descriptum19

Nu demult am ieşit din oraş. De fapt, s-a întâmplat chiar zilele trecute.

Ştiţi, am o pasiune pentru munte (de fapt, nu ştiu dacă pasiune este un termen potrivit. Să spunem atunci că iubesc muntele). Am crescut într-o depresiune înconjurată de dealuri, iar la câţiva kilometri în depărtare se vedeau Munţii Bârgăului. Când eram mai norocos, adică atunci când ai mei aveau în week-end chef să iasă din Bistriţa (şi asta nu se întâmpla chiar des), ajungeam chiar până acolo. Ei, lacul Colibiţa, pasul Tihuţa, Vatra Dornei... frumoase amintiri - dar asta şi pentru că aceste locuri se leagă de cei mai frumoşi ani ai familiei mele, până să fie ciuntită.

Cu toate că jumătate de viaţă am petrecut-o în Bucureşti şi, dacă tot am ajuns până aici, nu am refuzat să merg şi prin alte locuri mai de prin străinătate, încă sunt de părere că Munţii Rodnei sunt cele mai frumoase locuri din ţara asta şi de aiurea, şi nu cred că îmi voi schimba părerea. Mi-aş dori ca, odată şi-odată, să mă pot stabili pe acolo, şi sunt recunoscător că anii trecuţi am avut ocazia să îi vizitez. Well...

Până să ajung iar în Munţii Rodnei, am făcut un drum mai scurt, la Sinaia. Am avut noroc - a 

fost o vreme minunată (tocmai ninsese cu o zi înainte, iar cerul era senin), aşa că am urcat până sus, pe acoperişul Văii Prahovei, adică până la Cota 2000. Mi-am adus aminte de o senzaţie pe care o preţuiesc atât de mult: să inspiri adânc aerul rarefiat al înălţimilor, într-o linişte aproape deplină - senzaţie pe care v-o doresc şi vouă :)

Şi vă salut de acolo.