descriptum16

Vă doresc tuturor un an nou fericit, cu mai multe momente frumoase decât în 2008, cu multe succese şi multe împliniri.

Amfitrionul acestui blog va petrece trecerea dintre ani în Piaţa Revoluţiei, alături de alte câteva zeci de mii de bucureşteni, în virtutea obişnuinţei formate în ultimii ani. El vă doreşte vouă petrecere frumoasă, alături de cei dragi, fie acasă, fie la munte, fie în străinătate :)

Şi pentru că aşa se cuvine, vă ataşez un cântec pe care îl ascult cam la fiecare trecere dintre ani. Pentru că se asculta la noi în casă încă de pe când eram mic copil.

An nou fericit.

week'toriAl.31

Îmi vine greu să cred, dar iată că 2008 se cam termină. Nu vi se pare că a trecut repede? Îmi amintesc ca acum de ultimul revelion, împărţit între Piaţa Revoluţiei şi Piaţa Constituţiei, cu zecile de mii de oameni pe bulevarde şi cu şampania pe care am deschis-o fix la trecerea dintre ani. Iar timpul scurs din acel moment şi până acum a curs extrem de uşor.

Cu ce să rămân din 2008? Cu amintirea ultimelor zile de job, a nenumăratelor cărţi citite sau a celor câteva ieşiri din Bucureşti (una la Timişoara, două la Bistritza, una la Sighişoara şi una la Giurgiu)? Adevărul e că, spre deosebire de 2007, nu prea găsesc momente care să fie o marcă a anului 2008, poate cu excepţia susţinerii referatelor. Rămâne de văzut. Ştiu însă clar că unul din lucrurile pe care nu regret că le-am făcut este chiar acest blog. Mi-a plăcut liniştea pe care am avut-o, şi din punctul acesta de vedere anul care tocmai se încheie este mult mai bun decât anul anterior.

Acum, lăsând în urmă ceea ce trebuie lăsat în urmă, ar fi bine poate să mă gândesc puţin la ce ar trebui să îmi rezerve 2009. Ştiţi că vine acel miez de noapte fatidic, când trebuie să îţi pui o dorinţă. De data asta nu îmi e greu, pentru că nici măcar nu am de unde să aleg - trebuie să termin studiile cu bine şi să mă apuc de treabă la modul serios. Până prin august, aşadar, voi lucra intensiv la teză, iar după ce voi preda varianta ei finală mă voi gândi să îmi iau din nou o slujbă, de data asta în domeniul studiilor, şi mă voi gândi la susţinerea tezei. Ar fi excepţional să termin 2009 "pe zero" din punct de vedere financiar... E tot ceea ce vreau. Nimic în viaţa personală sau în familie. Nu mă judecaţi - nu ştiu să o scot la capăt altfel, şi spun asta după ce am început doctoratul, în octombrie 2006, cu o relaţie şi o slujbă. Şi o familie deja existentă, plină de probleme.

Vă doresc ca, dacă lucraţi cu astfel de viziuni împărţite pe ani, să vă propuneţi lucruri realizabile pe 2009, pentru că noul an va fi agitat de multe turbioane ale incertitudinii, de multe semne de întrebare. Social vorbind, 2009 va fi fără doar şi poate cel mai complex an postdecembrist, şi unul dintre cei mai dificili (nu cel mai dificil doar pentru că în 1990, 1991 şi 1999 am avut parte de mineriade - bat în lemn să nu avem parte de mişcări sociale masive şi de tensiuni interetnice, care, să nu uităm, sunt generate de obicei de clivaje de ordin socio-economic).

Ne vom găsi cu bine înainte de Anul Nou :)


PS. pentru că scena noastră politică a luat turnura pe care a luat-o, după alegeri, prefer să nu mai abordez pe moment subiecte politice (nu româneşti, cel puţin). Mă mângâi cu faptul că în sfârşit unii dinozauri comunistoizi au început să primească monede, ouă şi admonestări din partea mult prea răbdătoarei societăţi civile româneşti.

