Evocare

Un scurt reminder.

Astăzi este ziua limbii române. Sărbătorită în principal în Basarabia. Cred însă că ne-ar prinde bine şi nouă, celor din ţară, să ne amintim ce limbă vorbim şi să îi acordăm respectul cuvenit.

În ceea ce mă priveşte, sunt conştient de faptul că am o exprimare de multe ori împănată de importuri anglo-saxone (şi, mai puţin, franceze) - ceea ce trădează, poate, existenţa unor resorturi de gândire, a unor reflexe de fapt, dobândite relativ recent şi nu foarte fericite. Oarecum explicabil datorită erei culturale globalizante şi nivelatoare în care ne aflăm, datorită multitudinii unor termeni tehnici sau ştiinţifici care nu îşi găsesc uşor un echivalent în limba română, faptul e totuşi dăunător, dacă vom fi puşi în situaţia de a începe să adunăm competenţe lingvistice în dauna limbii române, şi nu armonizând competenţele lingvistice în engleză, germană, spaniolă, italiană sau franceză cu o bună cunoaştere a limbii noastre native şi a expresivităţii (adică a frumuseţii) ei.

Mai ales că lipsa de respect faţă de limba română, atât în mediul virtual cât şi în viaţa de zi cu zi, este sufocantă. Nu o respectăm pentru că, în mintea unora dintre noi, modernizarea este sinonimă cu occidentalizarea, adică cu gândul la metropole precum New York, Paris sau Londra. Realitatea este puţin diferită: noi avem deja o metropolă. Metropola noastră este limba română.

Fac şi două referiri ... poetice.

1.
N-ajunse despotismul cu-ntreaga lui trufie.
Al cărui jug din seculi ca vitele-l purtăm;
Acum se-ncearcă cruzii, în oarba lor trufie,
Să ne răpească limba, dar morţi numai o dăm!

2. Nichita Stănescu - Evocare (Opere imperfecte, 1979)

Ea era frumoasă ca umbra unei idei,
a piele de copil mirosea spinarea ei,
a piatră proaspăt spartă,
a strigăt dintr-o limbă moartă.

Ea nu avea greutate, ca respirarea.
Râzândă şi plângândă cu lacrimi mari
era sărată ca sarea
slăvită la ospeţe de barbari.

Ea era frumoasă ca umbra unui gând.
Între ape, numai ea era pământ.


PS. A propos, sistemul de operare al computerului meu este setat pe limba română. Nu ştiu de ce, nu cunosc pe nimeni altcineva în situaţia asta.

descriptum29. [in plain english]

What I learned from love, so far [I still consider myself young], is this:

if you love someone but cannot make that person understand (if not accept) your points of view and your attitudes concerning the (rest of the) world, than you do not deserve that person. That is true - as far as I am aware of it now - for me.

PS. By the way, if you do not deserve someone it does not mean that... that person is better than you. Not necessarily. That person is not necessarily better. That person is just different. After all, we all want to live a good life. It is just that good means something for me and something else for you...

promo1. Quart'Elle

Pentru astăzi, puţin promo. Neplătit (pentru că e benevol), dar totuşi promo, aşa că etica virtuală (care nu este un standard opţional) cere să specific acest lucru.

Acum vreun an exista un cvartet feminin. Bun, există multe cvartete, dar acesta mă interesa în mod special, pentru că era vorba de sora mea. Cvartetul a făcut nişte schimbări în componenţă în primăvară, o sesiune foto acum câteva săptămâni (dublată de o redenumire) şi urmează să se relanseze.

Aşadar, le avem aici pe: Doina (vioară), Diana (vioară), Iulia (violoncel) şi Andreea (violă).

Într-un cuvânt: Quart'Elle. Sunt patru fete cărora nu le lipsesc studiile de specialitate, nici dăruirea, şi nici chiar o anumită experienţă de scenă, atât timp cât prezentarea cvartetului include colaborări cu diferite orchestre de muzică clasică, precum şi cu trupe de muzică modernă, de genul: Tiarra, Byron sau Cristi Gram.

