Îmi doream de mult, pentru că nu am mai ieşit din oraş încă din toamna trecută. Şi din nou spun că Bucureştiul e un oraş care o ia razna, în care mă regăsesc din ce în ce mai puţin, pentru că simt din ce în ce mai mult că unul din lucrurile valoroase pe care ar trebui să le apreciem este liniştea, acea rara avis a acestei metropole.
Prilejul s-a ivit fără să îl caut. Vă ofeream cu câteva săptămâni în urmă, drept cadou de Crăciun, secvenţe dintr-un concert Amadeus. Se întâmplă că Amadeus a primit, săptămâna aceasta, o invitaţie de a participa la un festival de muzică în Lublin, Polonia. Ceea ce face ca bucuria de a schimba aerul să fie dublată de bucuria de a lua contact cu o ţară pe care am vrut mult timp să o vizitez. Vom pleca miercuri dimineaţă, vom fi înapoi de miercuri într-o săptămână.
Îmi doresc să văd Polonia de mult timp. Mai precis, de prin 1993, când citeam o carte destul de cunoscută în România, despre lagărul morţii. După aceea, sau poate tot cam pe atunci, am aflat de influenţele culturii poloneze asupra celei româneşti (cronicarii, de exemplu). În timpul liceului am citit pentru prima dată Quo vadis, iar filmul meu preferat - Solyaris - are ca punct de plecare romanul lui Stanislav Lem. Am găsit inspiraţie în povestea luptei Solidarităţii şi am avut ocazia să îl văd, la doi paşi de mine, pe Ioan Paul al II-lea în 1999, în timpul vizitei lui la Bucureşti.
Simpatia mea pentru Polonia provine în mod primordial din faptul că, indiscutabil, ţara aceasta a suferit foarte mult. Mai mult decât noi, poate. Împărţită de trei ori, în secolul XVIII, având vecini care nu i-au dorit neapărat binele - pe doi dintre ei, Rusia şi Imperiul Austro-Ungar, i-am cunoscut foarte bine şi noi - cu un stat modern ale cărui baze au fost puse în 1918, distrus în 1939 şi apoi intrat sub sfera de influenţă sovietică, Polonia are o istorie incredibil de zbuciumată.
În ceea ce priveşte Lublinul, oraşul în care vom petrece aproape o săptămână, din ceea ce am putut să văd pe internet se pare că vom avea ocazia să vizităm un castel, o catedrală şi un memorial al holocaustului, centrul vechi, evident... Şi aş vrea să aflu mai multe despre ceea ce s-a petrecut în perioada ocupaţiei germane, de-a lungul celui de-al doilea război mondial. Ştiu că erau mulţi evrei în Polonia atunci, la fel cum erau mulţi si în România. Numai că cei din Polonia au ajuns direct sub ocupaţie germană.
Este interesant modul în care vom ajunge acolo. Din raţiuni strict economice, vom merge cu trenul. Ei bine, pentru a ajunge la Lublin (care e situat în estul Poloniei, nu departe de graniţa cu Ucraina) vom face un ocol prin Budapesta şi Varşovia, atât la dus cât şi la întors, ceea ce mi se pare aiuritor. Măcar voi avea ocazia să văd ceva şi din Varşovia - prin Budapesta am mai fost.
Voi avea cu mine nu numai laptopul, ci şi stick-ul de conectare (e adevărat, aş prefera să aibă oamenii wireless pe acolo, ca să nu trebuiască să plătesc cei 12 euro pentru cele 24 de ore de conectare prin intermediul unui operator agreat). Cu alte cuvinte, sper să pot să prezint pe blog cât mai multe date de la faţa locului, pentru că de obicei impresiile de moment se pierd în momentul plecării.
Starea mea de spirit de acum este următoarea: sunt curios, sunt foarte curios. Vreau să văd dacă imaginea mea despre Polonia va corespunde cât de cât cu realitatea de la faţa locului.
