descriptum33. [in plain english]

How did I get this far?

.... By being defeated every day. And by fighting back all over again, the next.

descriptum32.

stare: lipsit de somn (ceva normal)
soundtrack: Artful Dodger feat. Michelle Escoffery - think about me

Mda, ora 2.56 noaptea şi nu pot închide ochii, aşa că prefer să scriu.

M-am întâlnit ieri (adică sâmbâtă) cu un foarte bun prieten. Este căsătorit, are familie şi doi copii, şi e hotărât să plece din ţară. Definitiv. Cu câteva zile în urmă, cel mai bun prieten al meu, în timpul unei vizite, îmi spunea acelaşi lucru. Primul vedea salvarea individuală în Germania, ultimul în Statele Unite. Nu este pentru prima dată când aud lucrurile astea, dar e pentru prima dată când le iau în serios, pentru că tonul e diferit. De la o nuanţă de nehotărâre şi - aş zice - un oarecare teribilism, acum a glisat spre dezamăgire şi profundă neîncredere într-o posibilă schimbare. Iar asta din partea unor oameni care (spre deosebire de mine, aş îndrăzni să spun) se gândesc în modul cel mai serios la viitorul lor şi îi acordă preţuirea cuvenită.

Aşa că e timpul să îmi pun întrebări. Nu dacă vreau să plec, pentru că nu vreau (bun, vreau să plec din Bucureşti, dar asta nu e acelaşi lucru; sau e, dar numai într-o formă diferită?). Dar nici cei doi prieteni al căror exemplu l-am folosit nu vor. Însă amândoi s-au lovit de problemele din ţară şi au ocazia să plece. În cazul meu, până acum nu am avut probleme mari (ba chiar aş spune că lucrurile au ieşit mult mai bine decât merit) şi nici nu cunosc pe nimeni (apropiat) stabilit afară. Cum aş reacţiona dacă cele două condiţii ar fi îndeplinite? Ce aş face atunci?

Oare România noastră - adică, în fapt, oamenii valoroşi care o alcătuiesc - nu are alternativă salvării individuale prin emigraţie?

Răspunsul meu este că nu am răspuns clar pentru niciuna dintre întrebările de mai sus. Pentru primele două întrebări, îmi amintesc că era cât pe ce ca familia mea să părăsească ţara când aveam 11 ani, şi până acum nu am regretat niciodată că am rămas.

În ceea ce priveşte ultima întrebare... În discuţia de ieri, prietenul meu şi cu mine am ajuns într-un punct în care ne întrebam dacă putem schimba lucrurile aici. El spunea că nu. Eu am spus în cele din urmă că singurul mod în care putem încerca să schimbăm ceva este prin propria noastră acţiune, acţiunea noastră, de a impune modele cât mai generale. Nu acţiunea prietenilor, nu acţiunea cunoscuţilor, nu acţiunea unui credit (acordat mult prea facil într-o vreme de bănci - instituţii care la noi erau specializate pe vânzarea de vise la suprapreţ - după cum spuneam deja pe atunci), cu siguranţă nu acţiunea oamenilor politici, cărora le lipseşte capacitatea de a schimba lucrurile (nemaivorbind de dorinţa de a face acest lucru).

Pur şi simplu, singurul, chiar singurul fel în care putem încerca să schimbăm ceva este să ne facem cât mai bine treaba la locul de muncă şi să încercăm să oferim un exemplu celor din grupul nostru de cunoştinţe, fără a pretinde altceva în schimb decât, eventual, respect. Ştiu că în felul acesta ajungi să constitui fraierul perfect pentru fauna nenumărată a tranziţiei noastre nesfârşite spre ceva nedefinit. Însă nu cred că se poate altfel: în clipa de faţă, ca şi acum douăzeci de ani, ca şi acum patruzeci de ani, deficienţa fundamentală a societăţii din care facem parte este lipsa de solidaritate (dublată, ea, de o lipsă cruntă de educaţie), iar asta în condiţiile în care multele discursuri politicianiste de care avem parte gem de cuvinte mari - "solidaritate" fiind poate cel mai folosit (şi, astfel, chinuit) dintre ele.

descriptum31.

stare: terminat de oboseală
soundtrack: Jam & Spoon - set me free


Hmm, s-ar zice că în cele din urmă am terminat cu studiile. Ca să fiu pedant, am terminat azi de dimineaţă (tehnic ieri, pentru că acum e ora 0.40am, sâmbătă), de fapt nu chiar atât de dimineaţă, la ora 10 şi 20 de minute. Well, asta înseamnă că trebuie să mai scot capul din cărţi, cu toată neplăcerea pe care mi-o provoacă spectacolul social al României din toamna anului 2009.

Înainte de a trece mai departe, un sincer şi din inimă mulţumesc pentru toţi cei care au fost alături de mine într-o perioadă nu tocmai comodă şi pe deasupra destul de lungă. Vă ştiţi voi. Vă sunt tuturor recunoscător pentru sprijin şi înţelegere.

