Scriu acest articol în ideea că, de multe ori, nu facem legătura corectă între aceste două realităţi. Ceea ce duce fie la demonizarea religiei, fie la demonizarea globalizării. Astăzi, prima parte, care cuprinde o scurtă introducere şi câteva aprecieri despre globalizare.
A. Cred că ştim, sau avem impresia că ştim cu toţii ce este religia. Esenţa ei ar fi că îl integrează pe adept într-o nouă societate, care cuprinde atât societatea terestră, cât şi panteonul (în cazul religiilor politeiste), pe iniţiator (religiile de tip asiatic) sau pe Dumnezeul unic, pe îngeri şi pe sfinţi (în cazul religiilor monoteiste avraamice). Globalismul apare în schimb atunci când oamenii îşi asumă obligaţii faţă de lume în ansamblu sau valori care preiau lumea ca sistem de referinţă.
Există o cultură a globalizării, după cum ne asigură Peter Berger, cultură a cărei caracteristici ar fi cu precădere americane în origini şi conţinut. Această cultură globală este transmisă prin vehicule elitare (aşa numita cultură Davos, al cărei motor este comerţul internaţional, cultura de club universitar, care cuprinde intelectualitatea occidentală şi este generată de reţele academice, fundaţii, organizaţii nonguvernamentale, agenţii guvernamentale şi interguvernamentale - produsele acestei culturi sunt ideile şi comportamentele inventate de intelectualii occidentali: ideologiile drepturilor omului, feminismului, ecologismului sau multiculturalismului, precum şi politicile şi stilurile de viaţă îmbrăcate de aceste ideologii) şi vehicule populare (cultura McWorld, controlată de elite dar răspândită în mase).
B. Sunt însă anumite caracteristici ale globalizării care generează anumite constatări. Folosirea puterii în cadrul sistemului mondial actual generează conflict, având ca ultimă consecinţă războiul.
În istoria recentă a lumii, putem considera perioada anilor 1945-1970 ca fiind perioada de hegemonie necondiţionată a Statelor Unite ale Americii. Dar Statele Unite au avut un asemenea succes în asistenţa acordată Europei Occidentale şi Japoniei după sfârşitul celui de-al doilea război mondial încât, la mijlocul anilor '60, ambele zone ajunseseră la paritate economică cu Statele Unite, măsurabilă în faptul că producătorii americani nu mai reuşeau să se impună în faţa producătorilor din Europa Occidentală şi Japonia pe pieţele lor ci, dimpotrivă, producătorii din Europa Occidentală şi Japonia au accesat piaţa americană. În al doilea rând, restul lumii devenise o zonă de competiţie directă între producătorii acestor trei zone din Nord. În concluzie, Statele Unite nu mai aveau niciun avantaj semnificativ faţă de aliaţii săi, iar obiectivul cheie al tuturor regimurilor prezidenţiale ale Statelor Unite, de la Nixon la Clinton, a devenit încetinirea declinului structural al autorităţii şi puterii Statelor Unite în cadrul sistemului mondial.
De fapt, dintr-o perspectivă mai largă, se poate spune că statele metropolitane luptă împotriva altor state metropolitane, acţionând astfel ca nişte imperii mondiale, aşa cum au fost relaţiile între Spania, Olanda, Franţa sau Anglia în raport cu operaţia de cucerire a ariilor periferiale. În consecinţă, aceste state metropolitane tind să fie prinse într-un cerc vicios: creşterea cheltuielilor militare şi guvernamentale, presiuni spre impozitare, conflicte interne. Singura modalitate de a ieşi din acest cerc este cucerirea şi procurarea în acest fel a veniturilor necesare, sporind securitatea internă într-un ritm care să depăşească cheltuielile militare şi instabilitatea internă. Statul cel mai capabil să menţină un imperiu cucerind periferia va fi capabil să scape de acest ciclu. Eşecul statului metropolitan în războiul periferiei aduce declinul.