PPS. din păcate studiul intensiv şi blogul în formatul său recent nu sunt compatibile, aşa că am renunţat la rubrica de muzică şi la cea de film. În mod provizoriu, evident.

descriptum15

Sunt înapoi :)

După o perioadă poate prea îndelungată. Dar poate e mai bine aşa. Câteodată îţi mai pui şi întrebări, şi trebuie să recunosc că am trecut printr-o perioadă în care mi-am pus multe, multe întrebări. Pe de altă parte, chiar am avut treabă, şi voi explica de ce. Şi da, e şi o mică problemă cu furnizorul de net - folosesc acum conexiunea secundară, cea mobilă :)

Acum ascult Oratoriul de Crăciun al lui Paul Constantinescu (prezentat prima dată în 1946, la Ateneul Român, cu concursul orchestrei Filarmonicii şi al Coralei Patriarhale). Însă înregistrarea pe care o am (singura existentă, cred) este din 1977. Nu cu mult timp în urmă am dus la parametri normali producţia de maioneză (am reuşit să postim cu toţii în casă, tot postul, în întregime) şi am făcut ultima repriză de cumpărături - supermarket-ul era ticsit de lume. Casa e gata pentru sărbătoare.

Partea a doua a zilei (adică de la ora 18.00 încolo) înseamnă colindat. Este ajunul Crăciunului, deci colindăm. Asta se face în ajun de Crăciun, şi nu pot percepe această sărbătoare altfel. Îmi pare rău că distanţele din Bucureşti fac practic imposibil colindatul la (mai mulţi) prieteni, aşa cum făceam în Bistritza - porneam de la unul dintre noi, ne adunam în felul ăsta şi făceam practic înconjurul întregului oraş, ceea ce ne lua uneori toată noaptea. E probabil unul din puţinele motive care mă fac să regret că nu am un automobil.

Decembrie a însemnat pentru mine, dincolo de mult citit şi (din păcate) puţin scris pentru teză, multe multe repetiţii şi concerte cu corurile religioase din care fac parte. Unul dintre ele e Corul Patriarhiei, un altul este corala bărbătească Amadeus. Nu detaliez - mă consider un diletant în muzică.

Dar pentru că este ajunul Crăciunului, şi pentru că ziua de azi este asociată cu cadouri, vă fac şi eu un cadou: este o selecţie a unui concert susţinut de (cb) Amadeus acum căteva zile. Am pregătit repertoriul susţinut acolo cam două luni. Sper să vă placă. Promit CD, atunci când va fi editat.

Sper că aveţi colacii pregătiţi pentru colindători :)

week'toriAl.30 Pact cu diavolul sau FSN reloaded. Oare...?

E vineri seara, şi încă nu ştiu ce să spun pentru editorialul proiectat pentru duminica trecută.... În sensul că voiam să scriu despre alegeri şi formarea noului guvern, însă spectacolul politic de care am avut parte cu toţii săptămâna asta m-a făcut şi încă mă face să mă minunez. Totuşi pe undeva m-am dumirit.

Carevasăzică:

- "din cauză că suntem în criză" şi pentru mai buna guvernare a ţării trebuie să acceptăm, ca alegători, o alianţă PD-L - PSD, adică exact ceea ce ni s-a spus timp de o legislatură că este o alianţă contra naturii şi pe deasupra compromiţătoare pentru PD-L.

- "din cauză că suntem în criză" şi pentru mai buna guvernare a ţării trebuie să acceptăm revenirea la putere a baronilor locali (măi, dar parcă votasem împotriva lor pe 30 noiembrie, nu?), care vor continua să primească bani de la buget - pentru că, uite, dacă PNL nu a fost în stare să facă o alianţă pe faţă cu PSD, PD-L nu are nimic împotrivă.

- în fine, "din cauză că suntem în criză" şi pentru mai buna guvernare a ţării tot ceea ce înseamnă dosare penale pentru lideri penali, indiferent de coloratură, va fi îngheţat.

De fapt, nu trebuia să ajungem aici, în această situaţie: dacă PD-L pregătea bine campania şi câştiga alegerile cu, să zicem 40 % din voturi, nu avea nicio problemă în a guverna ţara (într-o alianţă cu UDMR sau singur, după formula deja consacrată de PSD şi PNL). Dar pentru că PD-L a pierdut alegerile (din punct de vedere moral) şi ţine neapărat să ajungă la guvernare, pentru că urmează prezidenţialele din 2009, iar PNL nu a vrut să fie reîncălzită ciorba "Dreptate şi Adevăr", asistăm la ceea ce se întâmplă. Ţin însă să spun că evenimentele politice de acum erau previzibile încă din momentul în care incapacitatea PD-L de a se desprinde de celelalte partide a devenit vizibilă. Adică de câteva luni bune.

