Basarabia, între exit-poll şi rezultate finale

Pe site-ul alegeri.md au fost afişate rezultatele exit poll-ului final al alegerilor din Republica Moldova. Tot acolo puteţi urmări cum decurge numărătoarea voturilor. Trebuie să avem în vedere că în exit poll nu au fost luaţi în considerare alegătorii din străinătate, care în general votează împotriva PCRM.

Dacă stăm să ne uităm puţin la rezultatele din acest moment, vom vedea că:

- în comparaţie cu aprilie, PCRM a scăzut de la 49,48% la 40,5%. Zece procente mari şi late, în condiţiile în care în ultimele trei luni resursele administrative ale statului au fost folosite mai mult ca niciodată pentru campania electorală a PCRM, şi cu alegeri programate aşa cum au fost programate. Sunt şi acum suspiciuni de fraudă, furnizate de presă.

- PLDM a urcat de la 12,43% la 17,6%, devenind principalul partid de opoziţie

- PL a urcat şi el, de la 13,13% în aprilie la 16,5% acum. Cele două partide acumulează în iulie 34,1%, faţă de 25,58% în aprilie. Însă trebuie să ţinem seama că - după toate probabilităţile - alegerile din aprilie au fost grav fraudate, iar procentele celor două partide au fost şi atunci cu siguranţă mai ridicate decât rezultatele oficiale.

- AMN scade, de la 9,77% la 8%. Motivul: schimbarea de la vârful PDM.

- PDM, de la 2,97% în aprilie, a urcat la 12,8% acum. Motivul: schimbarea conducerii partidului. Voturile care au generat creşterea au fost luate de la PCRM şi AMN.

- în fine, se confirmă o oarecare clarificare a scenei politice din Republica Moldova, de vreme ce în Parlament acced 5 partide (aceleaşi ca şi cele din aprilie, plus PDM).


Dacă rezultatele exit poll-ului se confirmă (ceea ce nu e sigur), vom avea un Parlament format din 3 blocuri, dispuse astfel: PCRM (43 de mandate, probabil cu unul sau două mai puţin dacă ţinem cont de voturile din străinătate), PDM (13 mandate) care devine arbitrul alegerilor parlamentare de acum, şi opoziţia de centru-dreapta (PL, PLDM şi AMN, cu 45 de mandate). Combinaţiile posibile sunt:

1. PCRM + PDM = 56 de mandate, suficient pentru a forma un guvern, insuficient pentru alegerea preşedintelui;

2. PDM + opoziţia de centru-dreapta = 58 de mandate. La fel, suficient pentru a forma guvernul, insuficient pentru a alege preşedintele. Însă e mai uşor să aduni 3 voturi de la PCRM decât 5 de la opoziţia de centru-dreapta, după cum au arătat alegerile prezidenţiale din vară, când PCRM nu a reuşit să obţină un singur vot, "votul de aur".

Mi se pare mai probabil ca PDM să se alieze cu opoziţia decât cu PCRM, din considerente care ajung inclusiv până la ideea de a nu repeta trădarea PPCD din 2005, care a scos PPCD în afara Parlamentului, dovedindu-se astfel o mutare greşită.


În altă ordine de idei

Sunt curios cum se va comporta PCRM dacă va ajunge în opoziţie. Mulţi deputaţi comunişti vor trage cu ochiul la "ciolanul" guvernării, oricare va fi ea, şi nu mi se pare cu totul improbabil ca PCRM să se dezumfle ca o bulă de săpun, umflată copios timp de 8 ani de guvernare.

Opoziţia de centru-dreapta trebuie să îşi strângă poziţiile, pentru că urmează o perioadă extrem de complexă. În caz că va ajunge la guvernare, va găsi o Republică Moldova în stare de haos pe care va trebui să o repună repede pe linie de plutire în timp de criză, iar asta cu o administraţie centrală dominată de oameni apropiaţi PCRM. Părerea mea este că cele trei partide trebuie să trateze foarte serios o fuziune, fie şi una treptată, dacă vor să supravieţuiască.

