Pentru astăzi, puţin promo. Neplătit (pentru că e benevol), dar totuşi promo, aşa că etica virtuală (care nu este un standard opţional) cere să specific acest lucru.
Acum vreun an exista un cvartet feminin. Bun, există multe cvartete, dar acesta mă interesa în mod special, pentru că era vorba de sora mea. Cvartetul a făcut nişte schimbări în componenţă în primăvară, o sesiune foto acum câteva săptămâni (dublată de o redenumire) şi urmează să se relanseze.
Aşadar, le avem aici pe: Doina (vioară), Diana (vioară), Iulia (violoncel) şi Andreea (violă).
Într-un cuvânt: Quart'Elle. Sunt patru fete cărora nu le lipsesc studiile de specialitate, nici dăruirea, şi nici chiar o anumită experienţă de scenă, atât timp cât prezentarea cvartetului include colaborări cu diferite orchestre de muzică clasică, precum şi cu trupe de muzică modernă, de genul: Tiarra, Byron sau Cristi Gram.
Am aruncat o privire pe repertoriu şi am văzut în partea clasică nume de compozitori precum Johann Sebastian Bach, Georg Friedrich Handel, Wolfgang Amadeus Mozart, Ludwig van Beethoven sau Antonin Dvorak, plus câteva lucrări de Leo Delibes, Erik Satie sau Claude Debussy. Apoi am văzut că există şi un repertoriu tematic, grupat în categoriile: Vals, Tango, Cover (cu mult Mettalica), şi muzica populară românească prelucrată.
Partea propriu-zisă de promo este aceasta: în prima jumătate a lui septembrie va avea loc un festival în Bucureşti, iar acest cvartet îl va deschide, aşa că urmează mai multe informaţii. Sunt curios să aud cvartetul în concert. Sper că şi voi.
PS: Andreea, la mulţi ani :)

No comments:
Post a Comment