În acelaşi timp, trebuie să nu ne amăgim. Sistemul mondial actual nu este caracterizat de stabilitatea aparentă a Nordului dezvoltat, ci de înaintarea anarhiei (anarhia progresivă) care a dobândit un caracter global. Acest lucru poate fi verificat în ţări precum Nigeria, India, Brazilia, fosta Yugoslavie sau fosta URSS. Conceptele corolar ale anarhiei progresive sunt: captura resurselor şi marginalizarea ecologică.
Captura resurselor apare atunci când o cădere în calitatea şi cantitatea unei resurse regenerabile interacţionează cu creşterea populaţiei, încurajând grupurile puternice din cadrul unei societăţi să schimbe alocarea resurselor în favoarea lor. Această schimbare poate produce o împuţinare a resurselor naturale pentru grupuri mai sărace şi mai slabe în cadrul societăţii, ca atunci când, de exemplu, cele mai bune pământuri dintr-o zonă rurală sunt cumpărate de elite sau de fermieri bogaţi. Marginalizarea ecologică apare atunci când accesul inegal la resurse este cumulat cu creşterea populaţiei, determinând migraţii către regiuni fragile din punct de vedere ecologic, cum ar fi regiunile aflate în pericol de deşertificare, pădurile tropicale şi periferiile oraşelor. Densităţi mari ale populaţiei în aceste regiuni, combinate cu lipsa de cunoaştere şi de capital pentru a proteja resursele existente, cauzează probleme ecologice grave şi sărăcie cronică. Aceste probleme se manifestă în Filipine, munţii Himalaya, El Salvador, Honduras sau Brazilia; dar avem şi un exemplu foarte apropiat de noi, Republica Moldova.
Au fost evidenţiate cinci efecte sociale principale, deseori legate cauzal unele de altele şi care, în mod izolat sau combinat, cresc în mod substanţial probabilitatea violenţei:
- productivitate scăzută a agriculturii, adesea în regiuni cu resurse ecologice scăzute;
- productivitate economică scăzută, afectând în principal oameni foarte dependenţi de resursele naturale;
- migraţia celor afectaţi, în căutarea unei vieţi mai bune;
- o mai mare dezintegrare socială, de obicei de-a lungul clivajelor etnice deja existente;
- în cele din urmă, disoluţia instituţiilor, şi în special a statului.
Astfel că cei mai săraci oameni ai lumii pot fi localizaţi, din ce în ce mai mult, în două tipuri de regiuni: arii rurale greu accesibile şi fragile din punct de vedere ecologic, respectiv periferia ariilor urbane în extindere.
Globalizarea mai poate fi legată de terorism (amplificarea şi dezvoltarea terorismului ţin de dezvoltarea terorismului de stat în Germania nazistă şi URSS, de războiul rece, care a constituit la rândul lui fundalul celui mai grav focar de terorism de până acum - Orientul Apropiat - de căderea comunismului sau de noua configuraţie a sistemului mondial, propice dezvoltării conflictelor asimetrice) şi de totalitarism.
Totalitarismul pare a fi mai caracteristic lumii globalizate decât oricând înainte, iar aceasta are o corelare strânsă cu gradul de dezvoltare al tehnologiei, care permite, dacă e folosită în asemenea scopuri, controlul oamenilor. Pe de altă parte, dacă exemplele clasice (Germania nazistă, URSS şi lagărul socialist, China, Coreea de Nord), sunt cunoscute, trebuie avute în vedere formele subtile ale totalitarismului. Apariţia armelor cu capacitate de distrugere cosmică marchează o limită militară a războiului - planeta pe care trăim poate fi distrusă, de acum înainte, oricând. Trebuie să avem în vedere, deasemenea, simbioza produsă între mijloacele militare şi noile tehnologii de comunicare în masă - informaţia şi mai ales manipularea acesteia au transformat războiul într-un element de distrugere totală, în toate domeniile vitale ale societăţii umane. Războaiele sunt prezentate ca fiind evenimente prevalent pozitive - ceea ce generează o confuzie aproape totală - şi există tendinţe către eternizarea războiului, marcate de filme de o violenţă fără precedent, războaie-spectacol transmise live şi mai ales creşterea nivelului de violenţă în toate zonele socialului.