Mă bucură că PPCD e departe de parlament. Aştept desfiinţarea pe deplin meritată a acestei structuri, care a făcut un foarte mare rău în ultimii 4 ani Republicii Moldova. Şi cred că statul român ar trebui să verifice cu foarte mare atenţie în perioada următoare finanţările pe care le acordă unor asociaţii ale studenţilor basarabeni din România folosite de facto ca portavoci ale PPCD.

În fine: sunt foarte, foarte curios să aflu care va fi traseul jurnaliştilor din presa aservită aceşti ani PCRM-ului. Mă gândesc mai ales la cei care au cetăţenie română, şi care ar trebui traşi la răspundere pentru atitudini - în cel mai direct sens - antinaţionale.

Vă invit să vă exprimaţi opiniile.

Basarabia. Din nou alegeri

Miercuri se joacă runda a doua - şi ultima - a partidei care va determina evoluţia politică a Basarabiei pe termen mediu. Miercuri, 29 iulie 2009, se reiau alegerile parlamentare, după ce regimul nedemocratic instituit de Partidul Comuniştilor din Republica Moldova nu a reuşit să aleagă un preşedinte al Republicii Moldova, în urma celor două tururi de vot din Parlamentul de la Chişinău.

Aş vrea să spun că lucrurile sunt mai clare acum decât în aprilie, dar nu este cazul. Perdeaua de fum este la fel de groasă. Iar când spun asta mă refer nu la scena politică de la Chişinău, instabilă în general (iar în vara lui 2009 mai instabilă decât oricând), ci la faptul că basarabenii simpli - români, ruşi, ucraineni, bulgari sau găgăuzi - nu par nici acum hotărâţi ce vor pentru ţara lor. Este un semn rău. Înseamnă că mulţi dintre ei preferă să creadă în continuare minciunile comuniste (gen: protestele din aprilie au fost o încercare a opoziţiei de a destabiliza RM, cu sprijin românesc), şi nu faptul că tinerii basarabeni vor schimbarea, şi o vor ACUM. Cu alte cuvinte, falia intergeneraţională persistă.

Un alt semn rău este că deja au loc fapte care indică modul, climatul în care se vor desfăşura aceste alegeri: observatori internaţionali din Georgia sunt blocaţi în acest moment în aeroportul internaţional din Chişinău şi se pare că vor fi expulzaţi, iar câţiva jurnalişti români trimişi la Chişinău au fost şi ei blocaţi mai multe ore în aeroport, după care li s-a permis să intre în ţară. Probabil faptul se datorează numirii recente a lui Monica Macovei ca şef al comisiei parlamentare a EU pentru RM şi prezenţei observatorilor din partea PE - dintre care jumătate sunt români. Indicii privind intenţia comuniştilor de fraudare a alegerilor sunt de mult timp suficient de multe cât să nu le mai enumăr (totuşi, două lucruri: 1. alegerile au fost programate miercuri, 29 iulie, adică într-o perioadă cu vârf de concedii şi într-o zi lucrătoare; 2. majoritatea studenţilor nu vor putea vota, deoarece guvernul comunist a avut grijă să împiedice acest lucru printr-o prevedere care nu le permite cetăţenilor moldoveni să voteze altundeva decât în localitatea de domiciliu).

Iar miza este foarte importantă. Dacă comuniştii vor reuşi să se menţină la guvernare (pentru un al treilea mandat consecutiv), atunci Republica Moldova va deveni o copie fidelă a Republicii Belarus şi un pion al Kremlinului. Dacă opoziţia va câştiga, probabil că parcursul pro-european al Republicii Moldova va fi salvat. Probabil.

În încheiere, ţinând pumnii tinerilor şi opoziţiei democratice verificate într-o vară de foc cum a fost cea de la Chişinău până acum, vă recomand să vizionaţi cel mai bun film documentar de atitudine anticomunistă care priveşte evenimentele de aprilie din Basarabia. Filmul - Capcana - poate fi şi descărcat de undeva de pe internet.

PS. Pentru surse credibile de informaţii vis-a-vis de evenimentele din Basarabia, vă invit să urmăriţi în primul rând blogurile din Basarabia existente pe blogroll. Deasemenea, vă invit să urmăriţi hotnews.ro şi hotnews.md, cât şi unimedia.md (adresă de rezervă unimedia.info), jurnal.md, protv.md şi garda.com.md. Ceea ce s-a întâmplat în aprilie se poate repeta, din păcate, şi acum.