Concluziile (mele) sunt destul de amare. Procentajele partidelor parlamentare sunt generatoare de instabilitate politică. Mi se pare improbabil ca acest guvern să reziste 4 ani, şi sincer nu aş băga mâna în foc că va rezista nici măcar un an. Pe principiul "dacă PD-L a făcut alianţă la vedere cu PSD, de ce să nu facem şi noi?", PNL va încerca să ia locul PD-L într-o viitoare alianţă aflată la guvernare. Iar dacă 2 combinaţii sunt încercate, de ce să nu fie încercată ulterior, la o adică, şi o a treia, la care să participe - pe lângă PD-L - eternii parteneri de trădări PNL şi UDMR.... Pentru că ne-am lămurit, orice schimbare de formulă nu schimbă automat şi substanţa politicului - garantat FSN. În plus, chiar suntem în plină criză economică.

În altă ordine de idei:

1. Îmi pare bine că am votat.

2. Îmi pare bine că am votat FDGR la Camera Deputaţilor. Îmi pare rău că am votat PD-L la Senat, şi îmi vreau votul (sincer) înapoi. Aş vrea să îl dau ecologiştilor. Ca să mă asigur că mai rămâne ceva din ţara asta după ce aceste partide care se joacă iresponsabil cu votul nostru vor dispărea în sfârşit în negura istoriei. Este evident că avem nevoie de un nou proiect politic.

cinematographeum13.Recolta de gheaţă

Cum se apropie Crăciunul, tematica rubricii capătă accente mai adecvate sezonului :)

Sunt multe filme care sugerează atmosfera de Crăciun. Unele celebre pe drept cuvânt (precum seria home alone), altele doar promovate în exces pe toate canalele media - te baţi de ele privind televizorul, ascultând radioul, în staţia de metrou sau pe stradă, şi asta fără să vorbim de presa scrisă şi reviste de specialitate. Aşa încât voi încerca să fiu puţin mai "alternativ", propunând filme mai puţin cunoscute, pentru că au fost mai puţin promovate. Şi pentru că nu corespund poate întru totul ideii preconcepute pe care o avem în acest moment despre filmele de Crăciun.

the ice harvest (2005) este o comedie neagră. Subiectul este oarecum clişeistic (deşi scenariul este scris de doi autori premiaţi cu Pullitzer): doi asociaţi îl fură pe şeful unuia dintre ei, care e mare mafiot, şi încearcă să dispară din oraş. Dar fără să atragă atenţia. Şi cum e ajunul Crăciunului, cel mai bun mod de a pleca dintr-un orăşel fără a atrage atenţia este să te prefaci că faci vizite...

Jocul actoricesc este foarte bun. Dincolo de John Cusack (hei, e actorul meu favorit :) ), mai sunt de găsit pe aici Blly Bob Thornton şi Connie Nielsen. Scenariul este bun şi el, chiar dacă schimbările de situaţie devin uşor obositoare la un moment dat.

Dar cel mai mult îmi place modul direct în care filmul îi tratează pe acei dintre noi care sărbătoresc Crăciunul limitându-se la aparenţe. Ironia faţă de făţărnicia modului nostru de a sărbători o sărbătoare în care nu mai credem, cu care nu mai comunicăm afectiv, mi se pare lucrul cel mai câştigat din the ice harvest. Şi e principalul motiv pentru care vă invit să daţi o şansă acestui film.

Vizionare plăcută.

melum15. Psalmi

Se apropie Crăciunul, şi asta face ca stranum53 să îmbrace (cu multă bucurie) haine potrivite :) Cu alte cuvinte, conţinut adecvat sărbătorilor de iarnă. Cel puţin în materie de muzică, ce veţi găsi aici nu veţi găsi în nicio altă parte. Iar asta este o promisiune.

În acelaşi timp, campania de sprijinire a muzicii bune şi a drepturilor de autor - probabil cea mai nereuşită campanie virtuală din mediul virtual românesc de până acum, judecând după rezultate :) - continuă. Pentru că nu mă las până nu fac din locul ăsta un spaţiu interactiv.

Astăzi schimb puţin registrul şi trec, de la muzica modernă, la muzica de inspiraţie religioasă în limbajul muzicii clasice. Este o muzică pe care, aşa cum o auzi, nu o poţi asculta în biserică (datorită acompaniamentului instrumental, pe care canoanele bisericeşti, din motive bine definite, nu îl acceptă) - dar pe de altă parte este un limbaj autentic al rugăciunii. Şi, pe deasupra, e o muzică excepţională, compusă de unul din cei mai buni compozitori români contemporani. Pentru că da, avem şi aşa ceva, şi da, merită ascultaţi.