Din punct de vedere economic, stăpânii naturali ai societăţii comerciale sunt oamenii de afaceri şi capitaliştii. Societatea există pentru binele lor. Dar neoliberalismul economic care însoţeşte globalizarea este un rezultat al evoluţiei recente a sistemului mondial.
Una din cele trei arene de intervenţie ale Statelor Unite, la începutul anilor '70, pentru a diminua declinul puterii şi influenţei sale, a fost economia mondială, intrată pe atunci într-o fază în care rata profitului în urma activităţilor productive scădea, şomajul creştea, iar polarizarea globală se accelera. În încercarea de a diminua propriile probleme economice, Statele Unite, Europa Occidentală şi Japonia s-au angajat într-un proces de export al şomajului de la unul la celălalt şi au început să schimbe profilul economic, începând să caute profitul ca rezultat al speculaţiilor financiare. Totodată s-a renunţat la politicile de dezvoltare în Lumea a Treia, deoarece era nevoie de un influx mai mare de capital dinspre Lumea a Treia către Nord.
Astfel a apărut neoliberalismul, iar norma stabilită a fost că nu pot exista alternative la deschiderea frontierelor lumii în curs de dezvoltare faţă de exporturile din Nord şi faţă de exportul capitalurilor către Nord. În acelaşi timp, pe fondul declinului economic al anilor '70, care a determinat statele Lumii a Treia să caute împrumuturi pe piaţa mondială, Fondul Monetar Internaţional a oferit împrumuturile cerute la pachet cu un pachet intitulat "ajustare structurală", care presupunea conformarea faţă de noua ideologie americană, iar Organizaţia Mondială a Comerţului a fost programată să ia o serie de măsuri care au lipsit statele în curs de dezvoltare de dreptul de a inversa vreuna din aceste practici - şi asta în numele comerţului liber.
Rezultatul a fost că, dincolo de succesul acestei politici, ţările în curs de dezvoltare şi ţările socialiste nu au rezistat presiunii, iar limbajul de "dezvoltare" a fost înlocuit de jargonul propriu globalizării. Acest lucru explică, printre altele, prăbuşirea economiei din Europa Centrală şi de Est după căderea comunismului, dar explică şi de ce, în ultimii douăzeci de ani, China şi Vietnamul înregistrează o creştere economică continuă.
Ca o concluzie, se poate afirma că societatea globală actuală este înfăţişată ca un univers al salvării, ca un paradis terestru. Globalismul promite eliberarea universală a omului, dacă acesta consimte să trăiască într-o societate fără frontiere, fără culturi naţionale, fără comunităţi, fără religie, deci într-un spaţiu abstract care obturează specificitatea. Avem de-a face cu un paradox, vizibil în urma exemplelor de mai sus: globalismul preface starea lumii, dar nu îl înnoieşte pe om, care rămâne încărcat de egoism, patimi şi orgolii. Cel puţin aşa sugerează o lume construită pe raporturi de putere, aşa cum este lumea noastră actuală.
Bibliografie orientativă
1. Berger, Peter L., Huntington, Samuel P., Many globalizations: Cultural Diversity in the Contemporary World, Oxford University Press, Oxford 2003
2. Homer-Dixon, Thomas F., Environment, scarcity and violence, Princeton University Press 1999
3. Kaplan, Robert D., The coming anarchy: how scarcity, crime, overpopulation, tribalism and disease are rapidly destroying the social fabric of our planet, în The Atlantic Monthly, vol. 273, februarie 1994, pp. 44 et ss.
2. Wallerstein, Immanuel, Precipitate decline: The advent of multipolarity, Harvard International Review, vol. 29, 2007, pp. 50 et ss.
A. Cred că ştim, sau avem impresia că ştim cu toţii ce este religia. Esenţa ei ar fi că îl integrează pe adept într-o nouă societate, care cuprinde atât societatea terestră, cât şi panteonul (în cazul religiilor politeiste), pe iniţiator (religiile de tip asiatic) sau pe Dumnezeul unic, pe îngeri şi pe sfinţi (în cazul religiilor monoteiste avraamice). Globalismul apare în schimb atunci când oamenii îşi asumă obligaţii faţă de lume în ansamblu sau valori care preiau lumea ca sistem de referinţă.
