20090207

Polonia III. Concluzii

Am revenit în ţară miercuri dimineaţă, iar acum e luni seara. Reajustarea la Bucureşti mi-a luat mai mult timp decât credeam. Nimic nou aşadar.

Cum spuneam în postarea anterioară, scrisă la Lublin, s-a întâmplat ca (cb) Amadeus să ia un premiu nesperat, după o plecare cu peripeţii şi multe drumuri făcute chiar în Polonia. Am făcut la sosirea în Bucureşti un calcul şi am ajuns la concluzia că, timp de 7 zile, am străbătut 3,500 de kilometri, dintre care aproape 3,000 au reprezentat drumul la mers şi la întors.

Arhiepiscopul Abel ne-a făcut un cadou foarte frumos la ultima masă luată împreună, când ne-a propus să mai rămânem o zi în Lublin. Aşa s-a făcut că am avut timp de toate acele lucruri pentru lipsa cărora mă lamentam în ultima postare. Am ajuns în hipermarket, în cele din urmă, şi am avut şi timp să vizităm centrul vechi al oraşului, care este nemaipomenit de frumos.

Ca în multe alte privinţe, România se aseamănă Poloniei când vine vorba de hipermarketuri, în ideea că sunt cam aceleaşi reţele importante acolo ca şi aici, iar un oraş mai mare e deservit de mai multe astfel de hipermarketuri. Ceea ce mă deconcerta, şi îmi dădea senzaţia că mă aflu acasă, era faptul că preţurile mi se păreau identice cu cele de la noi, zlotul polonez fiind aproape egal cu leul românesc. Cam aceleaşi produse, în general aceleaşi preţuri... mă simţeam ca în Auchan-ul de lângă mine.

În ceea ce priveşte centrul vechi al oraşului, este foarte important să vedeţi castelul din Lublin, transformat în muzeu, iar dacă se poate să îl şi vizitaţi (din păcate, ziua noastră liberă a fost o zi de luni, aşa că varianta asta a căzut din start). Sunt deasemenea mai multe străzi şi pasaje înguste, un turn, nişte ruine, o biserică foarte frumoasă (şi, la ora la care am vizitat centrul, plină de oameni care asistau la slujba de seară, ceea ce mi-a confirmat încă o dată impresia că polonezii sunt oameni foarte credincioşi), case vechi - multe în renovare - şi pub-uri cu preţuri ca la noi.

Am intrat într-un astfel de pub şi preţurile erau mai mici decât în Grand Caffe Galleron, restaurantul meu preferat din Bucureşti. Am servit o bere Paulaner pentru 10 zloţi; o cafea espresso era 6 zloţi, iar o pizza până în 15 zloţi. As I said, preţurile de acasă. Chiar şi servirea a fost ca la noi - când le-a adus cafelele colegilor mei, chelneriţa (alminteri impecabilă în îndeplinirea serviciului şi a cunoaşterii limbii engleze) a dat cu cotul peste halba mea de bere (halbele de Paulaner sunt foarte înalte şi subţiri). Am fost salvat de reflexe :)

Astfel că, în ceea ce mă priveşte, Polonia intră, alături de Grecia şi Italia, în categoria ţărilor în care nu voi ezita niciodată să merg dacă voi avea ocazia - acele ţări în care mă simt pe jumătate acasă. Este o experienţă care nu poate fi cumpărată cu bani. A fost a opta mea călătorie în străinătate, şi, cumva, a fost cea mai condimentată dintre toate.


PS. În caz că vreţi să ştiţi, reţeta succesului nostru a fost: entuziasm juvenil şi multă asistenţă divină, plus câteva luni de muncă. Poate şi faptul că am văzut în sala de concurs drapelul României alături de alte drapele şi am spus că imaginea ţării noastre trebuie corectată - gândul pe care îl avem de fiecare dată când plecăm afară.


PPS. Dacă vreţi să vă informaţi din mai multe surse, detalii despre Amadeus şi festivalul la care a participat veţi găsi aici, aici şi aici. Cum însă materialele respective sunt scrise în limba polonă, vă recomand un articol apărut în cotidianul Bisericii Ortodoxe Române.



Addenda

Am adăugat portofoliul foto pe care îl promisesem de mult. Ce vor să spună pozele:

1. am plecat într-o adevărată expediţie, cu două autoturisme. Noi, bătrânii, ne-am refugiat în Fordul Focus, iar tinerii au rămas în Dacia Supernova. Câte glume am făcut pe tema asta :)

2. la Oradea am oprit să schimbăm leii în euro. Eram nedormiţi şi îmbibaţi cu cafea.

3. slujbele Bisericii Ortodoxe Poloneze au un fast deosebit, fiind oficiate după modelul rusesc, limba liturgică fiind preponderent cea slavonă. Acest lucru este vizibil şi consultând cărţile liturgice, tipărite (4) în alfabetul chirilic.

5-13. un centru vechi de oraş superb, foarte bine pus în valoare. A se vizita după înserat :)

14. repetiţii din greu :) Acum, la modul foarte serios, primele 3 zile petrecute în Polonia nu prea am avut timp să răsuflăm, cu toate că eram destul de obosiţi după drum. După cum s-a văzut, efortul a meritat din plin.

15-17. concerte: a. la Lublin; b. în Bilgoraj; c. în cadrul festivalului-concurs din Terespol.

18. surpriza momentului în care ni se spune că trebuie să mai cântăm o piesă, pentru că am câştigat marele premiu, într-un mod cu totul neaşteptat şi, prin asta, cu atât mai frumos.

19-20. Marele Premiu. Primul.


21. Amadeus în formulă completă la câştigarea primului trofeu :)









22. dacă tot am câştigat Marele Premiu, atunci începe şi presa să ne dea târcoale :)









23. moment de respiro după primul concert, cel de la Universitatea din Lublin.






24-27. stranum53 în periplul polonez: la motel, la restaurant lângă şemineu, în parc, şi alături de un dirijor al Amadeus fericit şi exuberant, ceea ce e foarte rar :)



























28. încărcaţi de diplome, trofee şi daruri, ne luăm rămas bun de la Înalt Preasfinţitul Abel în ultima zi a şederii noastre la Lublin. Urmează întoarcerea acasă.

3 comments:

Alexandru said...

Omule, ati fost dementi! Sa plecati voi la drum cu Dacia Supernova.. Hi-hi! (Alex R.)

Alexandru said...

Trebuie sa scoti poza aceea in care sunteti suprinsi repetand sau incalzindu-va (e un interior, voi imbracati casual). E indecenta. Hi-hi!

In rest, numa` bine. Bravo! Ma bucur mult pt voi.

stranum53 said...

vorba favorită printre noi, veteranii, aşezaţi comod în Focus-ul roşu, era "Dacia intră în faza de supernovă" (avea ceva probleme cu ţeava de eşapament şi suna ca un avion :), însă noi ne refeream la dezintegrare). sincer, Supernova s-a comportat admirabil la drumul ăsta. a luat chiar şi amendă pentru depăşirea vitezei legale :)

@poza: Florin, nu:)? mulţumesc de atenţionare, dar las aşa. prea târziu să mai schimb.

:))