Compozitorul pe care îl recomand azi este Carmen Petra-Basacopol (după ştiinţa mea, profesoară de compoziţie la Conservatorul din Bucureşti), doctor în muzicologie la Sorbonne (Paris) în 1976. Rezultatul activităţii sale se măsoară în peste 100 de opusuri - muzică simfonică, vocal-simfonică, de operă, de balet, corală şi muzică de cameră. Atracţia autoarei pentru harpă este completată - din punctul meu de vedere - de interesul pentru muzica religioasă de inspiraţie psaltică bizantină, în continuarea unei tradiţii lansate deja de un Paul Constantinescu (după mine, cel mai mare compozitor român).

Aşadar. Premiul de azi este Carmen Petra-Basacopol. Profil componistic (SRR, 2004), CD proaspăt luat de la Gaudeamus :). Pe lângă părţi neasemuit de frumoase din Psalmi, CDul cuprinde şi valoroase lucrări de inspiraţie folclorică (Tablouri dacice, Impresii din Muzeul Satului, suită din baletul Mioriţa).

Repet întrebarea campaniei: (cum) Credeţi că se poate impune muzica bună în România? Rog răspuns :)

Iar pentru încântarea auzului (în format exclusiv audio, astăzi), unul dintre Psalmi:

descriptum14

20081204 joi Bucureşti

Trăiesc într-o noapte continuă. Ziua mea începe, acum, undeva după apusul soarelui şi ia sfârşit înainte de răsăritul lui.

Dar acest lucru mi se pare (deocamdată) reconfortant. Pentru că interacţionez ceva mai puţin cu cei din jur, am mai multă linişte şi am timp pentru gândurile mele - lucruri de care am mare nevoie. Chiar dacă respir aerul îngheţat, literalmente, al oraşului. Pentru că în Bucureşti e foarte frig de ceva vreme - chiar fără zăpadă, iarna s-a instalat aici de-a binelea.

Eram conştient de asta luni de dimineaţă, atunci când am ieşit frumos din casă şi am mers la defilarea de ziua naţională, de la Arcul de Triumf. Nu, nu a fost iniţiativa mea. Cel care are meritul de a mă fi scos din casă este Gabi, a.k.a. Bănăţeanu. Care, ca un tip de treabă ce este, ne-a dus după paradă prin Jadoo (excelent locul, îl recomand cu toată inima). Am primit şi invitaţie de Revelion, ca între (adevăraţi) prieteni, dar aici am fost scurt (am refuzat după 24 de ore de gândire): îmi place prea mult să petrec de Revelion în Piaţa Constituţiei. Că tot fac asta de vreo 5 ani... Nu te supăra pe mine, Gabi. Rămâne să îmi iau revanşa cândva.

Şi da, uite, luni a fost ziua României. M-am bucurat să văd drapelul ţării peste tot şi să văd că oamenii încep să aprecieze faptul de a fi român (în cazul meu, steguleţul pe care îl am a stat pe birou, nu expus la geam sau pe balcon). Mi-e sincer dor de o Românie în care oamenii să îşi iubească ţara fără patimă exacerbată (gen PRM) şi fără interese (gen: orice politician "de meserie"), în care patriotism să însemne exact ceea ce patriotismul ar trebui să însemne în general: treabă bine făcută, eficient şi în linişte; iar refrenele de genul "m-am săturat de România" să nu mai aibă acoperire în fapt.

Ţara mea a împlinit 90 de ani. Înseamnă că se apropie centenarul, nu? Atunci ar merita, poate, să ne gândim să ducem ţara într-o situaţie în care acest centenar să nu ne provoace greaţă de noi înşine. Mai avem 10 ani. E o perioadă numai bună de utilizat pentru planuri de dezvoltare pe termen mediu.

A propos de schimbări. Am observat două în jurul meu, săptămânile astea. Una e noua magistrală de metrou, care îmi scurtează drumul spre casă seara (da, ştiu, a fost inaugurată pe 15 noiembrie, asta în timp ce tunelul exista încă din perioada comunistă). Şi câştigul e dublu: în vremea în care lucrările nu erau duse la capăt zona arăta foarte urât. Mă întreb, iarăşi, dacă aparatele de taxare de pe noua magistrală vor fi introduse în tot metroul, aşa cum ar fi normal, pentru că cele vechi există deja de la 1 noiembrie 1995 şi se cam defectează.

