20090604

On faith II

Voi aduce în discuţie în această postare problema delicată a formării personalului clerical.

Am petrecut într-o seară, la sfârşitul anului 2007, mai multe ore în centrul oraşului, discutând cu unul dintre oamenii care m-au asistat pe parcursul creşterii mele intelectuale - profesorul Martin Hauser, directorul catedrei UNESCO a UB şi directorul reţelei mondiale de catedre UNESCO pentru interculturalitate şi dialog interreligios (a nu se confunda cu ecumenismul). Dincolo de seara deosebită - care avea loc cu o săptămână înainte de Crăciun - am avut ocazia de a face cunoştinţă cu un om de afaceri, care se afla şi el acolo.

Cam cincizeci de ani (poate mai mult), bogat, cu dare de mână şi comunicativ. Dar cu supărare pe preoţi. Intrând în discuţie cu mine, mi-a povestit mai multe întâmplări petrecute pe parcursul celor 14 ocazii în care dânsul a fost naş de botez sau de cununie.

Întâmplările erau legate în principal de unul din deţinătorii de birou pe Dealul Mitropoliei şi de parohie în centrul capitalei (din fericire, în prezent nu mai e cazul), şi aveau ca obiect tarifele prohibitive practicate fără jenă pentru efectuarea unor servicii religioase - care mai aveau şi "calitatea" de a creşte subit chiar în timpul efectuării acestor servicii (mă întreba omul, cu reproş în glas, cât a plătit Mântuitorul ca să fie botezat de către Ioan. Întrebare care m-a lăsat fără replică.). Al doilea lucru care mi-a rămas în minte a fost faptul că, la un moment dat, a dăruit mai multe odoare bisericeşti unor preoţi de sat. Pe care ei le-au vândut, fără să-i spună, aşa că, în momentul în care omul a vrut să-i vadă slujind cu odoarele dăruite de el, a aflat. Vă imaginaţi cum s-a simţit.

Exemplele de mai sus nu pot constitui, sub nicio formă, baza unei generalizări. Din experienţa personală, pot spune că majoritatea clericilor pe care îi cunosc (mulţi mi-au fost colegi de seminar sau de facultate) fac cinste slujirii lor, şi mulţi se chinuie, în condiţii dificile, să îşi împlinească misiunea. Totuşi, se cuvine să ne punem întrebări. Cum se face că unii preoţi sunt tentaţi să vadă în slujirea lor o meserie? Iar întrebarea ne duce direct la chestiunea educaţiei pe care o asigură seminariile şi facultăţile de teologie. Mai precis, nu la calitatea acestei educaţii, ci la modul în care e concepută.

Am avut parte de o explozie a şcolilor teologice ortodoxe pe teritoriul României după 1990. De la situaţia dinaintea schimbării de regim - 6 seminarii şi 2 institute teologice de grad universitar (Bucureşti şi Sibiu) - s-a ajuns la 39 de seminarii teologice şi 15 facultăţi sau secţii de teologie în 2004. O creştere matematică cu 550%. Numărul elevilor şi al studenţilor a crescut şi el. Dau cifrele (preluate din Glasul Bisericii, an LXIV, no. 5-8, mai-august 2005) din momentul maxim de expansiune al sistemului de educaţie teologică (anii 2003-2005): în seminariile teologice, în anul 2003-2004 studiau 6,451 elevi, dintre care 1,163 au absolvit, iar ciclul s-a menţinut, de vreme ce în 2004 s-au înscris 1,156 elevi noi.

În ceea ce priveşte facultăţile, în anul 2003-2004 studiau teologie, într-o formă sau alta, 10,413 studenţi (din care absolvenţi 2,201), iar în 2004 s-au înscris 2,923 de studenţi. Din total, în anul universitar 2003-2004 5,596 de studenţi studiau Teologie Pastorală. Problema pe care mi-o pun este dacă accentul s-a pus pe cantitate (cât mai multe diplome de licenţă eliberate) sau pe calitate (o pregătire temeinică, adaptată fiecărui student, deci individualizată).

În sine, ceea ce s-a întâmplat cu învăţământul teologic ortodox a fost un lucru extrem de benefic, deoarece, şi din cauza dezvoltării acestui tip de educaţie, tineretul român ortodox a redescoperit credinţa creştin-ortodoxă pe care liderii comunişti o prezentaseră în permanenţă în culori caricaturale, şi ca un "vestigiu al trecutului". În acest fel, pe parcursul unui deceniu, gradul de religiozitate al tineretului român a crescut de la aproximativ 70% la peste 90%. Însă începând cu 2005 trendul s-a schimbat.

