poezie.01

(Nota: ceea ce aveţi în faţă este o încercare de tinereţe)


Răsăritul


Prin vine îmi curge frigul morţii
- căldura vieţii s-a scurs deja...
Măcar acum durerea să plece;
aşa ar fi mai bine, aşa aş îndura.

Stau întins în pat, ca un sac de lut;
deabia mai simt ceva ce seamănă a aşternut.

... Trecută-i tinereţea, cu pletele-i bogate;
am fost copil, am fost şi adult,
am fost ascultat, am învăţat la rândul meu s-ascult.
Acum m-a ajuns bătrâneţea; viaţa mea e-n spate.

De fapt, am murit, virtual, căci tânăr nu mai sunt
- mă simt un cadavru, curând voi fi pământ -
sunt obosit; sunt banal.

Totul este negru, ieri totul era alb.
Ieri totul era nou, acum... vechi este totul.
Sufletu-mi tremură, pâlpâind.
Când moartea va veni, într-un final
- înfricoşătoare, şi totuşi zâmbind -
sper să reuşesc s-o mai aud, să îi dau votul.

Cine crede că moartea e urâtă greşeşte,
pentru că, deşi străveche, faţa ei permanent tânără zâmbeşte.
Adevărat, un zâmbet viclean, neliniştit,
aşteptând să fie şters la Judecată şi pedepsit.

Iar eu am greşit atât de mult în viaţa mea
încât mă cutremur, mă minunez totodată, mă
îngrozesc;
Privirea, în sfârşit! mi se vatămă.

.... Când la Răsărit va răsări acea Stea,
când la uşa mea va aştepta Moartea, va sta
numărând "trei, doi, unu...",
să intre aşteptând, necruţătoare;

odată cu ultima mea suflare
voi îndrăzni să gândesc, voi spera

Doamne, iartă-mă!

(20020209 Bucureşti)