Există o cultură a globalizării, după cum ne asigură Peter Berger, cultură a cărei caracteristici ar fi cu precădere americane în origini şi conţinut. Această cultură globală este transmisă prin vehicule elitare (aşa numita cultură Davos, al cărei motor este comerţul internaţional, cultura de club universitar, care cuprinde intelectualitatea occidentală şi este generată de reţele academice, fundaţii, organizaţii nonguvernamentale, agenţii guvernamentale şi interguvernamentale - produsele acestei culturi sunt ideile şi comportamentele inventate de intelectualii occidentali: ideologiile drepturilor omului, feminismului, ecologismului sau multiculturalismului, precum şi politicile şi stilurile de viaţă îmbrăcate de aceste ideologii) şi vehicule populare (cultura McWorld, controlată de elite dar răspândită în mase).
B. Sunt însă anumite caracteristici ale globalizării care generează anumite constatări. Folosirea puterii în cadrul sistemului mondial actual generează conflict, având ca ultimă consecinţă războiul.
În istoria recentă a lumii, putem considera perioada anilor 1945-1970 ca fiind perioada de hegemonie necondiţionată a Statelor Unite ale Americii. Dar Statele Unite au avut un asemenea succes în asistenţa acordată Europei Occidentale şi Japoniei după sfârşitul celui de-al doilea război mondial încât, la mijlocul anilor '60, ambele zone ajunseseră la paritate economică cu Statele Unite, măsurabilă în faptul că producătorii americani nu mai reuşeau să se impună în faţa producătorilor din Europa Occidentală şi Japonia pe pieţele lor ci, dimpotrivă, producătorii din Europa Occidentală şi Japonia au accesat piaţa americană. În al doilea rând, restul lumii devenise o zonă de competiţie directă între producătorii acestor trei zone din Nord. În concluzie, Statele Unite nu mai aveau niciun avantaj semnificativ faţă de aliaţii săi, iar obiectivul cheie al tuturor regimurilor prezidenţiale ale Statelor Unite, de la Nixon la Clinton, a devenit încetinirea declinului structural al autorităţii şi puterii Statelor Unite în cadrul sistemului mondial.
De fapt, dintr-o perspectivă mai largă, se poate spune că statele metropolitane luptă împotriva altor state metropolitane, acţionând astfel ca nişte imperii mondiale, aşa cum au fost relaţiile între Spania, Olanda, Franţa sau Anglia în raport cu operaţia de cucerire a ariilor periferiale. În consecinţă, aceste state metropolitane tind să fie prinse într-un cerc vicios: creşterea cheltuielilor militare şi guvernamentale, presiuni spre impozitare, conflicte interne. Singura modalitate de a ieşi din acest cerc este cucerirea şi procurarea în acest fel a veniturilor necesare, sporind securitatea internă într-un ritm care să depăşească cheltuielile militare şi instabilitatea internă. Statul cel mai capabil să menţină un imperiu cucerind periferia va fi capabil să scape de acest ciclu. Eşecul statului metropolitan în războiul periferiei aduce declinul.
În acelaşi timp, trebuie să nu ne amăgim. Sistemul mondial actual nu este caracterizat de stabilitatea aparentă a Nordului dezvoltat, ci de înaintarea anarhiei (anarhia progresivă) care a dobândit un caracter global. Acest lucru poate fi verificat în ţări precum Nigeria, India, Brazilia, fosta Yugoslavie sau fosta URSS. Conceptele corolar ale anarhiei progresive sunt: captura resurselor şi marginalizarea ecologică.
Captura resurselor apare atunci când o cădere în calitatea şi cantitatea unei resurse regenerabile interacţionează cu creşterea populaţiei, încurajând grupurile puternice din cadrul unei societăţi să schimbe alocarea resurselor în favoarea lor. Această schimbare poate produce o împuţinare a resurselor naturale pentru grupuri mai sărace şi mai slabe în cadrul societăţii, ca atunci când, de exemplu, cele mai bune pământuri dintr-o zonă rurală sunt cumpărate de elite sau de fermieri bogaţi. Marginalizarea ecologică apare atunci când accesul inegal la resurse este cumulat cu creşterea populaţiei, determinând migraţii către regiuni fragile din punct de vedere ecologic, cum ar fi regiunile aflate în pericol de deşertificare, pădurile tropicale şi periferiile oraşelor. Densităţi mari ale populaţiei în aceste regiuni, combinate cu lipsa de cunoaştere şi de capital pentru a proteja resursele existente, cauzează probleme ecologice grave şi sărăcie cronică. Aceste probleme se manifestă în Filipine, munţii Himalaya, El Salvador, Honduras sau Brazilia; dar avem şi un exemplu foarte apropiat de noi, Republica Moldova.