O altă chestiune ar fi: cum se adaptează slujirea pastorală trecerii de la o societate preponderent rurală la o societate preponderent urbană? Urbanizarea s-a produs recent şi e uşor să fie neglijată (în fond, mulţi dintre cei stabiliţi la oraş au păstrat obiceiuri rurale), dar nu ar fi bine. Un lucru este parohia de sat, care este un sistem închis, şi cu totul altceva este parohia de oraş. Îmi amintesc de faptul că, în Bistriţa, imediat după Revoluţie, la o populaţie de peste 80,000 de locuitori, erau disponibile 4 biserici ortodoxe, în care slujeau, probabil, 10 preoţi (nu trebuie să mire faptul că, pe acest fond, în oraş au proliferat cultele religioase neoprotestante).

Bineînţeles că lucrurile s-au schimbat de-a lungul a 20 de ani, dar mă întreb dacă este suficient. Cât de bine se poate ocupa un preot de sufletele a peste 1,000 de oameni, în cadru urban, în condiţiile în care numărul de relaţii personale directe pe care cineva le poate avea este de 200? Sau omul are nevoie de Dumnezeu numai la momentele cruciale din viaţă - la botez, la nuntă - şi eventual o dată pe an, de Paşte (ceea ce trimite oarecum la exemplele date la începutul postării)? Dacă nu, atunci întrebarea de mai sus trebuie pusă.

În fine, dacă - ducând întrebarea mea la absurd - am ajunge să avem în mediul urban un raport credincioşi-preoţi inferior celui de, să spunem, 500:1, se pune automat problema dublei specializări a personalului clerical de mir pentru mediul urban, ceea ce implică schimbări fundamentale ale educaţiei teologice, dar şi ale modului în care este perceput preotul în societate. Plus că nu ştiu dacă, de exemplu, clerul superior ar fi de acord cu dubla specializare a clerului inferior, şi nici dacă de fapt clerul inferior însuşi ar accepta o astfel de idee. O schimbare de genul dublei specializări ar face, în primă instanţă, ca numărul vocaţiilor să scadă. Dar ar avea avantajul că le-ar menţine pe termen mediu şi lung.

Aştept puncte de vedere.

6 comments:

Sititor said...

Salve, Stranum53!
Ma bucur ca ai abordat acest subiect. Sper sa se incinga o discutie fecunda!
1. Era si este nevoie de un numar mai mare de preoti. Si, in general, trebuie ca marile parohii citadine sa fie fragmentate, pentru ca o comunitatea mai mica (de ordinul sutelor de familii) e mai bine articulata decat una mare (mai multe mii de familii). Ne trebuie mai multe biserici! Insa realitatea e ca la aprox. 12.000 de lacasuri de cult ortodoxe din Romania, avem mult prea multi absolventi de teologie. Cu absolventii tuturor facultatilor de teologie din tara - sectia Pastorala, putem inlocui, in 8 ani (aprox.) toti preotii din tara. Si stim ca nu e cazul. Ca atare, sa continui sa produci teologi cu o singura specializare - aici vizez anume Teologia Pastorala - e aberant. Se creeaza someri teologi pe banda.
2. Explozia numarului de seminarii pare sa nu fi fost numai o simpla contrareactie intarziata la persecutia comunista, ci pare [mie si multor altora din "sistem"] sa fi fost generata de orgoliul episcopilor eparhioti care s-au intrecut in a crea seminarii doar pentru a putea sa-si aroge inca o onoranta atributie, aceea de a fi pastori duhovnicesti ai unui seminar, de a crea si coordona pepiniere de preoti "dupa chipul" nevoilor episcopului/eparhiei in cauza. Restul a functionat pe principiul bulgarelui de zapada care o ia la vale. Intentia a fost onorabila, dar a lipsit viziunea macro, de ansamblu.
3. Inmultira numarului institutiilor de invatamant teologic a adus cu sine si diluarea calitatii corpului profesoral, si, paradoxal, a dus si la reducerea concurentei interacademice. Facultatile au devenit dominioanele inchise ale cutarui sau cutarui profesor sau grup de profesori.
4. Ce-ar fi de facut? Ar trebui lichidate URGENT un numar de seminarii si facultati despre care toata lumea stie (dar nu spune public) ca au carente majore in calitatea actului didactic si ca sunt focare de coruptie si impostura academica. Sunt convins ca, daca ar exista vointa "politica", s-ar gasi cea mai buna grila de evaluare a calitatii actului de invatamant furnizat de aceste institutii.
5. Ce propuneri ati face pentru dubla-specializare a teologilor? Eu propun Public Relations (PR) si Jurnalism. [A se vede in acest sens un colaj de opinii publicat in "Cotidianul" din 28 mai a.c., disponibil la http://www.cotidianul.ro/schimbarea_la_fata_a_bor_patriarhul_in_blugi_daniel-86130.html] Cat pentru Jurnalism, e suficienta sa va uitati la Trinitas TV si sa cititi "Lumina" sau comuncatele de presa ale Patriarhiei ca sa vedeti ca o pregatire de specialitate nu are cum sa strice si ar fi de natura sa le ridice calitatea prestatiei.
6. Cum ramane cu formarea morala a viitorilor preoti? Pot sa va spun ca doar catedra de "Formare spirituala" se ocupa dedicat cu asa ceva. In seminarii (cunosc cazul a vreo trei), asta e o "materie" careia nu i se acorda importanta potrivita: parintii spirituali sunt tineri (a se citi: la randul lor confuzi), si aceasta este o functie de tranzit (spre aceea de profesor plin) sau este ocupata pentru realizarea cumulului de ore. Acestei "materii" [careia ii revine, alaturi de exercitiul Spovedadniei, sarcina plamadirii sufletului, cresterii in convingeri si a rezolvarii nelinistilor interioare] i se aloca doar o ora pe saptamana! La facultate, numarul urias al studentilor transforma aceasta "materie" [bazata pe feed-back si dialog profund] intr-o schema lipsita de orice fond. De aceea studentii si seminaristii cauta instinctiv manastirile, pentru "plinirea" acestei nevoi. Dar cati dintre ei cauta, unde si ce gasesc, si cum absorb e alta problema. Credeti ca facultatile ar trebui sa organizeze pelerinaje prelungite sau seminarii studentesti/tabere de vara pe la manastiri?

