal de a îngloba acest teritoriu. Mai adaug faptul că Rusia se declarase protectoare a tuturor ortodocşilor din Imperiul Otoman, ceea ce, exclusiv în viziunea sa, îi conferea legitimitatea de a îngloba toate teritoriile locuite de credincioşi ortodocşi - inclusiv capitala Imperiului Otoman, Istanbul.
Situaţia strict eclesiastică era următoarea: în 1812 Biserica Ortodoxă Rusă era, în lipsa unei Patriarhii Ecumenice puternice (doar Constantinopolul era sub stăpânire turcească, iar Patriarhul ecumenic era la mâna sultanului), extrem de dependentă de ţarul rus. Patriarhie din 1589 (în urma unei poveşti destul de interesante legate de Ivan IV cel Groaznic şi de Patriarhul Ecumenic adus la Moskva, ţinut captiv atât timp cât a fost necesar pentru a fi "convins" să ridice Biserica Ortodoxă Rusă la rangul de Patriarhie), Biserica Ortodoxă Rusă nu avea un Patriarh din 1721.
De facto, din 1700. Petru cel Mare reorganizase atunci Biserica Ortodoxă Rusă pe model luteran, înlocuind forma de conducere patriarhală cu un Sinod (colegiu) controlat de un funcţionar laic (Ober-Prokuror-ul), consilier al ţarului. Mai fac şi observaţia - tangenţială - că instituţia Ober-Prokuror-ului încă dăinuie la Moskva, cel puţin ca formă mentală (actualul Patriarh rus, Alexey Rediger, este de naţionalitate estonă şi fost agent KGB).
Cu alte cuvinte, era absolut logic (deşi necanonic, conform canonului apostolic 35) ca un teritoriu locuit de ortodocşi, înglobat în 1812 în Imperiul Ţarist, să intre sub jurisdicţia Bisericii Ortodoxe Ruse. Bineînţeles că, în acest context, pentru ierarhii ruşi şi cei aserviţi lor, istoria Basarabiei începe după anul 1812. În fond, el arată că, pentru aceşti ierarhi ruşi, dispoziţiile ţarului sunt mai importante decât canoanele apostolice.
Ghici cum au motivat joi reprezentanţii Patriarhiei Moscovei drepturile acesteia asupra Basarabiei? Citez după NewsIn: Patriarhia Moscovei a arătat toate documentele istorice care confirmă că nici în secolul al XIX-lea, când teritoriul Moldovei intra în componenţa Bisericii Ortodoxe Ruse, nici după cel de-al Doilea Război Mondial, Biserica Română nu a pretins că teritoriul moldovenesc ar intra în spaţiul ei canonic. Mă întreb: de vreme ce Basarabia fusese parte a vechii Mitropolii a Moldovei, cu sedii succesive la Suceava şi Iaşi, începând cu 1401, era nevoie ca Biserica Ortodoxă Română să pretindă recunoaşterea unui adevăr evident?
În 1944 se repetă episodul din 1812, fără ca în 1990 să se repete evenimentele din 1918. Patriarhia Rusă nu mai vrea să plece din Basarabia. Totuşi, în 1992 (pe fondul dispariţiei URSS) este reactivată Mitropolia Basarabiei, de către Patriarhul Teoctist. Autorităţile comuniste de la Chişinău o recunosc în 2002, forţate de decizia Curţii Europene pentru Drepturile Omului, iar în 2006 Mitropolia Basarabiei este recunoscută juridic ca succesoare a vechii Mitropolii a Basarabiei, în acelaşi context. Este evident faptul că autorităţile comuniste au mizat pe faptul că aceste dispoziţii legale nu vor fi aplicate de către Biserica Ortodoxă Română.
Pe de altă parte, statutul de succesor al vechii Mitropolii a Basarabiei permite şi întreprinderea de demersuri pentru recuperarea patrimoniului acesteia, iar acest subiect chiar că agită spiritele la Chişinău, pentru că acest patrimoniu - atât cât mai e - ar face ca Mitropolia Basarabiei (şi implicit Biserica Ortodoxă Română) să devină cel mai puternic actor nonguvernamental din Basarabia. În acelaşi timp, Mitropolia Moldovei ar trebui să retrocedeze sute de lăcaşe de cult şi alte posesiuni. Cu alte cuvinte, aplicarea până la capăt a deciziei CEDO din 2002 ar schimba esenţial raportul eclesiastic din Basarabia, în favoarea Bisericii Ortodoxe Române.
Or, iată că în octombrie 2007 Biserica Ortodoxă Română reactivează eparhiile din Basarabia. Aşa că Patriarhia Moscovei, cu toate instituţiile eclesiastice care îi sunt subordonate (Bisericile din fostul spaţiu sovietic, Biserica Ortodoxă din Polonia, cea din Finlanda), încearcă să facă cât mai mult zgomot, acuzând Biserica Ortodoxă Română de încălcarea canonului 35, evitând totodată o discuţie cu canoanele în faţă. Deoarece este clar faptul că prima încălcare a acestui canon, în cazul Basarabiei, a avut loc în 1812.