Au fost evidenţiate cinci efecte sociale principale, deseori legate cauzal unele de altele şi care, în mod izolat sau combinat, cresc în mod substanţial probabilitatea violenţei:
- productivitate scăzută a agriculturii, adesea în regiuni cu resurse ecologice scăzute;
- productivitate economică scăzută, afectând în principal oameni foarte dependenţi de resursele naturale;
- migraţia celor afectaţi, în căutarea unei vieţi mai bune;
- o mai mare dezintegrare socială, de obicei de-a lungul clivajelor etnice deja existente;
- în cele din urmă, disoluţia instituţiilor, şi în special a statului.
Astfel că cei mai săraci oameni ai lumii pot fi localizaţi, din ce în ce mai mult, în două tipuri de regiuni: arii rurale greu accesibile şi fragile din punct de vedere ecologic, respectiv periferia ariilor urbane în extindere.
Globalizarea mai poate fi legată de terorism (amplificarea şi dezvoltarea terorismului ţin de dezvoltarea terorismului de stat în Germania nazistă şi URSS, de războiul rece, care a constituit la rândul lui fundalul celui mai grav focar de terorism de până acum - Orientul Apropiat - de căderea comunismului sau de noua configuraţie a sistemului mondial, propice dezvoltării conflictelor asimetrice) şi de totalitarism.
Totalitarismul pare a fi mai caracteristic lumii globalizate decât oricând înainte, iar aceasta are o corelare strânsă cu gradul de dezvoltare al tehnologiei, care permite, dacă e folosită în asemenea scopuri, controlul oamenilor. Pe de altă parte, dacă exemplele clasice (Germania nazistă, URSS şi lagărul socialist, China, Coreea de Nord), sunt cunoscute, trebuie avute în vedere formele subtile ale totalitarismului. Apariţia armelor cu capacitate de distrugere cosmică marchează o limită militară a războiului - planeta pe care trăim poate fi distrusă, de acum înainte, oricând. Trebuie să avem în vedere, deasemenea, simbioza produsă între mijloacele militare şi noile tehnologii de comunicare în masă - informaţia şi mai ales manipularea acesteia au transformat războiul într-un element de distrugere totală, în toate domeniile vitale ale societăţii umane. Războaiele sunt prezentate ca fiind evenimente prevalent pozitive - ceea ce generează o confuzie aproape totală - şi există tendinţe către eternizarea războiului, marcate de filme de o violenţă fără precedent, războaie-spectacol transmise live şi mai ales creşterea nivelului de violenţă în toate zonele socialului.
Din punct de vedere economic, stăpânii naturali ai societăţii comerciale sunt oamenii de afaceri şi capitaliştii. Societatea există pentru binele lor. Dar neoliberalismul economic care însoţeşte globalizarea este un rezultat al evoluţiei recente a sistemului mondial.
Una din cele trei arene de intervenţie ale Statelor Unite, la începutul anilor '70, pentru a diminua declinul puterii şi influenţei sale, a fost economia mondială, intrată pe atunci într-o fază în care rata profitului în urma activităţilor productive scădea, şomajul creştea, iar polarizarea globală se accelera. În încercarea de a diminua propriile probleme economice, Statele Unite, Europa Occidentală şi Japonia s-au angajat într-un proces de export al şomajului de la unul la celălalt şi au început să schimbe profilul economic, începând să caute profitul ca rezultat al speculaţiilor financiare. Totodată s-a renunţat la politicile de dezvoltare în Lumea a Treia, deoarece era nevoie de un influx mai mare de capital dinspre Lumea a Treia către Nord.