Prilejul s-a ivit fără să îl caut. Vă ofeream cu câteva săptămâni în urmă, drept cadou de Crăciun, secvenţe dintr-un concert Amadeus. Se întâmplă că Amadeus a primit, săptămâna aceasta, o invitaţie de a participa la un festival de muzică în Lublin, Polonia. Ceea ce face ca bucuria de a schimba aerul să fie dublată de bucuria de a lua contact cu o ţară pe care am vrut mult timp să o vizitez. Vom pleca miercuri dimineaţă, vom fi înapoi de miercuri într-o săptămână.
Îmi doresc să văd Polonia de mult timp. Mai precis, de prin 1993, când citeam o carte destul de cunoscută în România, despre lagărul morţii. După aceea, sau poate tot cam pe atunci, am aflat de influenţele culturii poloneze asupra celei româneşti (cronicarii, de exemplu). În timpul liceului am citit pentru prima dată Quo vadis, iar filmul meu preferat - Solyaris - are ca punct de plecare romanul lui Stanislav Lem. Am găsit inspiraţie în povestea luptei Solidarităţii şi am avut ocazia să îl văd, la doi paşi de mine, pe Ioan Paul al II-lea în 1999, în timpul vizitei lui la Bucureşti.
Simpatia mea pentru Polonia provine în mod primordial din faptul că, indiscutabil, ţara aceasta a suferit foarte mult. Mai mult decât noi, poate. Împărţită de trei ori, în secolul XVIII, având vecini care nu i-au dorit neapărat binele - pe doi dintre ei, Rusia şi Imperiul Austro-Ungar, i-am cunoscut foarte bine şi noi - cu un stat modern ale cărui baze au fost puse în 1918, distrus în 1939 şi apoi intrat sub sfera de influenţă sovietică, Polonia are o istorie incredibil de zbuciumată.
În ceea ce priveşte Lublinul, oraşul în care vom petrece aproape o săptămână, din ceea ce am putut să văd pe internet se pare că vom avea ocazia să vizităm un castel, o catedrală şi un memorial al holocaustului, centrul vechi, evident... Şi aş vrea să aflu mai multe despre ceea ce s-a petrecut în perioada ocupaţiei germane, de-a lungul celui de-al doilea război mondial. Ştiu că erau mulţi evrei în Polonia atunci, la fel cum erau mulţi si în România. Numai că cei din Polonia au ajuns direct sub ocupaţie germană.
Este interesant modul în care vom ajunge acolo. Din raţiuni strict economice, vom merge cu trenul. Ei bine, pentru a ajunge la Lublin (care e situat în estul Poloniei, nu departe de graniţa cu Ucraina) vom face un ocol prin Budapesta şi Varşovia, atât la dus cât şi la întors, ceea ce mi se pare aiuritor. Măcar voi avea ocazia să văd ceva şi din Varşovia - prin Budapesta am mai fost.
Voi avea cu mine nu numai laptopul, ci şi stick-ul de conectare (e adevărat, aş prefera să aibă oamenii wireless pe acolo, ca să nu trebuiască să plătesc cei 12 euro pentru cele 24 de ore de conectare prin intermediul unui operator agreat). Cu alte cuvinte, sper să pot să prezint pe blog cât mai multe date de la faţa locului, pentru că de obicei impresiile de moment se pierd în momentul plecării.
Starea mea de spirit de acum este următoarea: sunt curios, sunt foarte curios. Vreau să văd dacă imaginea mea despre Polonia va corespunde cât de cât cu realitatea de la faţa locului.
2 comments:
Iti urez drum bun si sa te intorci cu impresii cat mai placute de acolo! :)
mulţumesc frumos de urări :)
ceea ce sper legat de această călătorie este să învăţ cât mai multe lucruri şi să pot să transmit cât mai mult din ceea ce văd şi simt, în ideea că poate mai ajunge cineva pe acolo.
Post a Comment