Şi revin la ziua de joi şi la întâlnirea "prietenească" de la mănăstirea Trojan. Mergând pe site-ul Patriarhiei Române puteţi constata care a fost atitudinea Bisericii Ortodoxe Române faţă de această întâlnire. Iat-o pe cea a Bisericii Ortodoxe Ruse:
(episcopul Mark) Dacă pe timpul precedentului Patriarh român se făceau unele încercări de construire a unor relaţii diplomatice, frăţeşti, în prezent, toate barierele au fost eliminate. Din păcate, Biserica Ortodoxă Română s-a încurcat în această aventură naţionalistă, s-a lăsat influenţată de forţe din afara Bisericii şi anticreştine [...].
Şi uite că ierarhul rus a scăpat fără să vrea adevărul pe gură: aventură naţionalistă? Păi cum naţionalistă? Doar moldovenii şi românii sunt, în viziunea sa, două popoare diferite! Sau treaba asta cu două popoare diferite e doar praf în ochi pentru cei slabi la minte..... ?
La modul concret, întâlnirea de joi a decurs cam aşa: Patriarhia Moscovei a încercat internaţionalizarea discuţiilor, prin participarea neanunţată a mitropolitului bulgar Gavriil Lovcianski. Apoi, ierarhii ruşi au cerut invalidarea deciziilor Sinodului de la Bucureşti, sau măcar înlocuirea episcopiilor cu forme asociative sau cu un exarhat. Ceea ce, evident, nu putea fi acceptat. Mai trebuie spus că masa din sala de întâlniri a trebuit să suporte mulţi pumni de ierarhi ruşi - şi hârţoage trântite gălăgios - cu scopul de a dramatiza...
Surpriza întâlnirii a venit în momentul în care reprezentanţii Patriarhiei Române au vorbit de autocefalia Mitropoliei Basarabiei - situaţie care ar corespunde cel mai bine realităţii statului independent şi suveran Republica Moldova, conform canonului apostolic 34 (deşi "neam" înseamnă mai degrabă "naţiune", nu neapărat "stat"). Punerea în practică a acestei decizii canonice ar schimba fundamental coordonatele acestei chestiuni, fără a constitui o atitudine "schimbătoare şi neclară", cum au afirmat reprezentanţii Patriarhiei Moscovei. Asta deoarece Patriarhia Moscovei nu ar accepta niciodată să acorde autocefalia Mitropoliei Moldovei, pe care o controlează în acest moment. Aşa se face că reprezentanţii Patriarhiei Moscovei nu au trecut de testul sincerităţii.
În concluzie, un lucru mi se pare clar: Patriarhia Română este decisă să meargă până la capăt în privinţa Basarabiei, indiferent de contextul politic, arătând aceeaşi determinare ca în 1992, fără a neglija dialogul cu Biserica Ortodoxă Rusă. Iar teama Patriarhiei Moscovei este generată de faptul că şi credincioşii ortodocşi români din Basarabia ştiu acum mult mai bine ce vor.
În fond, nu-i aşa, toate aceste lucruri pun în adevărata lumină chestiunea limbii şi a naţionalităţii "moldoveneşti", având un singur partener strategic privilegiat. Ştim foarte bine care.
2 comments:
Bine mai Stranum. Mi-a placut cum ai scris articolul. Felicitari. Intrebarea mea ar fi: ce-i mananca pe rusi? N-au destui credinciosi in ograda lor? De ce nu ne putem avea ca fratii romani ortodocsi cu rusi ortodocsi, ca doar impartim aceiasi credinta adevarata iar comunistii au disparut...
Care-i motivul?
Marcu
răspunsul meu este că, dacă 87 % din cetăţenii români se declarau ortodocşi în 2002, procentul de cetăţeni ruşi care fac acelaşi lucru este undeva pe la jumătate. Biserica Ortodoxă Rusă, deşi în continuare cea mai importantă din lume, afirmă că are un număr de 50,000,000 de credincioşi. adică jumătate faţă de 1900, în condiţiile în care mulţi dintre aceştia nu se află pe teritoriul Rusiei. cu alte cuvinte, dincolo de rolul transparent de instrument al politicii externe ruse, Biserica Ortodoxă Rusă are probleme de pastoraţie - este o instituţie minoritară într-o ţară atee - şi încearcă să suplinească lucrul ăsta. nu uita nici de cele aproximativ 1,200 de lăcaşe de cult ale Mitropoliei Moldovei care au un statut juridic incert.
cât despre a doua ta întrebare, trebuie mai întâi să ştii că în Rusia comunismul încă nu a dispărut - nici ca partid politic şi nici ca tip de oligarhie. la fel de important: într-adevăr, împărţim aceeaşi credinţă adevărată, dar din păcate, dincolo de istorie, sunt două lucruri care ne despart, deşi nu ar trebui. este vorba de chestiunea calendarului şi de viziunea asupra dialogului interreligios - în esenţă două manifestări ale unui anumit tip de fundamentalism religios. sunt probleme care nu existau acum 100 de ani şi care, ignorate în viitorul apropiat, pot duce inclusiv la schismă. deocamdată, ele dictează atitudinea reciprocă, la nivel de ierarhie, dar şi la nivelul simplului credincios.
Post a Comment