Am aruncat o privire pe repertoriu şi am văzut în partea clasică nume de compozitori precum Johann Sebastian Bach, Georg Friedrich Handel, Wolfgang Amadeus Mozart, Ludwig van Beethoven sau Antonin Dvorak, plus câteva lucrări de Leo Delibes, Erik Satie sau Claude Debussy. Apoi am văzut că există şi un repertoriu tematic, grupat în categoriile: Vals, Tango, Cover (cu mult Mettalica), şi muzica populară românească prelucrată.

Partea propriu-zisă de promo este aceasta: în prima jumătate a lui septembrie va avea loc un festival în Bucureşti, iar acest cvartet îl va deschide, aşa că urmează mai multe informaţii. Sunt curios să aud cvartetul în concert. Sper că şi voi.

PS: Andreea, la mulţi ani :)

melum20. mercy mercy me/ I want you

I'm back. A little better than before leaving.

În 1991, când mama s-a întors din Austria, nu a venit cu mâna goală. Dar nu vreau să povestesc de bani - mi-a adus o bicicletă (pe care am transformat-o în cel mai bun prieten, şi alături de care am descoperit, până la sfârşitul şcolii generale, fiecare palmă de drum din Bistriţa şi o bună parte din judeţ) şi un walkman Philips. Da, the good old Philips. Pe deasupra, a venit şi cu nişte casete audio.

Iar pe una din ele am dat - alături de lecţii de germană - de un nene care cânta. Nu îi ştiam numele, nici engleză nu prea rupeam la 11 ani, dar mi-a plăcut cântecul şi i-am reţinut titlul - aşa cum făceam cu toate cântecele care îmi plăceau. Iar după ce MTV-ul a apărut şi pe la noi în casă (asta s-a întâmplat în noiembrie 1992) am aflat şi cine era "nenea". Între noi fie vorba, sunt destul de puţine cântecele care îmi plăceau atunci şi care îmi plac şi acum, după 20 de ani, cel puţin la fel de mult (ar fi corect să spun că îmi plac mai mult, pentru că trecerea timpului le-a demonstrat valoarea şi le-a mărit-o totodată) - iar mercy mercy me/ I want you este, clar, unul dintre ele. Plus că îmi aduce aminte de un episod sentimental.

Am dat peste cântec în seara asta, plimbându-mă pe youtube. Şi vă invit să vă bucuraţi de o frumuseţe de cântec. Mulţumiri lui Marvin Gaye pentru compoziţii şi lui Robert Palmer pentru preluări. Uite ce face un muzician adevărat: preia două piese foarte bune şi le transformă într-una singură, care sună admirabil.

Enjoy.

descriptum28.

Scriu o postare care nu era programată. Nu era programată aşa.

Asist stupefiat în ultimele două zile, aşa cum asistaţi şi voi, la una din cele mai urâte operaţiuni de curăţare a unei redacţii de ziar din ultimul timp. Că presa românească nu este complet liberă - o ştiam, dar că lucrurile au ajuns într-un asemenea hal - nu.

Vineri un articol care demonstra colaborarea unui personaj cu Securitatea comunistă a fost cenzurat de pe ediţia online a jurnalului respectiv, iar autoarea articolului pusă la punct; astăzi un binecunoscut editorialist al aceluiaşi jurnal (editorialist pe care îl mai citeam şi eu din când în când) a fost dat afară, fără a primi posibilitatea de a se apăra. Iar mediul virtual bubuie - citiţi comentariile. Şi încă bulgărele deabia începe să se rostogolească.

Salut şi susţin actul de curaj al ziaristei Mirela Corlăţan, care a publicat astăzi pe blogul personal o scrisoare deschisă pentru un mogul. Vă invit să o citiţi. Este un act de curaj splendid.

E păcat, e mare păcat că apropierea alegerilor prezidenţiale face ca redacţii bune să fie făcute praf uite-aşa, peste noapte. În loc să citim ziare vom ajunge să citim exclusiv bloguri. Să ne păzească Dumnezeu de cenzură măcar în spaţiul virtual, pentru că am ajunge altfel ca în comunism.

PS. Voiam să scriu la început doar faptul că îmi iau vacanţă - de blog, de net şi de Bucureşti - timp de două săptămâni, urmând să revin cu postările după 15 august.

Până atunci, toate cele bune vă doresc.