Astfel a apărut neoliberalismul, iar norma stabilită a fost că nu pot exista alternative la deschiderea frontierelor lumii în curs de dezvoltare faţă de exporturile din Nord şi faţă de exportul capitalurilor către Nord. În acelaşi timp, pe fondul declinului economic al anilor '70, care a determinat statele Lumii a Treia să caute împrumuturi pe piaţa mondială, Fondul Monetar Internaţional a oferit împrumuturile cerute la pachet cu un pachet intitulat "ajustare structurală", care presupunea conformarea faţă de noua ideologie americană, iar Organizaţia Mondială a Comerţului a fost programată să ia o serie de măsuri care au lipsit statele în curs de dezvoltare de dreptul de a inversa vreuna din aceste practici - şi asta în numele comerţului liber.
Rezultatul a fost că, dincolo de succesul acestei politici, ţările în curs de dezvoltare şi ţările socialiste nu au rezistat presiunii, iar limbajul de "dezvoltare" a fost înlocuit de jargonul propriu globalizării. Acest lucru explică, printre altele, prăbuşirea economiei din Europa Centrală şi de Est după căderea comunismului, dar explică şi de ce, în ultimii douăzeci de ani, China şi Vietnamul înregistrează o creştere economică continuă.
Ca o concluzie, se poate afirma că societatea globală actuală este înfăţişată ca un univers al salvării, ca un paradis terestru. Globalismul promite eliberarea universală a omului, dacă acesta consimte să trăiască într-o societate fără frontiere, fără culturi naţionale, fără comunităţi, fără religie, deci într-un spaţiu abstract care obturează specificitatea. Avem de-a face cu un paradox, vizibil în urma exemplelor de mai sus: globalismul preface starea lumii, dar nu îl înnoieşte pe om, care rămâne încărcat de egoism, patimi şi orgolii. Cel puţin aşa sugerează o lume construită pe raporturi de putere, aşa cum este lumea noastră actuală.
Bibliografie orientativă
1. Berger, Peter L., Huntington, Samuel P., Many globalizations: Cultural Diversity in the Contemporary World, Oxford University Press, Oxford 2003
2. Homer-Dixon, Thomas F., Environment, scarcity and violence, Princeton University Press 1999
3. Kaplan, Robert D., The coming anarchy: how scarcity, crime, overpopulation, tribalism and disease are rapidly destroying the social fabric of our planet, în The Atlantic Monthly, vol. 273, februarie 1994, pp. 44 et ss.
2. Wallerstein, Immanuel, Precipitate decline: The advent of multipolarity, Harvard International Review, vol. 29, 2007, pp. 50 et ss.
3 comments:
Subscriu aproape in totalitate la ceea ce spui, a-propos imi place mult poezia ta, ai talent, cu toata sinceritatea o recunosc. Este adevarat ca lumea se misca si se mobilizeaza in favoarea celor putini. Asta dovedeste imaturitatea spirituala de a fi solidari unii cu altii in ceea ce priveste totul, inclusiv resursele comune si limitate ale acestei planete.
Cineva emigrant in Franta, roman, urmarind o emisiune nocturna, un talk-show intre cele 2 vesnice tendinte ale societatii umane, vede: progresism vs. traditionalism. Un om de afaceri prosper isi face apologia proprii activitati, ma buseste si rasul, isi cauta spasit argumente in fata propriei constiinte pentru a justifica capitalismul, pozitia lui. Este necesar sa existe capitalisti fiindca ei ajung acolo unde masele nu ajung, uniformitatile nu sunt niciodata de dreapta, de dragul progresului adica, sa-i lasam pe altii sa progreseze, pentru ca specia umana depersonalizata ajunge acolo unde masele , monumente ale mediocritatii si stagnarii nu ajung.
La care replica unui socialist este urmatoarea: "N-am cerut progres si nimeni dintre noi nu-l cere" (parafraza). Valoarea persoanei se demonetizeaza in progres. Uniformistii, sau adeptii egalitarismului uman in fata resurselor respecta prin politica lor mai bine ideea de persoana, deoarece conteaza toti, nu corectitudinea tuturor, ca in comunism. Aceasta atitudine mi se pare personal diferita de comunism, pentru ca comunismul este un pat al lui Procust, iar atitudinea socialistului francez vizeaza importanta fiecaruia, mai ales ca spune transant: "Trebuie sa alegem ori progresul, ori sa murim mancand paine cu apa". Are un sens profund, dincolo de aparente, acest citat.
