poezie.03

Voievodul
(formă de lucru)

1.

Luminile oraşului, una câte una, s-au stins..
Andrei nu poate să doarmă – aerul e cald şi încins.
Iese afară, respiră încet aerul de seară.
Priveşte oraşul liniştit; e vară.

Dar Oana geme în somn, Oana îl cheamă;
iar el, mergând lângă soţia sa, se întinde şi se întreabă:
„Până acum, noi doi am trăit nenumărate clipe plăcute,
cum ar fi fost însă totul trăit în imemoriale timpuri trecute?”

2.

Când Voievodul plecă, în fruntea oastei, la război,
Doamna sa îl petrecu plângând, o vreme;
în tabără o luă, desmierdând-o, pe genunchii săi
şi-i spuse, surâzând: „De ce te temi? De ce plângi? Nu te teme”.

„Sigur, noi acum ne veselim, ne ospătăm;
nouă nu ne pasă azi de război;
când însă, mâine, cu turcul va trebui să ne luptăm,
nu viaţă pentru mine, ci biruinţă tu să ceri, în rugile tale pentru noi”.

„Nu viaţă pentru mine, ci pentru noi biruinţă.
Aceasta-i vrerea mea. Iar tu, Doamnă, să ştii:
chiar mort, tot lângă tine eu voi fi
şi te voi apăra mereu de suferinţă”.

Îi mai spuse atunci cuvinte multe de mângâiere
- în sinea lui, tremurând, el ştia că piere;
Când, însă, încălecă, porni fără a privi înapoi.
Plângând pe ascuns, el mergea acum, fără de teamă, la război.

3.

Andrei este un om obişnuit; el nu a primit niciun semn
- Cine însă unge capul voievodului ales, cu untdelemn?

20060424 Bucureşti