Vă scriu în clipa aceasta din camera unui hotel aflat în marginea unui orăşel numit Bielgoraj, situat în sudul Poloniei. Este un lucru pe care la un moment dat nu mai speram să îl întâlnesc. De sâmbăta trecută până miercuri am crezut că nu mai plec din ţară. Faptul că până la urmă am plecat a ţinut în mare măsură de şansă. Chiar aşa, de şansă.
Am plecat din Bucureşti miercuri noaptea, la ora 23.00, după ce sâmbătă îmi pierdusem speranţa de a mai pleca din ţară. Însă miercuri dimineaţa lucrurile s-au întors iar cu susul în jos, şi m-am pomenit în formula de plecare.
Este pentru prima dată când ies din ţară cu automobile de tip sedan. Pentru că am renunţat la tren, care nu era deloc comod. Contează diferenţa, şi de fapt nu pot face comparaţii - automobilul generează o diferenţă foarte importantă faţă de celelalte variante de călătorie. Autonomia pe care ţi-o oferă este în anumite cazuri foarte importantă.
Am petrecut aproape 24 de ore de mers continuu. După plecarea din Bucureşti, am ajuns la 3.30 am la Sibiu - ocazie cu care am făcut o plimbare prin centrul vechi al oraşului - iar la 9.00 am am ieşit din România, fără vreun fel de probleme la graniţă. Am străbătut nordul Ungariei în câteva ore (am trecut prin Miskolc), şi am intrat în Slovacia pe o ninsoare puternică, cu viscol. Asta în condiţiile în care la Bucureşti bătuse vânt de primăvară în momentul plecării.
Singurele probleme de orientare le-am avut în Kosice. În caz că aveţi vreodată drum pe acolo, trebuie să ştiţi că, deşi aspectul oraşului e vetust, infrastructura rutieră este foarte dezvoltată, pentru că bretelele suspendate de circulaţie erau suficient de numeroase încât să nu poată fi numărate. GPSul ne-a dus pe drumuri greşite de 4 ori, iar zăpada a făcut ca totul să fie mult mai palpitant :)
Poate cel mai neplăcut lucru din această plimbare, până acum, a fost faptul că, după ce am trecut graniţa şi am intrat pe teritoriul Poloniei, oprind imediat intr-o parcare, am fost acostaţi de doi gipsy de pe la noi care, într-o limbă neaoşă românească, ne-au propus să îi trecem de partea cealaltă a frontierei contra unei sume de bani. Mi-a venit - vă mărturisesc - să intru în pământ de ruşine (aşa cum mi se mai întâmplase în 2002, la Notre Dame de Paris). Aceşti indivizi ar trebui să nu poată ieşi din ţară şi să nu aibă linişte până ce nu învaţă să muncească. Pentru că ne creează probleme tuturor. Încerc să mă exprim cât mai moderat cu putinţă.
Despre Polonia, în postarea următoare - încă este devreme pentru păreri ferme. Îmi pare rău că nu pot ataşa fişiere multimedia, dar conexiunea wireless în roaming este lentă, iar ora înaintată. Voi încerca acest lucru în postarea viitoare.
Sper să îmi reprezint, să ne reprezentăm ţara aşa cum se cuvine.
Cu bine :)
Am plecat din Bucureşti miercuri noaptea, la ora 23.00, după ce sâmbătă îmi pierdusem speranţa de a mai pleca din ţară. Însă miercuri dimineaţa lucrurile s-au întors iar cu susul în jos, şi m-am pomenit în formula de plecare.
Este pentru prima dată când ies din ţară cu automobile de tip sedan. Pentru că am renunţat la tren, care nu era deloc comod. Contează diferenţa, şi de fapt nu pot face comparaţii - automobilul generează o diferenţă foarte importantă faţă de celelalte variante de călătorie. Autonomia pe care ţi-o oferă este în anumite cazuri foarte importantă.
Am petrecut aproape 24 de ore de mers continuu. După plecarea din Bucureşti, am ajuns la 3.30 am la Sibiu - ocazie cu care am făcut o plimbare prin centrul vechi al oraşului - iar la 9.00 am am ieşit din România, fără vreun fel de probleme la graniţă. Am străbătut nordul Ungariei în câteva ore (am trecut prin Miskolc), şi am intrat în Slovacia pe o ninsoare puternică, cu viscol. Asta în condiţiile în care la Bucureşti bătuse vânt de primăvară în momentul plecării.
Singurele probleme de orientare le-am avut în Kosice. În caz că aveţi vreodată drum pe acolo, trebuie să ştiţi că, deşi aspectul oraşului e vetust, infrastructura rutieră este foarte dezvoltată, pentru că bretelele suspendate de circulaţie erau suficient de numeroase încât să nu poată fi numărate. GPSul ne-a dus pe drumuri greşite de 4 ori, iar zăpada a făcut ca totul să fie mult mai palpitant :)
Poate cel mai neplăcut lucru din această plimbare, până acum, a fost faptul că, după ce am trecut graniţa şi am intrat pe teritoriul Poloniei, oprind imediat intr-o parcare, am fost acostaţi de doi gipsy de pe la noi care, într-o limbă neaoşă românească, ne-au propus să îi trecem de partea cealaltă a frontierei contra unei sume de bani. Mi-a venit - vă mărturisesc - să intru în pământ de ruşine (aşa cum mi se mai întâmplase în 2002, la Notre Dame de Paris). Aceşti indivizi ar trebui să nu poată ieşi din ţară şi să nu aibă linişte până ce nu învaţă să muncească. Pentru că ne creează probleme tuturor. Încerc să mă exprim cât mai moderat cu putinţă.
Despre Polonia, în postarea următoare - încă este devreme pentru păreri ferme. Îmi pare rău că nu pot ataşa fişiere multimedia, dar conexiunea wireless în roaming este lentă, iar ora înaintată. Voi încerca acest lucru în postarea viitoare.
Sper să îmi reprezint, să ne reprezentăm ţara aşa cum se cuvine.
Cu bine :)
2 comments:
Succes. Chiar ma intrebam unde a disparut Stranum ca nu mai apare sa comenteze pe www.stelapopa.unimedia.md, dar acum vad. Te asteptam cu noi impresii. Vezi ca esti la blogroll-ul meu. Salut.
bună, Stela. şi mulţumesc frumos pentru comentariu.
de comentat nu am comentat atunci când eram plecat, dar să ştii că tot mi-am găsit timp să intru pe blogul tău în Polonia fiind, dacă nu mă înşel chiar de două ori :)
succes a fost. neaşteptat de mult. aşa că urarea ta este binevenită :)
îţi mulţumesc pentru că mi-ai ataşat blogul la blogroll-ul blogului tău. am observat că mi-au crescut brusc vizitele pe blog, iar acum înţeleg de ce. mulţumesc pentru această dovadă de încredere, care e rară în mediul virtual.
eşti binevenită oricând aici.
Post a Comment