Peste toate acestea se ridica intrebari interesante ca de pilda: Sacrificam neputinciosii de dragul progresului? Nu toti oamenii sunt practici, nu toti cauta sa se imbogateasca, unii sunt contemplativi, au pasiune pentru a gandi mai mult decat pentru a face bani. Dar ei merita o portie de resurse materiale mult mai mica decat cei a caror pasiune este aceea de a face capital? Salvam oare progresul cand nu-i asteptam si pe cei retarzi? Daca progresul se reclama ca o virtute a umanitatii, oare abandonul neputinciosilor nu pare un pacat impotriva ei?
In Sparta erau aruncati cei nefunctionali. In Atena erau recuperati toti dupa principiul valorii lor umane, chiar daca erau sau nu handicapati functional.
Uita-te pe GoogleEarth si vezi unde si cum arata azi Sparta si cum arata azi Atena.
Spui:
1. "Globalismul apare în schimb atunci când oamenii îşi asumă obligaţii faţă de lume în
ansamblu sau valori care preiau lumea ca sistem de referinţă."
Adica valori validate de principiul majoritatii? Sau valori intemeiate pe principiul globalizarii? Virtutile cloective se stie ca sunt de apreciat. Dar globalizarea este oare o virtute colectiva cu discernamant inteleasa si aplicata? Cred ca nu.
2. As vrea sa stiu mai multe despre
"cultura McWorld". Este legata de prefixul Mc? Intuitia ma poarta catre uniformitate/uniformizare ca procedeu al globalizarii.
3. "Din punct de vedere economic, stăpânii naturali ai societăţii comerciale sunt oamenii de afaceri şi capitaliştii. Societatea există pentru binele lor."
Se poate insinua un derapaj controlat constient al umanitatii (conspirationism) catre un astfel de scop dibolic, al Noii Selectii Universale, sau este unul inconstient, irational, gregar? Personal tind sa cred ca este unul inconstient si de turma, pentru ca individul comun de azi este un iresponsabil care amaneteaza viitorul lui si al celorlalti pentru confortul imediat al enodrfinelor din scoarta lui cerebrala. Asemenea si oamenii puternici, isi pun puterea in slujba patimilor lor. O spun ca preot. Puterea are un singur scop, intretinerea viciilor.
4. "Totodată s-a renunţat la politicile de dezvoltare în Lumea a Treia, deoarece era nevoie de un influx mai mare de capital dinspre Lumea a Treia către Nord."
Mi se pare exotica dar previzibila aparitia in viitor a unei Ligi reactionare a Sudului, vezi America Latina, si de ce nu, si tari africane desteptate din tribalismul lor, care nu prea simpatizeaza cu modelele sociale nordice. E clar ca civilizatiile recesive au fost intotdeauna in goana dupa omologarea lor in lumea buna. Asta e resortul migratiei. Si e un fenomen de succes caci civilizatiile recesive, barbare, au facut cariera, s-au maturizat la randul lor si au devenit dominante. Migratia dinspre est spre vest s-a facut intotdeauna; acesta este sensul maturizarii civilizatiilor. O explicatie psihologista, poate extravaganta ar fi aceea ca si soarele merge zilnic pe bolta cereasca de la est la vest. Asemenea si cei care cauta prosperitatea, il urmeaza de la est la vest pentru ca el este sursa acestei prosperitati. Iar daca furnizeaza si lumina, soarele devine un simbol al vederii clare, absenta lui este un simbol al vederii obtuze. La lumina soarelui apare discernamantul vizual, deci urmarea lui spre vest inseamna culturile mature care au propria constiinta de sine. Dimpotriva, culturile estice raman conservatoare. Ele raman la rasarit si nu urmeaza soarele spre asfintitul lui, caci nu vor sa cunoasca lucrurile decat asa cum le reveleaza rasaritul, adica forma lor originara. Estul nu are evolutie, are acceptare si resemnare cu lumina diminetii, adica cu Universul in semnificatia lui originar umana. "Noi suntem Estul, ramanem aici fiindca nu vrem sa cunoastem lumea decat asa cum s-a revelat prima oara, adica dimineata, la rasarit. Nu avem alte perspective asupra ei, deci nu avem cunoastere critica, ci initiatica". Vezi India, modelul care se pliaza cel mai bine pe povestea asta. Rezulta ca marsul spre Vest inseamna progres: GO WEST.