Astept alte explicatii si sugestii!

stranum53 said...

Sititor, mulţumesc frumos pentru comentariul substanţial.

Sunt deacord cu punctul 1 al comentariului tău. Întrebările pe care mi le pun se leagă cumva de faptul că nu ştiu cât de bine acoperă cele circa 12,000 de lăcaşuri de cult religioase ortodoxe din România nevoile religioase a aproape 19,000,000 de oameni. Nu ştiu dacă ar fi neapărat nevoie de mai multe lăcaşuri de cult, cât de mai mulţi slujitori.

Vis-a-vis de punctul 2, a avea un punct de vedere ar presupune să judec persoane, şi nu este ceea ce mi-am propus. Ar fi păcat să fie cum spui, pentru că seminariile respective au stimulat, în anii lor de pionierat, apropierea societăţii româneşti de credinţă. Dacă ai dreptate, rolul lor trebuie reevaluat automat în momentul în care numărul vocaţiilor va scădea.

Sunt de acord că înmulţirea numărului facultăţilor de teologie a dus la diluarea calităţii actului de învăţământ. Nu am un punct de vedere legat de concurenţa inter-academică. Recunosc însă că nu îmi place deloc ideea de facultate de teologie ortodoxă cu taxă.

Subscriu la părerea ta că dubla specializare, în cazul în care se va produce, ar trebui să ia (şi) direcţiile astea. Am impresia că două specializări ar trebui avute preponderent în vedere: Psihologia – mai ales că preoţii au şi calitatea de duhovnici – şi Asistenţa socială.

Da, mai mult accent pe formarea spirituală a fiecărui student teolog ar putea să genereze acea individualizare a educaţiei teologice pentru a cărei lipsă mă lamentam. Ceea ce înseamnă o altă optică asupra disciplinei respective. Sunt convins că pelerinajele la mănăstiri şi taberele de vară pentru studenţii teologi ar avea un rol benefic.

St.Symeon said...

Aici avem de-a face cu 2 tipuri de probleme:
1. Legate de cantitate, adica efectiv, de nevoia de preoti in comunitati, de asimilarea tuturor absolventilor de teologie in sistemul administrativ eclezial sau in randul clerului, de salarizare, de administratie, de cifre, etc.
2. Legate de calitate; incepand cu calitatea preotilor intelectuala si morala, adecvarea lor la mediul in care pastoresc, cu calitatea invatamantului teologic, cu a seminaristilor si studentilor, calitatea mass-mediei bisericesti, pana la orice eticheta care trebuie sa faca cinste "mediului".