CAPCANA @ Yahoo! Video

melum19

Am dat pe YouTube, acum câteva zile, peste un clip care mi-a amintit de muzica pe care o ascultam în anii superiori de liceu.

Înainte de bacalaureat eram puţin mai neaşezat decât am ajuns să fiu în ultimii ani - asta pentru că, tot ascultând muzică, am ajuns să filtrez mai mult, mai ales din 2005 încoace (în timp ce, paradoxal, genurile de muzică pe care le ascult se înmulţesc, în loc să se stabilizeze).

Ca adolescent ascultam lucruri mai răzvrătite decât acum. Unul din cele mai bune exemple este ceea ce cântă protagonista videoclipului live de mai jos. Un altul - dar să nu mai spuneţi nimănui, pentru că e unul din secretele mele compromiţătoare - este Mylene Farmer. Evident că acum mă întreb ce-a fost în capul meu şi cum de am ajuns să ascult astfel de lucruri.

Cred că răspunsul la întrebare ţine de foarte puternica originalitate - a lui Tori, în cazul de faţă. Povestea mea de dragoste cu muzica ei a început în 1994, când i-am văzut evoluţia la FestivalBar, şi s-a încheiat în 1999, când atât de mult negativism şi scepticism m-a depăşit. E drept şi că albumele ei ulterioare nu m-au convins.

Trăgând linie, e totuşi o performanţă să foloseşti un clavecin pe scenă, cântând live o piesă pop. Dacă cineva e în stare să facă aşa ceva, Tori Amos e - şi iată motivul pentru care vă invit să ascultaţi caught a light sneeze - 1996.

PS: îi urez succes Alexandrinei Hristov (face parte din aceeaşi familie ... muzicală) pe calea pe care a apucat-o. Eu zic că promite - deşi nu sunt convins că e bine să accentueze filonul francez. Zic şi eu aşa.

Vizionare (şi audiţie) plăcută.

descriptum27. Birocraţia

A trebuit să trec azi pe la administraţia financiară a unui sector din Bucureşti. Impozit pe care uitasem să îl plătesc. Totul a fost civilizat şi s-a sfârşit repede - am stat acolo mai puţin de 15 minute.

Însă acum câteva luni, la altă administraţie de sector, nu am fost atât de norocos. Nu mai îmi amintesc dacă era vorba de depunerea unor acte sau de un (alt) impozit, însă ştiu că am petrecut acolo câteva ore mirifice încercând să trec de hăţişul birocraţiei, iar impresia pe care mi-a lăsat-o sfârşitul programului - marcat de ora 16.00 - a fost una de neuitat: angajaţii (oameni maturi, cu vârste variind între 30 şi 50 de ani) au început să se joace de-a prinselea în birou, de am început să îmi fac, uluit, cruce.

A fost singura dată când am fost copleşit de spectacolul birocraţiei. În general, când am de-a face cu ghişee, formulare, birouri şi plăţi într-o instituţie, vânez biroul de informaţii şi mă ţin strâns de el, păstrând o atitudine cât mai ironică. Mă ajută să rămân calm şi, mai ales, binevoitor. De obicei, reuşesc.

Nu ar fi poate cazul să ocup o postare cu acest subiect, dar ieri seară am petrecut minute bune privind, re-privind şi râzând nestăpânit în faţa unei secvenţe a lungmetrajului de animaţie preferat - The twelve tasks of Asterix. Probabil cea mai dificilă probă pe care trebuie să o treacă neînfricatul galez este aceea de a obţine formularul 8.38 de la un oficiu care seamănă destul de bine cu unele instituţii de pe la noi. În cazul acesta nicio poţiune magică nu mai este de folos.

Watch and enjoy :)

descriptum26.

stare: cam adormit
soundtrack: hmmm, lamb - Gabriel

Mi-e ciudă. Voiam să plec azi din Bucureşti şi să văd patru colţuri de ţară (nu glumesc). Când colo, totul s-a dat peste cap şi trebuie să rămân aici. Prea bine, mă voi bucura de această vară surprinzător de normală, voi alerga, ca de obicei, serile prin parcuri şi voi face din nou vizită ştrandului aceluia decent de la Aurel Vlaicu....