5. M-ar interesa conceptul economic de ajustare structurala, as vrea sa stiu mai multe.
st_symeon,
Mulţumesc pentru aprecierile privind poezia postată recent. Ca o observaţie de ordin general, poeziile postate pe blog sunt scrise demult. În acest moment (din păcate) nu am starea de a scrie şi nu ştiu dacă această stare va reveni. Sper că da.
În ceea ce priveşte articolul, nu voi spune că globalizarea are exclusiv părţi negative, pentru că acest lucru este fals. Globalizarea, ca orice proces macrosocial, corespunde unor necesităţi ale unor societăţi umane. Din păcate, ea este înţeleasă acum aproape exclusiv ca o satisfacere a unor necesităţi de ordin material - ex.: goana după resurse şi materii prime, goana după profit - care ajung să fie înţelese ca scopuri în sine.
Nu asociez globalizarea cu un anumit curent de gândire politică în mod exclusiv. Aş spune că globalizarea este legată atât de neoliberalism, cât şi de totalitarismul de tip comunist, şi aş lega ambele aceste ideologii de promisiunea unui paradis terestru.
Nu văd o legătură cauzală directă între eugenism şi globalizare. Pentru mine, eugenismul actual este o manifestare aberantă a individualismului. Îţi recomand să citeşti singura carte pe acest subiect disponibilă la Institutul Francez din Bucureşti - este o teză de doctorat recentă, susţinută la Sorbona, al cărei titlu îmi scapă acum; o carte excelentă. Eventual, am putea lega atât globalizarea cât şi eugenismul de gradul de dezvoltare al tehnologiei (deşi, din punctul meu de vedere, după cum vei vedea, globalizarea nu este în mod primordial un rezultat al dezvoltării tehnologice).
În ceea ce priveşte observaţiile/întrebările tale:
1. Este vorba de valorile raportate la umanitate în ansamblul ei, nu la o majoritate.
2. Ai dreptate. Termenul este o aluzie la un celebru lanţ de restaurante de tip fast-food american şi se referă la cultura globală de masă.
3. Într-adevăr, nu cred că este vorba de conspiraţionism. Fraza subliniază trecerea de la organizarea de tip comunitar la organizarea de tip societal şi îi aparţine lui Ferdinand Tonnies.
4. Deşteptarea despre care vorbeşti constituie faza a doua a globalizării, în termenii lui Berger şi Huntington, şi se pare că este universală, fără a fi neapărat anti- ceva. Ea corespunde situaţiei în care o societate atrasă în procesul de globalizare ajunge să imprime acestui proces, pe plan local sau regional, note specifice. Poţi să îi spui şi "modernitate alternativă", iar un exemplu concludent mi se pare India. La un nivel mai profund, este vorba de trezirea elementelor de substrat noologic ale acelei societăţi şi de reafirmarea propriei identităţi. În ceea ce priveşte migraţia de la est la vest şi maturizarea civilizaţiilor, te invit să citeşti partea a doua a articolului.
5. Pentru o mai bună înţelegere a conceptului de ajustare structurală te invit să citeşti articolul lui Immanuel Wallerstein indicat în bibliografia orientativă. Din ceea ce am reuşit eu să înţeleg, este vorba în linii mari de deschiderea unei pieţe a unui stat în curs de dezvoltare pentru investitorii străini (a se citi: occidentali) care beneficiază de condiţii privilegiate de acces pe piaţa respectivă, rezultatul fiind dispariţia companiilor locale sau/şi probleme de stabilitate macroeconomică. Dar nu sunt specialist în economie şi prefer să te îndrum la autorul indicat.
Post a Comment