Referitor la dubla specializare: cred ca este buna, dar nu trebuie facuta oricum. In primul rand, pregatirea din aria socio-umana deschide absolventilor posibilitatea de functionare alternativa doar in acest domeniu. Pentru stiintele exacte insa, ar trebui un salt mult mai mare de pregatire. Pana la urma, nu trebuie ca Biserica sa aiba propria scoala de matematica, propria facultate de de jurnalism, filologie, sau stiinte juridice. Acestea trebuie urmate la universitatile si scolile profilate traditional pe asa ceva. Pentru ca a doua specializare sa fie si "un act misionar". E necesara deasemenea ca prima specializare si cea de baza sa ramana teologia. Personal nu cred in vocatii tardive.
Asimilarea in campul muncii a clerului specializat intr-o a doua activitate, ar trebui sa se faca bine organizat. Datorita faptului ca un preot are nevoie de timp ca sa-si mentina formatia intelectuala si morala la un nivel decent, astfel incat sa fie un lider de comunitate in cunostinta de cauza, ar trebui ca a doua specializare sa presupuna o activitate cu amploare si timp mai reduse. Acest lucru creeaza un decalaj intre angajatii preoti, care au atributii mai putine si mai facile decat colegii lor care sunt dedicati prin formatie exclusiv acelei activitati. In sistemul privat acest lucru este un impediment clar. Un patron, de exemplu nu ar prefera sa aiba angajati cu restrictii de timp, implicare, conditionati de zilele de sarbatoare, etc. De aceea consider ca a doua activitate ar fi poate un handicap si pentru preotul angajat, si pentru angajator. Angajarea clerului cu a doua specializare functioneaza bine in administratia bisericeasca, care este croita dupa programul liturgic si dupa nevoile clerului. Dar nici administratiile bisricesti nu sunt "suficient de incapatoare". De aceea singura solutie este o salarizare de la stat suficienta ptr. intretinerea preotului si a familiei lui, fara a recurge la a doua activitate, decat optional. Salariile sa fie suficient de mari ca sa poata contracta imprumuturi la banci, eventual, si sa fie mai putin conditionati ca sa-si intregeasca veniturile din surplusul "peste chitanta" pe care il dau oamenii. Conform Proiectului Legii Grilei Unice de Salarizare, aceasta ar putea fi una decenta. Dar stam bine fata de alte state ce nu asigura salarizare de cler, Bisericile sunt nevoite sa se autofinanteze, ceea ce este f. dificil pentru slujitori. In schimb noi trebuie sa avem oricand argument pentru a justifica societatii necesitatea clerului (prin calitatea slujirii si a pregatirii), daca aceasta nu exista, se va pune problema ca aceste cheltuieli facute de stat pentru Biserica, sunt "bani risipiti inutil" (cum spun unele voci mai putin crestine). De aceea zic ca trebuie sa investim in primul rand in cultura si educatie teologica, pentru ca ele asigura sanatatea morala a societatii de maine, ramanand ca statul (societatea; preponderent crestin ortodoxa) sa fie principala sursa de finantare. Investitia in cultura si spirit presupune un avantaj pe termen mult mai lung decat cifrele si conturile. Ea da identitate si sens etosului romanesc.

stranum53 said...

St. Symeon - mulţumesc frumos pentru comentariu!

cred că ar fi bine să precizez că dubla specializare de care vorbim nu presupune ideea ca preoţii să fie angajaţi la patroni, de exemplu... cred că se cuvine să precizez că dubla specializare, din punctul meu de vedere, ar presupune orientarea preoţilor către profesorat (nu ca profesori de religie), de exemplu, sau ceva de genul...

sunt de acord că a doua specializare a unui preot ar trebui să rămână secundară vocaţiei, nu să fie la fel de importantă sau, mai grav, să capete preeminenţă.

personal nu cred că salarizarea preoţilor de la stat este o soluţie pe termen lung.

Sititor said...

Pentru stranum53. In general, sunt de acord cu tine. Insa mai am cateva adaugiri/precizari.