Ce urmează mai departe nu ştiu foarte precis. Voi încerca să nu mă grăbesc foarte mult cu schimbările. Ştiu sigur că nu voi avea timp de odihnă, şi nu îmi pare prea rău pentru asta. Trebuie să încep deja să mă pregătesc pentru două drumuri în străinătate. Aici, lângă noi: în Veliko Târnovo în noiembrie, la o conferinţă (pentru care trebuie deja să încep să adun material), şi în Polonia, din nou (din fericire - a fost atât de fain acolo), alături de colegii din Amadeus, pentru că vom avea un concert în Krakow, în decembrie.

La o scară mai puţin importantă (dar sâcâitoare, dacă e neglijată o perioadă mai îndelungată) sunt detaliile pe care le-am dat la o parte în ultimul timp. Lucruri gen de dus telefoane în service, de schimbat scaunul de birou, de schimbat lampa de birou. Telefonul mobil îmi e defect de vreo trei luni şi îmi lipseşte ... şi altele asemenea.

Cel mai important, poate, e că trebuie să mă reevaluez şi să văd unde sunt. Dau o listă aleatorie cu lucrurile cărora aş vrea să le acord mai multă importanţă în perioada următoare (las la o parte intenţiile profesionale, care mi se par irelevante):

1. ore de canto;
2. ore de limbă rusă;
3. acest blog;
4. abonament la bazin;
5. lecturi de specialitate;
6. viaţă spirituală.

Următorul deadline este 5 iunie 2010. Şi mărturisesc că mi se pare un termen scurt.

Oki, mă duc la somn. Ultima dată am dormit ca lumea marţi spre miercuri, şi am ceva ore de somn de recuperat.

All the best,

melum22

Acum vreo 15 ani eram foarte mare fan al piesei pe care v-o propun azi. Mi-a plăcut suficient de mult piesa, cât să caut albumul, să îl cumpăr (mda, România 1995.... ce loc potrivit pentru a căuta muzică bună - de parcă acum ar fi mai bine), şi să îl ascult intensiv vreo jumătate de an.

Foarte bun titlul, foarte faină ideea videoclipului de a trimite la un film noir, şi pe ansamblu foarte neconvenţională trupa (suficient de neconvenţională cât să aibă mai multe colaborări cu erasure, trupa mea favorită), iar pentru mine gradul de neconvenţional contează suficient de mult :)

De curând mi s-a făcut dor să aud piesa asta, am găsit-o şi mi-am reamintit-o.


PS. Sunt aici, nu plec nicăieri, doar că săptămânile astea sunt în focuri. Mai durează puţin.

Audiţie plăcută.

melum21. Vecerniile

Tocmai am ajuns acasă.

Seara asta am fost la Ateneu, la un concert de muzică sacră. A început târziu, la ora 22.30, şi s-a terminat în jurul miezului nopţii.

Rahmaninov Serghei - Vecernii, opus 37. Au interpretat Corul Academic Radio şi Corala Bărbătească "Te Deum Laudamus", alături de soliştii Gabriela Popescu şi Călin Brătescu, avându-l la pupitru pe maestrul Dan Mihai Goia. Impresionant.

Mă consider norocos pentru că am avut ocazia de a asculta pe viu această creaţie, care datează, dacă îmi aduc eu bine aminte, din 1917. Acasă, la computer, am început de mai multe ori să o ascult, dar nu am reuşit niciodată să duc audiţia până la capăt. Oricăt de impecabilă ar fi o înregistrare şi indiferent cât de bun e sistemul audio de redare (Sony, în cazul meu), nu există comparaţie cu audiţia în sală (mai ales o sală cu acustica Ateneului Român). Constat asta încă o dată.

Fac o digresiune. Rahmaninov este al doilea compozitor rus (ştiu că a avut şi cetăţenie americană) în preferinţele mele, după Prokofiev, şi înainte sau la egalitate cu Shostakovich. Ascultaţi-i măcar concertele pentru pian, şi dintre ele măcar concertul numărul 2.

A doua digresiune. Dacă sunteţi în Bucureşti luna asta, treceţi pe la festivalul Enescu. Sunt atât de multe lucruri frumoase, că nu ştiu ce să vă recomand. Vă spun doar la ce concerte aş vrea să merg: vinerea viitoare, la Sala Palatului (va concerta Orchestra Filarmonică Regală din Londra), luni 14 septembrie la Ateneu (lucrări de Enescu, Prokofiev, Ravel şi Chausson); şi aş vrea să îl aud pe Yo-Yo Ma. Tot în cadrul festivalului vor avea loc concerte şi în Braşov, Cluj, Iaşi, Sibiu sau Buşteni. Site-ul oficial al Festivalului George Enescu aici.

Şi o parte a Vecerniilor (Bogoroditse djevo, raduisya), într-o interpretare poloneză. Polonezilor le place mult Rahmaninov - am constatat asta nu o dată.

descriptum30. [in plain english]

I hadn't a role model, when I was a child.

I decided some while ago that I should eventually become a role model for myself, that I would become my own role model, in the lack of any, around. That was one of my strongest desires/needs - I would educate myself, I would challenge my ignorance, my weaknesses, and hopefully - I would become better.

I am walking on a narrow path, all by myself, trying to be good enough for what I felt back then to be necessary. There's still plenty of work to be done.