Pe de altă parte, sincer nu ştiu cum altfel poate fi citit articolul de azi din Evenimentul Zilei despre târgul de obiecte bisericeşti care are loc zilele astea la Romexpo.
So... aflăm din articolul respectiv că târgul respectiv este un târg "business to business", iar printre itemurile expuse se află cădelniţe electronice şi broderii trasate cu raze laser. Acum, mă întreb şi eu: dar cădelniţele vechi şi veşmintele care se tot fac de vreo 2,000 de ani ce au? Sunt demodate cumva? Cu alte cuvinte, supunem obiecte de uz liturgic modei?
Sunt oare singurul pe planeta Pământ care crede că evenimentul în sine este o formă de kitsch? Şi ţin să precizez: nu atât exponatele în sine (necesare), nu faptul că ele se vând (absolut normal), ci conceptul din spate, faptul că am ajuns să organizăm târguri special pentru asta.
My point: e admisibil conceptul de a transforma obiectele liturgice în subiect de marketing (adică faptul de a le schimba funcţionalitatea, transformându-le din obiecte liturgice, menite actului sacru al slujirii în biserică, în obiecte de marketing, gândite pentru a fi vândute pentru un profit)? În fond, întrebarea mea principală: e acceptabilă comercializarea religiei?
Dacă acceptăm termeni precum marketing religios şi dacă începem să îi auzim chiar şi din gura unor preoţi, ne aflăm foarte aproape de a considera credinţa religioasă drept ceva ce poate fi cumpărat şi vândut. Ori, din ce îmi amintesc eu, Mântuitorul i-a alungat pe negustori din Templu...
Întrebare: aveţi impresia că secularizarea internă a credinţei creştine ortodoxe face paşi repezi în România?
Notă: postarea a fost publicată şi pe blogul proiectului Theodialogia.
No comments:
Post a Comment