Pentru raspunsul la punctul meu 1: Stiu ca e dificil de construit noi biserici (Mai ales de cand cu criza asta. Si mai ales ca nu ma impac cu conditia preotilor cersetori pe la firme cu devizul in mana). Dar nu mi se pare fezabil sa avem in loc de - sa zicem - 2 preoti per biserica/parohie, 8 sau 10. Sporirea numarului preotilor la o parohie data nu garanteaza faptul ca acei 200 de credinciosi [cate contacte poate intretine, in medie, un om, potrivit surselor tale] vor ajunge mereu la acelasi preot care-i cunoaste realmente pe ei. Plus ca multe biserici nu-s facute, fizic vorbind, indeajuns de incapatoare pentru asa ceva. Sa ne inchipuim ca avem 3 preoti la o parohie si ca ei isi fac treaba bine si ca, in consecinta, din cei 200 de oameni arondati fiecaruia, le vin la biserica 100. Cum faci sa incapa 300 de oameni intr-o biserica de dimensiuni mici sau medii? Sau slujim in parcarea din fata, cum am mai auzit ca s-ar face? Eu sunt pentru mai multe biserici.

Pentru raspunsul la punctul meu 2:
E evident ca inmultirea unitatilor de invatamant teologic a contribuit la elevarea nivelului educatiei religioase a tineretului. Am declarat-o si public: imi place sa cred ca un teolog prin formatie pastreaza ceva din ceea ce a invatat si ca e un factor datator de echilibru in orice mediu ar activa. Cu conditia sa aiba el insusi calitate umana. Insa nu asta e scopul seminariilor si facultatilor, ci e un efect colateral. In seminar se face scoala in asa fel ca facultatea de teologie e singura varianta viabila pentru un absolvent de seminar. Cu exceptii notabile in fiecare generatie. Asta pentru ca in seminar nu se face carte neteologica serios. Adica materiile neteologice au o importanta secundara si sunt "prises a la legere". [Vorbesc din experienta recenta.] Si de aici vine lipsa de optiuni alternative de mai tarziu. Apoi, in facultate, ne-am trezit ca vine decanul intr-o zi, pe la inceputul primului an universitar, in sala 11 (cum era p-atunci), si ne spune ca facultatea e un loc care ne asigura cunostinte generale teologice si nu ne garanteaza preotia. Am trait atunci un soc: simteam in sina mea ca e asa, insa imi venea greu sa accept. Si avea dreptate. Avem pregatire de preoti si nu stim sa facem nimic altceva. Dar, de nevoie, invatam. Si uite-asa Biserica ne pierde in favoarea altor domenii.

Si inca o chestiune:
Ce ma scoate din minti e ca, in facultate, se dubleaza - in mare masura - cele invatate in Seminar. Aceleasi materii (ma refer la cele care se repeta: IBU, IBR, Liturgica, NT., etc), care, insa, se pretind a fi aprofundate. Iar aceasta aprofundare nu reuseste de cele mai multe ori, ci totul se dubleaza inutil [= invitatie la chiul]. Pentru asta am mai multe cauze: a) lipsa de atractivitate si de noutate stiintifica a cursurilor (in cazul in care se preda dupa vechile cursuri/manuale); adica vina profesorului; si b) o vina mixta: prezenta studentilor veniti din alte medii decat seminarul, care trag in jos, spre "abc", calitatea cursurilor si mai ales a seminariilor, cat si delasarea studentilor care invata pentru examene tot din manualele de seminar - considerate abrege-uri ale celor de facultate. Ambele, intampinate cu bunavointa falimentara de catre profesori.

stranum53 said...

Sititor – mulţumesc pentru comentariu!

Când mă refer la un anumit raport preoţi-credincioşi am în vedere exclusiv parohiile urbane. Nu am nimic împotrivă ca într-o biserică de oraş mai mare, de dimensiunile unei catedrale de exemplu, să văd că slujesc mai mulţi preoţi. Cât despre cum poţi înghesui mai multe sute de oameni într-o biserică, părerea mea e că problema asta ar trebui să ne-o punem numai dacă apare o astfel de situaţie. Însă, la concret, putem de exemplu reevalua importanţa slujbelor de seară din timpul săptămânii.

Este foarte rău că în seminariile teologice nu se studiază aşa cum trebuie materiile neteologice, mai ales cele reale. Şi este cu atât mai rău cu cât problemele generate de lipsa de opţiune nu sunt deloc noi în societatea românească – ele erau curente în anii ’30, de exemplu, şi este păcat că ignorăm experienţa respectivă.

Cât despre dublarea materiilor în seminarii şi facultăţi... faptul arată de ce seminariile teologice, cu nivel liceal, ar putea avea o programă mai deschisă către alte discipline. Pentru că de aici pleacă o bună parte din probleme.