A doua schimbare: noua faţadă a Cocor Chanel (sună ridicol). Însă faţada arată bine, şi asta mai ales că zona dintre Universitate şi Piaţa Unirii are mare, mare nevoie de îmbunătăţire. Sigur, au fost unii care au spus că strică, că nu se încadrează în peisaj... Da, dar magazinul Cocor nu era un monument de arhitectură (şi nici măcar nu strălucea la capitolul ăsta). Era un magazin universal. Acum are totuşi un lucru prin care se poate evidenţia - şi nu în rău. Evident, e un pas mic, pentru că din punctul meu de vedere nu vom putea recăpăta prea mult respect faţă de Bucureşti până ce centrul lui vechi - adică, în mare, zona Lipscani - nu va fi refăcut şi folosit aşa cum trebuie. Ca zonă comercială, culturală, de divertisment, şi spaţii de birouri. Până una-alta, ne doare inima văzând clădiri atât de frumoase într-un asemenea hal.

Teza merge. Dar detaliile, ceva mai încolo. Ţineţi-mi pumnii să iasă bine. Nu mai am mult timp :)

Kyrie eleison. Kyrie eleison. Kyrie eleison.

PS. Adaug postării şi un portofoliu foto, cu poze făcute la metrou, la Cocor Chanel şi în zona Lipscani. Să nu vorbesc (scriu) fără acoperire :)

week'toriAl.29

Am amânat scrierea editorialului săptămânal până azi. Este marţi dimineaţă.

Fără niciun dubiu, evenimentul săptămânii trecute a fost legat de alegerile din România, care au avut loc în ziua de duminică. Recunosc că mă gândeam la început să postez acest comentariu chiar atunci, însă turnura evenimentelor mi-a dat dreptate.

Carevasăzică, la vot s-a prezentat aproximativ 39% din corpul electoral. Cel mai mic procentaj de după 1989. Pe de altă parte, exit-poll-urile (care au reprezentat o încercare de manipulare proPSD, din punctul meu de vedere) au fost date peste cap de numărarea voturilor. Se pare că PDL va avea totuşi cel mai mare număr de parlamentari. Sunt sigur că nu asta îşi dorea PSD.

În orice caz, unele schimbări, destul de sensibile faţă de legislatura precedentă, sunt. A ieşit PRMul din Parlament, iar asta va pune din punctul meu de vedere presiune pe UDMR, care trebuie să îşi găsească, mai mult decât până acum, raţiuni de a exista şi de a ocupa locuri în Parlament. În al doilea rând, procentajele PNL şi PSD-PC au scăzut faţă de alegerile precedente, în timp ce procentajul PD-L a crescut. În al treilea rând, aceste alegeri nu au un câştigător. Dimpotrivă, până la un punct aş spune că PD-L a pierdut alegerile, datorită incapacităţii proprii.

Acum, îmi pun nişte întrebări. Se va reuşi negocierea unui nou guvern, operaţional până de Crăciun? Va reuşi acest nou guvern să schiţeze şi să aplice un plan de acţiune anti-criză? Va fi capabil noul guvern să obţină un consens social în cea mai complexă perioadă post-decembristă?

Îmi este clar că toate actualele partide parlamentare doresc să participe la guvernare. Alianţa PSD-PC vrea să ne facă să înţelegem că ne conduce din nou destinele, în timp ce PD-L nu poate trece cu vederea alegerile prezidenţiale de anul viitor. În ceea ce priveşte PNL şi UDMR, lucrurile sunt mai simple: totul se leagă de dorinţa de a se înfrupta din borcanul cu miere. Nimic mai mult.

Nu mă pot hazarda să fac vreun pronostic de guvern. Spun doar că ar fi păcat ca în componenţa lui să intre foştii comunişti. Procentele existente lasă loc pentru multe posibilităţi de coaliţii, iar asta poate genera o instabilitate de care trebuie să ne ferim.

Ca să fiu cu totul sincer, peisajul de ansamblu al noii scene politice mi se pare dezolant. Avem o mână de partide care se ceartă şi se împacă unul cu altul, dar care nu susţin un proiect de ţară coerent, iar asta le dizolvă legitimitatea. Şi singurul mod în care încercăm să le diferenţiem este raportarea faţă de perioada comunistă şi metehnele ei. De aici până la doctrine şi seturi de politici mai este, să recunoaştem, o cale foarte lungă.