Poate voi reuşi totuşi să plec, măcar săptămâna viitoare. Până atunci, numai bine, să mai aranjez din treburi. Ştiţi, cam odată la ceva timp, periodic, încep să nu mai suport Bucureştiul şi să vreau să mai respir - iar atunci îmi aduc aminte de acasă - adică de Ardeal - şi îmi amintesc cum mă simţeam anul trecut la Bistriţa. Am impresia că în sfârşit mă împac şi cu bunele şi cu relele lui - şi cu oamenii minunaţi (unii, ... destui) şi cu provincialismele aproape la fel de deranjante ca şi cocalarismele dâmboviţene.

By the way, poveste uşor comică, dacă nu ar fi tristă. Alergam una din zilele astea prin IOR şi la un moment dat trec pe lîngă mine doi cocalari şi o faraoancă, cu rolele. Dar, atenţie, nu le ajungea difuzorul telefonului mobil pentru manea, şi îşi luaseră cu ei casetofonul portabil.... So, nu mai suport - eram la a doua tură de lac şi mă enervam mai uşor, iar când grupul trece pe lângă mine le zic să tacă.

Îmi râd în nas şi trec mai departe. Îi prind din urmă, se opresc şi se iau de mine, cum de am eu tupeul să le spun că nu e legal să asculţi muzică tare în parc...

Şi acum faza tare: întâi unul din cei doi cocalari, apoi fata mi se postează întâi în faţă la mai puţin de un metru, după care, în decurs de cel mult 30 de secunde, fiecare, îmi reproşează că stau prea aproape de ei, şi să mă dau mai în spate, de parcă eu m-aş fi postat acolo ultimul. Mda, adevărate mostre de curaj... Nevermind.

Am petrecut săptămâna trecută ascultând Radio Wimbledon, după ce îmi petrecusem săptămâna anterioară ...tot ascultând prima săptămână de Wimbledon, dar şi asistând la concertul lui Tarja de la Sala Palatului, apoi la Mozart Rocks şi, în aceeaşi seară, în Piranha, la concertul Blazzaj şi IPR, iar vineri încercând să încropesc (nu singur), un program pentru Noaptea Institutelor Culturale.

Hint pentru ultimul caz: nu vă luaţi după programul anunţat. Ever - mai ales dacă plouă, se pare că Institutele nu prea ţin cont de prognoza meteo. Când am ajuns la Institutul Francez, undeva după 7, programul lor gastronomic nu începuse (trebuia să înceapă la 6), iar lumea se cam revărsa în strada pe care circulau automobile; apoi, la Institutul Ceh am prins o coadă infernală la ciocolată, iar, în fine, când am ajuns la ICR tocmai se lăsase o ploaie torenţială care a dat cam totul peste cap, aşa că Harry Tavitian a început să cânte cu trupa nu la 10, ci la miezul nopţii fără sfert. Afară, în grădină. Adică în noroi, un noroi asezonat cu fum de mici şi cu grătare, că altfel nu se putea. Aşa că din toată săptămâna aceea m-am ales cu: Tarja (excepţional concert), saxofonistul de la Blazzaj (mi-a plăcut şi secţia ritmică) şi scurtmetrajele lui Igor Cobileanski rulate în disperare de cauză de cei de la ICR în timpul ploii.

PS: mulţumiri sincere Piticului Alb, care, ca un adevărat spiriduş, mi-a oferit invitaţiile la Tarja şi la Mozart Rocks. Mi-au prins foarte bine. Rămân etern recunoscător.

PPS: de când m-am tuns scurt şi arăt standard (adică aşa, cam ca un actoraş american de mâna a doua), cam toată lumea se uită mult mai frumos la mine, ceea ce mă dezamăgeşte. Mda, pletele nu sunt pentru toată lumea. Lasă, data viitoare voi aştepta doi ani, în loc de un an şi jumătate ca acum, pentru a îl vizita pe bărbier.... :)